Tu de câte ori ai fost filmat(ă) azi?
Scris de Anca Giura • 8 July 2011 • in categoria Erotica
Autor: Daniel Davies
Rating:

Editura: Pandora-M
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 245
ISBN: 978-973-88901-1-4
Absolvent de Cambridge, profesor de engleză şi autor de texte publicitare, scriitorul Daniel Davies este preocupat şi de înţelegerea megafenomenului voaieurismului tipic societăţii contemporane. Cum acesta din urmă este polifonic şi în infinite manifestări congruente cu tehnologizarea extremă, Daniel Davies se axează atunci pe un segment, anume pe subcultura circuitelor de swingeri.
Despre această subcultură, autorul britanic spune în interviul, luat de Roxana Boboc, cu care se încheie microromanul că ea, tentaţia în sine, pare specifică societăţii engleze care se arată mereu atentă la tot ce este ,,secretos, excentric şi amuzant.’’ În plus, sute de site-uri îi sunt dedicate acestui mod de ,,distracţie’’. Desigur, există o notă de plată, aşa cum se va vedea în finalul intempestiv de ,,roman noir’’ al cărţii.
Ce se întâmplă, de fapt? Jeremy Shepherd, nickname The Shep, este un britanic intelectual, prezentabil şi inteligent, de 39 de ani. Editorialist la o celebră revistă glossy londoneză are revelaţia nonsensului existenţei sale profesionale în metrou când vede un tânăr maltratând un număr al revistei pe care însuşi el o lansa. Victimă a unei crize existenţiale acute, Jeremy Shepherd părăseşte în curând Londra, birou-i luxos, apartamentul superb, viaţa de seară în cluburi selecte şi BMW-ul utimul tip. Se retrage în provincie în casa părintească, îşi ia o slujbă de corporatist mărunt şi devine swinger.
Ne putem întreba ce caută Jeremy în sexul practicat în grup, cu necunoscuţi, consumat în parcări? Răspunsul vine din dispreţul pe care personajul îl are faţă de existenţa ultra supravegheată şi programată a omului contemporan. Filmat, ca şi noi de altfel, pe neştiute, de atâtea şi atâtea camere de luat vederi la serviciu, shopping, restaurant sau cinema, Jeremy se revoltă alegând ,,sexul pe circuit’’. Inamicii de temut al acestui ,,sport’’ sunt jurnaliştii şi poliţiştii. Deşi este o practică liber consimţită între adulţi, poliţia şi presa o persecută extrem.
Revolta autorului şi a personajului său fictiv faţă de hegemonia capitalismului de consum răsare la tot pasul în acest text îndrăzneţ. Este de semnalat şi crezul autorului în literatura care, doar ea, poate să ne redea libertatea pierdută. Daniel Davies arată în interviul amintit, cel care încheie volumul, că romanul se găseşte sub o enormă presiune culturală, mediatică. Însă epicul se salvează prin aceea că, ficţional, el transmite mari adevăruri care nu sunt spuse nicăieri altundeva. Nici la tv, nici pe internet.
Vreau cartea Insula voaiorilor
-
Plusuri
avem în faţă un roman de maximă actualitate socială.
-
Minusuri
personajele rămân schematice, simplificate.
-
Recomandari
celor interesaţi de tipologia swingerilor şi celor critici faţă de fenomemul supravegherii tehnologizate a individului.