0Autor: Noam Chomsky
Rating:
Editura: Vellant

(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Ceva de spital românesc

Un adolescent încă într-a 12-a îmi povestea că fusese nevoit să se interneze o săptămână într-unul din spitalele bucureştene din cauza unei diagnostic posibil de leucemie. Era extrem de revoltat că nimeni din personalul medical nu mişca un deget fără şpaga aferentă şi îmi spunea că acea săptămână îl costase în jur de 15 milioane şi asta fără operaţie. Asistentele medicale erau de o nesimţire strigătoare la cer, nu mişcau un deget fără să fie gâdilate la buzunar, doctorii nici nu se uitau la tine fără plicuri cu un număr consistent de milioane, în fine i se părea cumplit gândul de a mai călca vreodată printr-un astfel de loc al corupţiei generalizate. L-am întrebat dacă i se par mult 15 milioane, atunci ce ar spune să plătească pentru aceeaşi săptămână 4000 de euro. Cum vine asta, s-a scandalizat el. Atunci i-am dat un răspuns intuitiv, confirmat ulterior şi de Noam Chomsky: e adevărat că în Occident asistentele şi doctorii nu primesc atenţii băneşti din partea pacienţilor, dar la sfârşit managerul spitalului vine cu o notă de plată în care îţi arată cum tratamentele au depăşit nivelul asigurării şi acestea costă nu mai puţin de 4000 de dolari sau, dacă există o asigurare consistentă, atunci vine cu pretextul că e nevoie de o donaţie pentru funcţionarea în bune condiţii a spitalului şi scorul de la care se începe este de 4000 de euro. Nu e posibil asta, a afirmat tânărul meu prieten şi apoi la câţi pacienţi vin pe zi într-un spital cine să stea de fiecare cu nota de plată. Am zâmbit" se vedea că e încă la liceu şi nu cunoaşte eficacitatea încasatorilor de bir.

Spitalul american

O astfel de poveste se continuă în rândurile Intervenţiilor lui Noam Chomsky. Am aflat că jumătate din falimentele anului 2005 din SUA au fost cauzate de datoriile pacienţilor faţă de spitale?! Ce fel de sistem de sănătate e acela care duce la ruină aproape jumătate dintre clienţii săi afacerişti? Cât oare o costa acolo un tratament de depistare a leucemiei? O casă, un teren, o firmă? Mai mult, asistenţa medicală este remarcabilă doar pentru oamenii care contează sau care au bani suficienţi. Politicile spitalului sunt făcute de manageri orientaţi spre profituri imense, nu spre sănătatea oamenilor. Doctorii acestor instituţii nu merg niciodată în acţiuni umanitare, în schimb cei din America Latină, din România, din alte ţări ale aşa-zisei lumi a treia trimit echipe complexe de medici în asemenea zone de conflict. Ce nu înţelegea amicul meu era că spitalele româneşti tind pur şi simplu spre politica occidentală - din ciuguleala balcanică, individualistă spre jaful sistematic, de tip corporatist.

Imaginea statală

Aşa cum este imaginea unui spital, aşa poate fi construită sau descoperită negativ imaginea unei ţări sau a unui sistem politic. Cartea lui Noam Chomsky oferă o altă perspectivă decât cea idilică a unor SUA care oferă modele de democraţie şi drepturi ideale ale omului oricărui stat de pe glob. Lucrurile nu stau deloc aşa, americanii care au venit peste noi - cei aşteptaţi de bunicii noştri cu speranţe nebuneşti - nu sunt aproape deloc diferiţi de ruşii ocupanţi de altădată. Aceleaşi intenţii agresive, acelaşi imperialism, acelaşi praf în ochi al egalităţii de şanse şi al unei iluzorii libertăţi protejate de o statuie cu raze a New-York-ului. Oare ce vor fi spunând miile de emigranţi care nu au fost primite în State chiar în Golful Statuii Libertăţii. Ce fel de stat e acela care amprentează orice vizitator de azi de parcă ar fi un infractor capturat la poliţie?

Întreb şi eu. Întreabă şi Noam Chomsky.

Răspunsurile sunt date de faptele americane. Invazii directe în Afganistan şi Irak. Invazii oblăduite, indirecte a Israelului în Liban în 2006. Jocul de interese cu America de Sud. Aservirea Europei. Iată câteva dintre realizările democratice americane. Am aflat nişte cifre cutremurătoare. Aşa-zisa ţară a libertăţii a aruncat în războiul din Cambodgia mai multe bombe decât toate ţările aliate din al doilea război mondial. Războiul din Irak poate fi numit aşa numai în glumă. Disproporţia dintre cele două forţe a fost aşa de mare încât soldaţii americani cred că s-au crezut într-un fel de aplicaţie militară. Cheltuielile pe armament ale SUA dintr-un an sunt echivalente cheltuielilor corespondente ale tuturor ţărilor lumii. Ce fel de libertate protejează această formidabilă naţiune supraînarmată? 37 din firmele americane deţin peste 60 % din comerţul cu armament al lumii. Cum ar putea avea vreodată interes SUA să se oprească conflictele din lume? De aceea se dovedeşte adepta teoriei războiului continuu şi, de fapt, al doilea război mondial nu a încetat niciodată. Doar anumiţi combatanţi şi-au schimbat neoficial poziţia, iar fronturile s-au restrâns la dimensiunile unor ţări.

Intervenţiile - o carte a unui om de stânga?

Cartea aceasta s-ar putea numi - Politica externă a SUA: războiul şi democraţia. Perioada vizată: 2001 - 2006. Perspectiva - cea a unui jurnalist marginalizat de marile cotidiene americane, deşi altfel un nume important în domeniul culturii şi, cu siguranţă, un mare lingvist. Acum poziţia sa ar putea fi de stânga, nu am găsit niciun rând de condamnare a taberei socialiste mondiale, dar, cum nu e un partizanat declarat, nu voi subscrie înmatriculării forţate în cealaltă tabără numai pentru că nu a spus nimic prin omisiune. Nu cunosc realmente poziţia politică a lui Chomsky, pur şi simplu citesc articolele sale detaşat aproape complet de contextul publicistic american şi conştient că nu am avut acces decât la sursele de informaţie publică româneşti până acum. Niciodată nu am fost curios să consult sursele celeilalte tabere (arabă, venezuelană, afgană, etc.) şi mă întreb ce m-a împiedicat. Nu cumva am fost manipulat să nu fiu curios? Să mă mulţumesc cu pretexte cusute cu aţă albe, dar ultramediatizate.

Războiul continuu din Israel

De pildă, războiul din 2006 în care Israelul a invadat Libanul a apărut în urma acuzării organizaţiei palestiniene Hezbollah că a răpit 2 soldaţi israelieni. Nu se menţionează nicăieri că o zi înainte armata israeliană făcuse acelaşi lucru cu 2 palestinieni, fraţii Muammar. Nici de consecinţele invaziei, printre ele bombardarea unei uzine electrice care a dus la pierderea facilităţilor de uz curent (apă, lumină, căldură) pentru sute de mii de palestinieni.
Noam Chomsky încearcă de fapt să înţeleagă de ce nu se opreşte războiul în Israel niciodată. Ce se întâmplă? De ce există o ură atât de puternică în lumea arabă faţă de SUA! Şi găseşte că vina porneşte şi de la propria sa ţară care îşi maschează politica expansionistă în spatele unor cuvinte frumoase - libertate, ajutorare, progres. Că de fapt SUA sau Israelul găsesc diferite pretexte la nenumăratele conferinţe de pace pentru a face nule şi neavenite demersurile de stabilizare a conflictului. Bucăţele de pace, după care nebunia reîncepe - atentate, rachete, invazii. Un război fără sfârşit într-un Israel care e numită puterea nucleară a regiunii.
De câte mii de ori nu am auzit despre crearea statului Palestina. Dar niciodată nu am aflat că acest stat urmează să fie format din mii de petice înconjurate de întinse teritorii israeliene. E ca şi cum am da parcele diferite într-un câmp imens la diferite distanţe, dar am interzice accesul între ele. Cum s-ar putea crea un stat mozaic? Asta afirmă Chomsky. Habar nu am cum aş putea verifica acurateţea informaţiilor sale. În mass-media românească se vorbeşte despre noul stat palestinian, dar când e să cauţi pe unde ar veni pe hartă, lucrurile se complică.

Alte informaţii legate de război

Iată de pildă doctrina Bush, realizată după atentatele din 11 septembrie 2001 care proclamă SUA dreptul de a ataca orice ameninţare potenţială. Îşi rezervă dreptul de a-şi apăra interesele vitale aşa cum e cazul cu asigurarea resurselor ori a pieţelor importante. " Puterea supremă a lumii îşi arogă dreptul de a purta războaie după bunul ei plac, bazându-se pe doctrina autoapărării anticipative care acoperă orice contingenţe găseşte de cuviinţă".

În războiul din Irak - o consecinţă a acestei politici - americanii au avut ca adevărată miză nu atât accesul cât impunerea prezenţei lor în inima surselor de energie cele mai importante ale planetei şi, mai ales, preluarea controlului conductelor de petrol şi gaze naturale. Am aflat că invazia din 2003 ar fi generat consecinţe funeste - au murit peste 100000 de civili irakieni. Că au fost atacate spitale şi evacuate în stil cazon, încălcându-se astfel grav Convenţiile de la Geneva. Pretextul războiului - lupta contra terorismului - nu s-a dovedit sustenabil. În loc ca terorismul să se diminueze, el a crescut în mod considerabil.
Care ar fi noile arme pregătite de Numărul 1 mondial? Rachete antibalistice, bombe ce penetrează buncăre şi armuri, bombe nucleare de mici dimensiuni. Acestea se amintesc în reportajele lui Chomsky. Dar care sunt de fapt noile arme, nu am habar. Să amintesc şi de o vorbă de duh a lui Tucidide: " Cei mari fac ce pot, iar cei slabi îndură ceea ce sunt forţaţi de împrejurări".

Democraţia de export american

Se pare că oriunde în lume democraţia de acest tip este una care impune un regim marionetă. Este încurajat acel regim care susţine interesele americane în zonă. Orice altă decizie populară este numită sau antiglobalistă, în forma uşoară, sau antiamericană, în forma gravă, cu ameninţări. SUA sunt interesate de crearea unor state clientelare, în care sunt încurajate alegerile doar dacă iese candidatul care trebuie. Atitudinea SUA în lume este adesea revoltătoare, cu nuanţe de dispreţ. La Consiliul ONU din cauza votului ei, deşi toate celelalte ţări votează contrar, rezoluţiile neconvenabile se resping. 183 de state contra 1. Şi câştigă 1.Normal. Ca în viaţă! Chomsky afirmă că FMI - cel care urmează să ne dea nu ştiu câte miliarde secrete de dolari - ar fi de fapt o sucursală a Departamentului de Finanţe al USA şi că există în toată America de Sud încercări de eliberare de sub jugul FMI.

Politica transformată în bagatelă

Cetăţeanul este puternic stimulat să participe la vot, dar apoi nu mai trebuie să se amestece în niciun fel. Dispreţul faţă de alegător s-a propagat peste tot în lume. Legile se votează fără consultare populară, abandonându-se în chip subtil problemele democratice doar în tabăra avocaţilor.

Candidaţii păpuşi

Candidaţii sunt prezentaţi din perspectiva calităţilor lor personale, nu a doctrinelor susţinute. Ei trebuie să ştie să-şi gestioneze discursul în aşa fel încât să îşi ţină alegătorii departe de problemele importante ale naţiunii. Ajungem să girăm o imagine, nu o doctrină politică. " Candidaţii sunt împachetaţi şi vânduţi la fel ca pasta de dinţi, maşinile sau drogurile". Iată o gafă a noului preşedinte Obama. Acceptarea explicită a vinei de a fi dat prime directorilor firmei AIG de 150 de milioane de dolari după ce firma fusese ajutorată de la stat cu 30 de miliarde de dolari. Banii nu fuseseră controlaţi în ce proiecte vor fi derulaţi. Care a fost grija cea mare a reporterului? Să vadă dacă nu cumva preşedintelui păpuşă, ajuns deja ţinta principală de acuze, nu i-a scăzut popularitatea.

Unde e de fapt politica de fiecare zi?

De fapt, după cum spune John Dewey - "Politica este o umbră aruncată de marile corporaţii asupra societăţii" . De aceea, adevărata politică este de văzut acolo unde se află concentrările de putere care domină societatea. Deseori interesele acestor tabere bogate coincid cu ale politicii oficiale şi eventualele rezultate luminoase vor fi mereu etalate ca mari realizări ale unei anumite guvernări. Celelalte interese care contravin celor oficiale sunt rapid muşamalizate şi lăsate să se desfăşoare în background. (Vezi de pildă cazul arendării pe 99 de ani a platoului Mării Negre sau cazul cu firma Bechtel care nu a reuşit în 5 ani decât 20 de km de autostradă).

Trebuia să ajungem şi la problema adevărului. Nu!

Cât adevăr din aceste gânduri despre politică şi război o fi în cuvintele lui Noam Chomsky rămâne de văzut pentru fiecare cititor. Până la urmă orice adevăr reprezintă şi o alegere - dacă unii cititori s-au hotărât că în SUA se află paradisul, atunci orice avertismente că şi acolo există numeroase greşeli vor cădea în urechile unor surzi. Politica oficială a SUA este ca publicul său să creadă că lucrurile s-au îmbunătăţit. Dacă însă vor fi şi cititori care vor vrea să cunoască realitatea internaţională, aşa cum este, fără idealizări mediatice, atunci să caute sursele informaţiilor din ziare, să vadă ce fel de experţi comentează pe marginea evenimentului, cât de autorizaţi sunt, să caute eventual şi poziţia cealaltă, aşa cum eu în trecut nu am făcut-o.

Reacţii asupra cărţii

În articolul Teodorei Dumitru din bookblog mi-a plăcut acest citat, un evident joc de cuvinte la adresa lui Chomsky: " dacă în lingvistică s-a impus, în politologie s-a expus".  E un articol care se opune poziţiei chomskiene, laitmotivul fiind acela că avem de-a face cu un marginal, că umblă după fantome, că s-ar fi găsit armele periculoase ale lui Saddam, dar ce chestie, au fost furate de cineva necunoscut.
Victor Boştinaru are o opinie contrară: Te invit cititorule, parcurge această carte admirabilă, un elogiu adus gândului liber. Afirmă de asemenea că: " Evreu de origine, şi evident, cetăţean american, Noam Chomsky nu poate fi acuzat de antisemitism şi nici de antiamericanism ". Remarc în cele două articole inexistenţa discutării argumentelor lui Chomsky. Sunt adevărate acele cifre? Există oare şi o agresiune americană?