bookblog.ro

Întregul 1

Scris de • 31 August 2022 • in categoria

Titlu: Jumătatea rea
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 364
ISBN: 978-973-707-948-0

„Orice răspuns poate fi distorsionat și interpretat greșit de Consiliu. Orice indiciu că vreun Vrăjitor Alb simte un dram de simpatie față de vreun Vrăjitor Negru e văzut ca trădare. Toți Vrăjitorii Negri sunt urmăriți de Vânători sub ordinele Consiliului. Dacă sunt prinși în viață își primesc Pedeapsa. Orice Vrăjitor Alb care ajută un Negru e executat. Trebuie să le dovedesc tuturor, tot timpul, că sunt un Vrăjitor Alb, că le sunt credincios Albilor și am numai gânduri Albe.”

Nathan este un copil neacceptat pentru că tatăl lui este un Vrăjitor Negru, în timp ce mama sa este o Vrăjitoare Albă. Inițial m-am gândit că probabil mama lui a fost violată       și de aceea este atât de urât de sora lui cea mare. Însă pe parcurs am descoperit că nu a fost deloc așa și că lucrurile sunt mult mai complicate.

Într-o lume în care Vrăjitorii Albi sunt reprezentanți ai binelui, aceștia ajung să țină într-o cușcă un adolescent pentru aproape doi ani. În numele binelui îl forțează să-și scoată la iveală jumatea Neagră doar pentru a-l putea încadra în exact categoria pe care și-o doresc ei. Nathan nu este văzut niciodată ca un individ de sine stătător, cu o personalitate, capacități și complexitatea specifică oricărei ființe. Este văzut doar unilateral. Negru. Fiul lui Marcus, cel mai rău și mai puternic Vrăjitor Negru.

Annalise este o Vrăjitoare Albă, adolescentă și ea, care se îndrăgostește de Nathan în ciuda faptului că toată lumea îl vede ca pe o creatură rea. Ea vede binele din el, il vede ca pe un om normal. Însă ghinionul face ca Annalise să facă parte tocmai dintr-o familie de vază care are reprezentanți în Consiliu și cei mai dotați Vânători. Iar când iubirea lor este descoperită - niciun spoiler aici, cu toții vă veți aștepta la asta încă de când apare Annalise în poveste - Nathan este pedepsit crunt, iar ei i se intrezice să-l mai vadă, fiind ținută sub supraveghere permanentă.

Gabriel este și el îndrăgostit de Nathan și îl vede ca fiind Întregul - cel care întrupează atât calitățile Vrăjitorilor Albi cât și pe ale celor Negri. Cu toate că este martor al transformărilor prin care trece Nathan odată ce-și primește Darul, nu-l vede niciodată ca fiind sălbatic sau rău. Sălbăticia lui i se pare naturală, iar faptele lui ce ar putea fi interpretate ca rele, le vede ca pe o necesitate.

Darul este cel mai important lucru în viața unui Vrăjitor indiferent dacă este Alb, Negru, Semipur sau Semicod. Acesta este oferit de obicei de către unul dintre părinți sau bunici. Dacă un Vrăjitor nu-și primește Darul, acesta moare sau înnebunește. Pentru cei ale căror părinți refuză sau nu pot să le dea Darul la împlinirea vârstei de șaptesprezece ani, există Mercury. Asa ajunge Nathan în compania ei și să-l cunoască pe Gabriel. Așa ajunge să o piardă pe Annalise, pentru salvarea careia întră în Alianță.

Urmează Razboiul.

Jumătatea Rea este prima parte din seria Half Life, o trilogie care te face să-ți pui la îndoială definițiile privind binele și răul, ce este moral și pentru ce merită cu adevărat să lupți. Autoarea, Sally Green, spune povestea din perspectiva lui Nathan, cu o voce care te face să simți atât vârsta cât și schimbările care au loc în viața lui odata cu experiențele trăite și cu trecerea timpului. Cititorul este luat în poveste prin vocea naratorului, astfel încât acesta nu știe niciodată mai mult decât știe Nathan. Ceea ce contribuie într-un mod suprinzator la suspans, păstrând astfel ritmul alert care te face să-ți fie greu să lași cartea din mână.

Text scris de Andrea Balint

  • Plusuri

    Profunzimea trăirilor emoțioanle ale personajului, suspansul.

  • Minusuri

    Exprimarea uneori prea colocvială și oarecum rudimentară care parcă limitează.

  • Recomandari

    Oricui își pune întrebări despre ființa umană și capacitatea acesteia de a discerne între bine și rău, dar mai ales despre ideile de bine și rău.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Jumatatea Pierduta

Copyright ©2011 Bookblog.ro