Titlu: În livadă, rândunicile
Autor: Peter Hobbs
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Mihaela Negrilă
Numar pagini: 188
ISBN: 973-46-3083-7

„Mă gândeam la tine, dar gândurile îmi erau amare. Te invocam, imaginându-mi că păşeşti printre deţinuţi, că vii să te aşezi lângă mine, să-mi mângâi rănile şi să-mi ţii capul în braţe.

Erai singurul meu refugiu, singurul gând care-mi aducea alinare în minte, şi mă gândeam la tine fără încetare, până când am înţeles că nu te voiam în locul acela, că ar trebui să te feresc de el şi să te păstrez doar pentru momentele cele mai tăcute, mai disperate, din întunericul nopţii, când puteai să mergi prin celulă nevăzută şi să nu fii murdărită de ea. Erai singurul bun din viaţa mea şi îţi ocroteam numele de parcă ar fi fost sfânt.”

Cumpără titlul în engleză

„În livadă, rândunicile” este o carte în care sensibilitatea sentimentelor profunde de iubire şi duritatea limbajului şi a experienţelor dintr-o închisoare se împletesc nefiresc de bine. Un tânăr ajunge după gratii în urma unei întâmplări stupide. Se îndrăgosteşte de persoana nepotrivită, fiica unui politician influent, un om crud care nu tolerează ca sărăntocii asemenea lui să mişune în jurul fetei.

În urma unei altercaţii violente, tânărul ajunge la închisoare, nu îşi mai vede niciodată familia, iar viaţa lui este compromisă. Ce îl face însă să supravieţuiască anilor întregi de tortură fizică şi psihică, care îi periclitează sănătatea, este iubirea pură pentru Saba. Anii de detenţie nu îi vor deforma însă şi sufletul, care se păstrează la fel de inocent şi de bun.

Iubirea lui pentru Saba este una nefiresc de puternică, deşi a fost tăiată încă de la rădăcină. Pur şi simplu nu poţi să nu te întrebi: cum de o păstrează în amintire atâta amar de ani, fără să o mai vadă, fără să-şi mai vorbească, fără ca ea să ştie dacă el mai trăieşte sau nu...

În viaţa lui chinuită de prizonier, tânărul îşi invocă iubita, pe care o cheamă prin intermediul reveriilor. O vede cum vine şi se aşează lângă el, năluca alinându-i rănile sufleteşti şi trupeşti. Iar imaginile sunt cu atât mai cutremurătoare cu cât observi contrastul dintre puritatea femeii închipuite şi grotescul universului închisorii.

Cartea primeşte forma unui jurnal personal, constituit din amintiri adunate la un loc, mai sublime sau mai şocante, după caz... Jurnalul nu este scris însă către sinele lui, ci mai degrabă către Saba. Este încercarea lui de a umple un gol şi de a reconstitui bucăţi de amintiri, ca un puzzle, astfel încât să refacă un ciot de viaţă pe care nu a reuşit să îl aibă. Din atâta slăbiciune fizică şi suferinţă interioară, se întrevede însă speranţa că, într-o bună zi, Saba va citi şi ea jurnalul...

• Plusuri

  Scriitura de forma unei introspecţii, care vine cu un plus de profunzime şi verosimilitate a sentimentelor exprimate.

• Recomandari

  Celor care cred în puterea iubirii adevărate şi celor care vor să citească despre destine dificile, dar în cazul cărora se întrevede totuşi speranţa.