Titlu: Un șir infinit de țestoase
Autor: John Green
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Camelia Ghioc
Numar pagini: 288
ISBN: 978-606-400-299-0

Câți dintre voi nu ați auzit măcar de John Green, asta dacă nu i-ați citit cel puțin o carte? Acum câțiva ani era imposibil să intri pe un grup dedicat lecturii sau într-o librărie, fie ea online sau nu, fără să dai, involuntar, peste romanele lui. Sub aceeași stea a fost un adevărat fenomen cultural – amplificat de filmul minunat din 2014 – și pe bună dreptate, fiind totodată una dintre cele mai importante cărți din tot mai larga bibliotecă YA, și asta nu datorită subiectului pe care îl tratează, ci prin modul în care îl tratează: fără ocolișuri, dur, realist. Celelalte cărți ale lui Green... să spunem doar că nu și-au găsit propriile voci și că, într-o oarecare măsură, sunt doar aceleași persoanje de fiecare dată, cu nume diferite și puse în situații diferite. Unde se încadrează Un șir infinit de țestoase? Ei bine...

Mi se pare că simplific prea mult lucrurile dacă spun că noul roman al lui John Green a fost unul dintre cele mai anticipate evenimente literare ale lui 2017 pentru cititorii din toată lumea. Iar așteptările vizavi de cartea propriu-zisă erau și ele mari. Nu și din partea mea. M-am fript de prea multe ori ca să nu fiu super precaut și să suflu și-n iaurt de data aceasta. Dar tot nu m-am putut abține să nu o citesc pentru că... nu știu, mi se pare că, la fel ca în cazul Cassandrei Clare, am investit prea mult în scrierile lui Green pentru a fi nepăsător atunci când scoate o carte nouă, chit că există șanse destul de mari ca aceasta să mă dezamăgească. Și, pentru că mai toate personajele lui fac referiri la cultura pop, am să compar cărțile lui John Green cu un serial pe care poate că îl știți, și anume The Walking Dead. Poate că vă întrebați de ce tocmai acest serial, iar răspunsul e simplu: știi că niciun sezon nu va fi la fel de bun precum primul (în cazul meu, prima carte de-a lui John Green pe care am citit-o a fost, surpriză, Sub aceeași stea, și e în continuare preferata mea), știi că o să fii dezamăgit de *aproape* fiecare episod care urmează, dar te uiți în continuare mai mult din cauza relației pe care o ai cu personajele, sperând că va fi mai bine. Și, pentru că ai răbdare, uneori ești răsplătit cu un episod din cale-afară de bun. Sau un roman. Cum e Un șir infinit de țestoase.

Bun, acum că am clarificat, într-un fel, care e opinia mea vizavi de scrierile lui Green, să trecem la recenzia cărții. Asta ați așteptat, nu?

Înainte să încep să citesc am avut, recunosc, unele rețineri – nu le-aș spune chiar prejudecăți, dar nici departe nu am fost. Mă temeam că o să fiu dezamăgit din nou, că o să întâlnesc pentru a nu știu câta oară aceleași stereotipuri de persoanje peste care am dat din nou și din nou și din nou, că întreaga acțiune se va „învârti” din nou în jurul unei povești de dragoste imposibile, că promisiunile care ne-au fost făcute în descriere și de către autor nu vor fi respectate, etc., etc. Din fericire – și ce mai ușurare!!! – toate aceste temeri s-au dovedit a fi... nu chiar nefondate, dar pe aproape.

Romanul o are în centru pe Aza Holmes, o adolescentă care suferă de o formă gravă de tulburare obsesiv compulsivă care o obligă, la propriu, să întoarcă până și cel mai neînsemnat lucru pe toate fețele, din nou și din nou, în speranța că vocile pe care le aude încontinuu îl vor considera sigur. Acesta este și unul dintre motivele pentru care grupul ei de prieteni este foarte restrâns, un alt motiv fiind acela că Aza e o fire foarte retrasă, care preferă să petreacă timpul singură. În foarte multe situații m-am putut imagina în locul Azei și, fără să clipesc, cred că aș fi reacționat la fel. Poate că de aceea mi-a fost și atât de dragă. Am apreciat felul în care John Green a descris episoadele prin care trecea: ivite de nicăieri, epuizante atât fizic cât și psihic, haotice, neiertătoare. M-am temut puțin la început că va încerca să o treacă printr-un filtru roz, pufos și ușor dulce pentru a putea fi pe placul publicului larg, care pare să nu digere prea bine ideea de poveste realistă, însă nu a fost cazul. Cred că, împreună cu Sub aceeași stea, Un șir infinit de țestoase va rezista cel mai bine trecerii timpului, având potențialul ca peste ani și ani să ajungă un clasic al literaturii pentru adolescenți și nu numai.

Spuneam mai devreme că mi-a plăcut foarte mult de Aza, dar trebuie să recunosc că au existat unele momente în care mi-a venit să o pocnesc, iar atunci intervenea în peisaj Daisy și totul părea să revină la normal. Pentru că, oricât de mult aș fi iubit-o pe Aza, Daisy a întrecut-o cu mult. Sarcastică, plină de viață, cu o pasiune de neînțeles pentru Star Wars și o atitudine de milioane, Daisy e acel prieten, cel mai bun, pe care ți-l dorești mereu alături.

Despre acțiune nu prea am ce să spun pentru că, dacă stau bine să mă gândesc, nu s-au întâmplat chiar atât de multe lucruri. Da, au fost câteva idei de-a dreptul nebune pe care Green le-a așternut pe hârtie, dar cartea mi s-a părut a fi mai mult centrată pe personaje, pe relațiile dintre ele și diferitele moduri în care boala Azei le afectează. Stilul de scriere e același cu care ne-a obișnuit John Green: alert, simplu în marea majoritate a timpului și neașteptat de profund pe alocuri.

Poate că vă întrebați de ce nu am pomenit de nicio țestoasă care să fi jucat un rol important în carte și, astfel, să justifice oarecum titlul. Și poate că, la fel ca și mine, vă gândiți că acesta nu e decât o metaforă pompoasă și că nu are nicio legătură cu romanul. Vă spun doar atât: totul va avea sens spre final, în doar câteva cuvinte, iar atunci când o să descoperiți paragraful despre care vorbesc sper să simțiți același lucru ca și mine. Că, pentru o clipă, lumea a părut să aibă mai mult sens.

• Plusuri

  Personajele, stilul de scriere, cele câteva situații absurde în care se regăsesc eroii, modul în care este portretizată boala de care suferă Aza. Finalul!

• Minusuri

  Pe alocuri am resimțit influențele celorlalte cărți ale lui Green, dar nu a fost exagerat sau deranjant.

• Recomandari

  Fanilor literaturii YA și, bineînțeles, ai lui John Green.