bookblog.ro

Jurnalul unor pofte de nestăvilit

Scris de • 24 July 2020 • in categoria

Titlu: În grădina căpcăunului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 232
ISBN: 978-606-978-175-3

M-a prins căsnicia asta și nu mai vrea să-mi dea drumul sub nicio formă. M-a prins în capcană, eu, o mic-burgheză cu ambiții mari, prea mari pentru câte sunt eu de fapt în stare, m-a prins precum un căpcăun înfometat, care acum mă ține în grădina lui ca pe un trofeu, și nu mai am scăpare de aici. Dar am eu ac de cojocul lui. Și ce dacă am făcut și un copil cu căpcăunul? Și ce dacă îl fac de râs, mă fac pe mine de râs, scufundându-mă noapte de noapte în relații promiscue, culcându-mă cu cine îmi iese în cale și decăzând până pe treapta cea mai de jos? Eu vreau să uit de el, de copil, de mine, să îmi satisfac poftele care nu îmi dau pace, care mă fac să nu-mi găsesc locul, să mă învârt ca un leu în cușcă, să vreau să sar mereu zidurile grădinii căpcăunului.”

Cam așa pare să gândească Adèle, protagonista acestei povești încărcate de erotism de la un capăt la altul. Lucrează la un ziar parizian, unde s-a angajat printr-o pilă, lucru care îi dă ocazia să călătorească adesea departe de casă, unde își poate satisface poftele ce nu-i dau pace nicio clipă. Soțul ei e medic și se spetește lucrând ture lungi la spital, ca să se asigure că familiei sale nu-i lipseşte absolut nimic, că soția sa e mulțumită și că fiul lor e fericit. Însă turele lui lungi îi dau ocazia soției să lipsească nopțile de acasă, pretextând că lucrează până târziu, că doarme la o prietenă, că e plecată cu serviciul și așa mai departe.

Ea știe una și bună: are nevoie de sex. Și cu asta, basta. Cât mai variat, mai diversificat, cu cât mai mulți, cât mai des, nu prea contează cu cine. Cu soțul ei nu e de-ajuns, fiul său i se pare o povară, ba chiar prietena ei cea mai bună, cea care știe foarte bine de ce e în stare aparenta nevinovata și cumintea Adèle, o și întreabă la un moment dat: de ce ați mai făcut un copil împreună, dacă soțul nu ți-l iubești și îți bați joc de el într-un asemenea hal, iar de fiul tău nu îți pasă nici cât negru sub unghie?

Sincer, eu n-am găsit un răspuns la această întrebare. E limpede că modul defect de-a privi lucrurile și felul în care se privește pe ea, ca persoană, ale lui Adèle se trag de pe vremea când era mică, iar acum se comportă și ea cu propriul fiu la fel cum se comporta odinioară mama ei cu ea, cu micuța Adèle. Traumele din copilărie nasc monștri, indiferența naște monștri, iar lipsa de comunicare acutizează durerea nevindecată din sufletul celor care nu s-au născut monștri, ci au fost transformați de părinți abrutizați, indiferenți, reci și abuzivi.

Și așa ia naștere jurnalul unei nimfomane... pardon, al unei pofticioase. Bine, practic nu e nimfomanie afecțiunea de care suferă Adèle, ci altceva, ceva mai subtil, un sictir de viață, o lehamite, o plictiseală față de mundan, de banalitate, de oameni cenușii și neinteresanți, de o căsnicie în care s-a trezit blocată nu se știe cum, de o slujbă pe care o privește ca pe un chin, de șefi și colegi nesuferiți (care o „plac” la fel de mult pe cât îi „place” și ea pe ei) și de aceleași și aceleași chipuri banale, șterse, terne. Așa că i se pare că o metodă de contracarare perfectă ar fi să se refugieze în relații cu diverși indivizi dornici să-i satisfacă poftele la orice oră.

Așa că și-a fabricat o viață dublă, are un telefon separat și un jurnal secret, cu zeci de numere ale celor cu care ia din când în când legătura, cu care se întâlnește pe unde se nimerește, la ei acasă, în camere de hotel, prin scări de blocuri, oriunde prind un scurt răgaz pentru a se descărca.

Povestea autoarei franceze de origine marocană șochează prin subiectul și franchețea cu care e așternută, fără fasoane și ascunderi după deget. Cum că mi-am redescoperit sexualitatea după ce am născut copilul și vreau să redevin ce-am fost odată. Nu, mai degrabă, mesajul pare a fi următorul: Știu că sunt frumoasă și atrăgătoare și, prin urmare, merit să mi se satisfacă toate poftele. Sunt crudă, știu, îmi tratez soțul ca pe un gunoi și probabil fiul meu va deveni o persoană cu niște țigle lipsă pe casă când va crește, din cauza felului în care l-am tratat când era mic, dar merit și eu să mă distrez nițel. Și o fac, fără să țin cont de consecințe. Poate că mi se va înfunda la un moment dat, când adevărul putred va ieși la iveală (și va ieși, e imposibil să nu iasă), dar toate la timpul lor. Până atunci, sar cât de des pot gardul grădinii căpcăunului și mă duc să văd ce bucate alese au în cămară alți căpcăuni.

Povestea curge, nu te plictisește, detaliile nu sunt suficient de grafice cât să o dea în pornografie, personajele par destul de bine schițate prin gândurile lor și prin ideile exprimate, doar lui Adèle nu i-am putut găsi nicio scuză pentru cruzimea cu care își tratează familia care ține la ea.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Zina spune:

      Un jurnal potrivit zilelor noastre, când pofta de … viață e farul călăuzitor al unei întregi generații, iar familia nu mai este ce a fost. Și, în general, nu mai e.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro