Titlu: Knulp. Demian
Autor: Herman Hesse
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2004
Traducere: Claudiu Florian
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-10-3036-4

Pret: 34,99 lei

Despre scrierile lui Hesse este greu să vorbeşti. Nu încerc să fac abuz de un clişeu spunând asta, mă refer la faptul că, oricât de scurte sunt textele sale, simbolurile pe care cititorul le are de descifrat sunt numeroase. Volumul de faţă cuprinde două din textele sale mai timpurii, din 1915, respectiv 1919. Deşi sunt mai puţin cunoscute publicului decât Jocul cu mărgelele de sticlă ori Siddhartha, nu sunt mai prejos decât acestea.

Knulp este povestea unui hoinar. Însă nu în accepţiunea obişnuită a termenului, ci dându-i sensul de om liber de timp şi istorie, de toate năzuinţele care fac viaţa omului obişnuit o trecere mai dificilă.

Cele trei povestiri din viaţa lui Knulp expuse aici nu sunt relatări de întâmplări, ci ale unui fel de a fi. Lui Knulp nu-i lipseşte nici talentul, nici spiritul, şi cu toate acestea nu se poate spune că a realizat în existenţa sa multe. Se poate afirma cu certitudine doar că a reprezentat o prezenţă plăcută în lumea celor pe care i-a întâlnit, o lume în care niciodată nu rămânea îndeajuns pentru a ajunge să facă parte.

Povestea omului care "savurează viaţa doar privind-o" trezeşte deopotrivă invidie şi compasiune. Pentru că, într-adevăr, este frumos să poţi să rămâi un copil în adâncul sufletului, să nu simţi grijile sau tristeţile "adultului" şi să nu fii supus în interiorul tău efemerităţii lumii. Dar pe cât de plăcut poate fi, nu poate oferi decât o oază de linişte altora, trăind astfel o viaţă închinată celor mulţi, dar căreia îi lipseşte aura rostului personal. Dar, după cum spunea şi Hesse, când "un astfel de Knulp, înzestrat cu suflet şi talent, nu-şi află locul în lume, lumea e şi ea la fel de vinovată ca şi însuşi Knulp."

La polul opus, regăsim "povestea tinereţii lui Emil Sinclair",Demian

"Nu există altă realitate decât cea pe care o purtăm în noi." Dificultatea vine din faptul că nu suntem întotdeauna capabili să distingem această realitate. Astfel, "Demian" reprezintă istoria unei căutări şi a unei deveniri. Numele aparţine celui care, pentru Emil Sinclair, face drumul către sine mai uşor, asumându-şi rolul de călăuză şi, la un anumit nivel, de mentor.

Una din principalele teme ale microromanului (pe marginea căreia este de altfel acesta construit) este aceea a dualităţii: povestea începe cu explicaţia facută de autor pentru împărţirea pe care o face lumii într-o dimensiune luminoasă, a casei şi familiei, şi una întunecată şi nebună a dimensiunii exterioare ei. Crescând, copilul începe fără să vrea să o descopere pe a doua, întinînd pacea primei. Astfel, sub ochiul ocrotitor al lui Demian, precum şi sub privirea curioasă a cititorului, tânărul va trece prin diferite experienţe iniţiatice, de o atare factură morală sau religioasă, care îi schimbă treptat concepţiile.

"Pasărea se zbate să iasă din găoace. Găoacea e lumea. Cine vrea să fie născut trebuie să distrugă o lume. Pasărea zboară către Dumnezeu. Numele zeului este Abraxas." spune unul din biletele de la Demian. Abraxas este şi numele pendulării dintre lumi pe care o înfăptuieşte Emil. De-a lungul paginilor se întâmplă tocmai acest lucru: se distruge o lume, se caută o unire a contrariilor, deloc ocultă, dar cât se poate de captivantă, care aduce aminte de "sincronicitatea" de care vorbeşte Carl Jung: "în fiecare dintre ei zace posibilitatea de a deveni om, însă numai dacă o intuieşte, dacă învaţă s-o aducă măcar parţial la un stadiu de conştiinţă, această posibilitate îi aparţine." Fiecare moment al căutării captivează prin ineditul pe care îl oferă revelaţiile şi transformările pe care le trăieşte personajul, devenind tot mai uşor să te regăseşti atât în clipele sale de revoltă cât şi în cele în care deruta nu mai este atât de mare.

Figura rece dar cunoscătoare a lui Demian, în ciuda faptului că nu apare în multe din relatări, este pregnantă, şi cu siguranţă nu va fascina doar în timpul citirii, ci şi mult timp după ce volumul va fi lăsat din mână.

Cînd Thomas Mann spunea că o întreagă generaţie regăsea în Demian propriile simţăminte, nu greşea cu mult. Atribuia simţămintele acestea generaţiei care a văzut apariţia cărţii, în vreme ce eu cred că ea este actuală pentru oricine nu se găseşte sau nu are răspunsurile potrivite. Demian nu oferă un răspuns sau o cale, dar aminteşte de ele şi de datoria fiecăruia de a nu le da uitării.