bookblog.ro

La Doi Lebădoi

Scris de • 11 July 2006 • in categoria

Titlu: La Doi Lebădoi
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2005
Traducere:
Numar pagini: 376
ISBN: 973-697-399-9

Poftim, încearcă-ţi scepticismul pe "At Swim-Two-Birds"("La Doi Lebădoi", în traducerea lui Adrian Oţoiu), asta numai dacă o poţi face printre hohote de rîs. Strict literar, i se pot reproşa destule cărţii lui Flann O'Brien, numai lipsa umorului nu.

În primul rînd, nu am citit o construcţie atît de frivolă, demenţială şi neruşinată la adresa tehnicilor, complexelor şi prejudecăţilor scriitoriceşti: studii de personaj în vederea unui roman "serios", note de autor emfatice ale unui puşti anost, parodie politică, jurnalistică, roman popular, o încurcătură de elemente mitice. E, fireşte vorba de o ironie, un anti-roman intenţionat sau nu, dar mult mai sălbatic şi mai fantezist decît ceea ce numim acum "postmodernism".

În al doilea rînd, curajul de a arunca pe foc cele patru nivele de scriere ale acestui anti-roman e similar unui hohot sarcastic. Ce poate fi mai lipsit de sens ca literatura? O dovedesc pe rînd, personajele etajate, înrămate: un oarecare student scrie un roman despre un tînăr romancier. Tînărul romancier scrie un roman exemplar. Noaptea, personajele romanului exemplar (despre consecinţele păcatului) îşi duc viaţa total diferit de programul la care le sileşte romancierul Trellis. De altfel, Trellis devine personaj al propriei opere şi are un fiu, Orlick, care scrie un roman despre propriul tată. Cele patru universuri ameţitor generate unul din altul se sfîrşesc brusc cu sinuciderea unui nebun care nu aparţine nici unuia. De aici, se poate specula în jurul adevăratului mînuitor sau în jurului lumii văzute ca ficţiune, puterii ficţiunii de a genera noi realităţii, de a da peste cap acordurile despre bine şi rău.

Autorul nu se lasă sedus de aşa perspective aprofundate: evită să facă din propria carte un instrument demonstrativ. Are destule resurse ironice şi destul umor, ca să relativizeze, să surprindă, să nu obosească (nu fără scop, cel puţin) şi destulă detaşare, ca să dea naraţiunilor un curs firesc, să inter- şi metatextualizeze cu naturaleţe. Dovedeşte o imaginaţie în relaţionarea personajelor de neînchipuit împreună, o frenezie în limbaj, o plăcere de a scrie, ceea ce atrage cu sine şi o plăcere de a-l citi. Cu greu se poate bănui teama lui superstiţioasă de consecinţele pe care le-ar avea ficţiunea lăsată liberă, teamă care l-a făcut să inventeze pierderea unui al doilea mare roman al său şi să refuze recitirea acestuia. Se pare că umorul febril al cărţii ascunde o surprinzătoare angoasă. Dar angoasa poate fi echivalentul unei alte metaficţiuni zgomotoase.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. fair_cricle spune:

      La ce editura? Suna foarte interesant ca scriitura, constructie si poveste.
      Multumesc anticipat

      raspunde

    2. Paralela 45. Adrian Oţoiu a făcut o treabă foarte bună, iar eu tocmai am văzut că am greşeli în review, din neatenţie, fapt pentru care roşesc şi îmi cer scuze.

      raspunde

    3. mulliganoglu spune:

      cam ce i se poate reprosa “strict literar”?

      raspunde

    4. mulliganoglu spune:

      n-ai cum sa ma dezamagesti, crede-ma

      presupun ca Joyce si Beckett iti par la fel de frivoli

      raspunde

    5. mulliganoglu spune:

      orice e posibil. dar sa lasam ipoteticul.

      poate lamuresti ceva in privinta cliseelor literare. totusi, e una dintre cele mai bune carti care s-au scris vreodata. ai da lovitura deschizandu-i burta. o sansa intr-o viata.

      raspunde

    6. C. SIRB spune:

      Lumea e mare, sigur va scrie altcineva o recenzie mai pe multumirea dumitale. Candva… Nu poti constringe pe cineva sa-i placa in aceeasi masura o carte. Un autor. Lipseste un “cred ca“ inainte de acel definitiv “totusi este una dintre cele mai bune carti…“. Altfel, este pozitia ta vs pozitia Mihaelei.

      Nu stiu, asadar, de ce nu-ti argumentezi dumneata mai intai dezacordul cu asertiunile din recenzie (alte“argumente“ decat sentinte de felul celei de mai sus, cu “una dintre cele mai…“; alte “argumente“ decat insinuarea exagerata ca Flann O`Brian ar fi pe aceeasi treapta valorica cu Beckett ori Joyce,iar a te strimba la srisul dumisale ar fi echivalent cu un sacrilegiu).

      raspunde

    7. mulliganoglu spune:

      ce-ar fi sa va argumentati voi sentintele din “recenzii” si apoi sa cereti comentatorilor contraargumente?

      astept cu multa rabdare lista aia cu clisee literare

      raspunde

      • Comentariile agresive şi răuvoitoare se susţin prin ele însele, se pare. Din punctul meu de vedere, anti-romanul e un mare clişeu, joaca de meta-meta-autorul prin subteranele literare e clişeu, persiflarea literaturii, mă rog, e o plăcere a scriitorilor, probabil. Nu înseamnă că clişeu=rău şi lipsit de valoare. Lucrurile astea le puteai vedea citind recenzia.
        Tot încerc să cred că ceea ce comentezi tu nu este jignitor şi rău-intenţionat, ci doar aperi o carte la care ţii mult.

        raspunde

    8. C. SIRB spune:

      OK, eu nu emiteam o somatie, ci asteptam cu interes ca, daca tot te-ai obosit sa obiectezi, poate aflam si noi cum iti invelesti opinia cum ca avem de-a face intr-adevar cu “una dintre cele mai bune carti“. Recenzia e scrisa din 2006. Fa-ne un hatir si invata-ne cate ceva despre capodopera asta. Dar n-o vei face, nu-i asa?

      raspunde

    9. mulliganoglu spune:

      poate dupa ce corectati (vad ca lucrati in tandem) greselile de gramatica si eliminati aberatiile din “recenzie”. oricum, pentru intelegerea “romanului” sunt necesare cateva lecturi mai dificile, FW gen. eu zic sa nu va obositi cu irlandezii astia dementi, se traieste mai bine cu roth, cu vosganian, …

      raspunde

    10. tia o'connor spune:

      Anti-romanul etc. au devenit clichee dupa reluari repetate, nu ii puteti reprosa lui O’Brien pacatele astea. Poate sa-i o fi luat-o Joyce inainte in capitolul “Oxen of the Sun”.
      Meritele lui Joyce si O’Brien sint legate de modul in care au imbogatit si au jonglat cu limba engleza (ceea ce se pierde total prin traducere, cu toate ca versiunile romanesti ale lui Ivanescu si Otoiu sint GENIALE) si modul in care redat atmosfera locala (prea putin accesibila celor care nu intra in contact prelungit cu cultura irlandeza). Prin traducere, dumneavoastra ati avut acces la nu mai mult de 20% din esenta scrierii lui O’Brien. Asta va spun din proprie experienta, cu Joyce.
      Luati “The Third Policeman”, nu e tradusa in romaneste (sper ca domnul Otoiu are in vedere si romanul asta). Vedeti ca sint si variante audio, citite impecabil de actorul Jim Northon (bishopul din comedia “Father Ted”, daca s-o fi dat si la noi la TV, v-o recomand si pe asta cu caldura, va garantez distractie maxima). O sa va placa si o sa aveti o cu totul alta experienta.
      Si, prin prisma acelorasi observatii, pot sune ca da, cu siguranta Joyce si O’Brien sint la fel de valorosi. Lecturi placute tuturor!

      raspunde

    Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro