bookblog.ro

Libertatea de a alege

Scris de • 20 August 2009 • in categoria

Titlu: Libertatea de a alege
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere: ,
Numar pagini: 423
ISBN: 978-973-1931-12-8

Primul lucru de care mi-am dat seama când am început să citesc cartea lui Friedman a fost că sigur este ceva opus lui Keynes. De altfel oricum, la vremea respectivă, cu cele câteva cunoştinţe de economie ale mele, am înţeles că probabil ultima şansă a teoriei keynesiene de a mai fi aplicată este criza în care ne aflăm. În afară de genul acesta de situaţii limită, în care intervenţia statului este cât de cât bine-venită, economia (cea americană în primul rând) se bazează pe principiile capitaliste ale lui Milton Friedman, cel care l-a scos din uz pe Keynes.

Libertatea de a alege nu este nicidecum prima carte a lui Milton- la momentul apariţiei ei se cunoşteau deja mai toate ideile expuse aici. Erau cunoscute în primul rând datorită faptului că este un fel de transcriere a unei serii de 10 dezbateri televizate în care Milton a fost "personajul principal", alături de alţi specialişti în economie. În al doilea rând, Free to Choose adună mai toate principiile pe care câştigătorul Premiului Nobel pentru Economie le-a expus de-a lungul timpului, legate de economia de piaţă, rolul statului în economie şi, în general, idei izvorâte din liberalismul clasic "inventat" de Adam Smith.

Cartea soţilor Friedman este, prin urmare, o pledoarie pentru piaţa liberă, acea piaţă în care implicarea guvernului este redusă la minimum. Cei doi argumentează faptul că această libertate în ceea ce priveşte economia de piaţă are, fără îndoială, ca rezultat şi libertatea politică şi cea socială. Un exemplu foarte bun este ceea ce s-a întâmplat în Chile, o ţară totalitară care a găsit o soluţie pentru criza în care se afla în 1975 în ideile lui Milton Friedman, prin intermediul acestuia din urmă şi a studenţilor sud-americani întorşi de la Şcoala de la Chicago, "sediul" luptei pentru piaţa liberă.

Un alt lucru pe care l-am găsit foarte interesant este varianta economistului legată de Marea Criză din 1930, o perioadă căreia i-a dedicat foarte multă atenţie. Ceea ce spune el este că de vină pentru situaţia în care s-a ajuns nu este sistemul capitalist, cel mai adesea învinovăţit, ci Rezerva Federală, deci sistemul bancar, care a acţionat greşit la acea vreme. Partea frumoasă este însă că undeva prin anul 2000 (la mult timp după ce acuzase FED-ul), Ben Bernanke, acum succesorul lui Alan Greenspan la şefia Rezervei Federale, a spus, legat de acuzaţia lui Friedman: "You"™re right. We did it. And we"™re very sorry. [...] But, thanks to you, we won"™t do it again."

Dacă cumva omniprezenţa cuvântului "libertate" şi a derivatelor acestuia în orice text care aminteşte de marele economist nu convinge, atunci este de ajuns să ajungi la capitolul despre egalitate din cartea lui. Este evident de la o poştă faptul că Milton Friedman a fost un fan până la moarte al lui Thomas Jefferson şi al politicii acestuia. Iar dacă cumva aţi ratat veşnicele dezbateri legate de ce a vrut să spună acesta din urmă când a scris în Declaraţia de Independenţă din 1776 "We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.", atunci un substitut suficient de bun este interpretarea lui Friedman.

Va las cu prima parte din capitolul referitor la educaţie. Soluţia pentru sistemul public de educaţie defect este, aşa cum reiese din Libertatea de a alege, un plan de garanţii, prin care părinţii primesc un bon de garanţie valabil numai pentru cheltuielile de şcolarizare şi pe care sunt liberi să îl folosească în ce şcoală vor. Consecinţa evidentă este aceea că apare competiţia între şcoli, ceea ce are numai efecte benefice asupra sistemului. Iată prima parte mai jos:

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Pingback: Revista blogurilor din Top 10 « Jurnal de pseudoaventuri gurmandoerotice

    2. mihai spune:

      De citit (pentru contrabalans)si “Doctrina socului” a lui Naomi Klein ;)

      raspunde

    3. Libertatea de alege, pare o carte promitatoare…

      raspunde

    4. Pingback: Carti de citit « Blogul lui Dumitru lui Nae

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro