0
Autor: Iuri Andruhovici
Rating:
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Dragoş Dinulescu
246 pagini
ISBN:978-973-724-250-1

Iuri Andruhovici este una din figurile cele mai controversate ale literaturii ucrainiene, cunoscut pentru opiniile sale ucrainofile şi apărător al limbii ucrainiene. În 1985, a înfiinţat alături de alţi doi colegi grupul poetic Bu-Ba-Bu care şi-a exercitat influenţa asupra scenei literare din Ucraina. Poezia experimentală caracterizată de burlesc, bufonerie şi satiră reprezenta punctul de vedere al celor trei împotriva realităţii socialiste.

Moscoviada se bazează pe observaţiile pe care autorul le-a făcut în timp ce a stat la Institutul Gorki din Moscova între 1989 şi 1991 şi prezintă cântecul de lebădă al Uniunii Sovietice. Activismul literar al lui Andruhovici, înfăţişat în toate romanele sale, reflectă preocuparea autorului pentru poziţia geografică şi culturală a ţării sale natale, un pământ necunoscut Occidentului, cu o limbă pe care el o consideră în pericol de a dispărea.

Romanul prezintă întâmplările pin care trece Otto von F., student la Institutul Gorki din Moscova, poet dezrădăcinat, înăuntrul melting-pot-ul reprezentat de Moscova în momentele de agonie ale unui stat cu ambiţii imperialiste. "Imperiul trebuia să se ocupe neapărat de beţivii lui. Nici vorbă de luptă împotriva morilor de vânt ale liberalismelor ori ale naţionalismelor, nici de vreo vânătoare de vrăjitoare de-a religiozităţii şi nici de fugărirea luptătorilor pentru drepturi civile, ci doar grijă pentru a-şi aproviziona propriii beţivi.[...] Numai că imperiul îşi trădase beţivii. [...] De ce trebuie o făptură tânără, acrobatică, să-şi rişte viaţa, în ţara voastră de tot rahatul, pentru o sticlă de votcă? Ce-aveţi de sunteţi aşa de adânc infectaţi cu virusul ăsta al nelibertăţii ...?"

Scris la persoana a doua singular, o formulă atrăgătoare, romanul are o structură fragmentată şi haotică, iar puterea lui vine din folosirea limbajului, autorul amestecând proza poetică cu fraze hibride ruso-ucrainiene şi creaţii lingvistice proprii cu semnificaţii peiorativ-obscene. În această "flecăreală lirică", naratorul încearcă să se ţină departe, cât mai în afara abuzurilor idealurilor comuniste: "...iată care îmi era lumea de atunci, aproape pe de-a-ntregul scârbos de pură şi inocentă, un cerc croit cu compasul, în timp ce undeva, în afara lui, hălăduia scurmând KGB-ul, percheziţionând, amuşinând, trimiţând în detenţie, expulzând, deportând. Atât că eu nu intru în asemenea jocuri, căci mie, unuia, îmi par cu mult prea mărginite, mie, celui care am crescut cu Vedele şi cu concertele baroce, cu filmele lui Tarkovski şi cu poezia lui Apollinaire". Numai că viaţa lui Otto, de la căminul unde locuieşte până la cercurile pe care le frecventează sau cele de care se ciocneşte pe bulevardele colcăitoare moscovite este una populată de studenţi-colegi de suferinţă, depresivi cu BPCV (Băutură cu Puternic Conţinut de Vin) în buzunar, iubite fantastice (iubirea, văzută ca duel egoismelor): o femeie critic-literar cu care întreţine relaţii sexuale...verbale, Galea, care prindea şerpi, şi din cauza căreia începe să parcurgă "toate stadiile nebuniei, o porcărie melodramatică în stil vestic" şi Astrid, alături de care cunoaşte "deliciile" alcoolismului cronic; apoi, figuri pasagere, barzi ofiliţi, cerşetori, făpturi muiereşti "terminate, asemenea unor epave", indivizi cu origini sociale incerte, femei de serviciu bătrâne de când lumea, care nu fac altceva decât să-i blocheze lui Otto muza lirică, rămasă, cel mai probabil, undeva în Ucraina.

Alcoolul pare a fi una din soluţiile de a scăpa de sub atmosfera apăsătoare a "celui mai mare oraş ucrainian" (Moscova numără peste un milion de ucrainieni) dar şi acesta este găsit cu greu în vremurile dubioase de atunci. Detaliile abundă, ochiul format al poetului de cursă lungă observă toate nimicniciile vieţii de oraş mare, iar scena realistă este invadată de scenarii ilogice, ceea ce conferă textului un efect halucinogen. Realismul magic, ca tehnică narativă care estompează distincţia între realitate şi fantezie, este omniprezent, descriind un oraş şi, în general, o lume suprareală. Umorul lui Andruhovici frizează absurdul, deşi autorul glumeşte şi "mai simplu", ca în cazul studentei care a învăţat franceza doar ca să poată citi Război şi pace în original.

Probabil că cel mai important test pe care-l poate trece proza lui Andruhovici este acela de a ajunge şi a fi asimilat de cititorii vestici, cei care nu au trecut printr-o experienţă comunistă, sovietică. În lipsa experienţelor caracteristice unui regim totalitar, Moscoviada poate deveni, totuşi, plăcută datorită limbajului şi a stilului narativ precipitat, vizual şi plin de referinţe.

Scris de Ioana Ristea