Titlu: Dune
Autor: Frank Herbert
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ion Doru Brana
Numar pagini: 816
ISBN: 978-606-579-359-0

Dune este disponibila in libraria online Bookcity.ro

”Când politica şi religia călătoresc în aceeaşi caleaşcă şi când caleaşca aceasta este condusă de un sfânt (baraka), nimic nu le poate sta în cale.”

Deşi a fost creată în anii 60’, Dune este considerată (şi cred că va rămâne mereu) cea mai bună operă SF a tuturor timpurilor, datorită complexităţii sale şi a mesajului mereu actual. Lumea lui Frank Herbert este diferită de cea specifică unui roman SF, nefiind saturată de tehnologie sau populată de tot felul de fiinţe ciudate, ci mai degrabă axându-se pe dimensiunea lăuntrică a oamenilor, pe psihologia mulţimii, care se împleteşte cu intriga politică la nivel intergalactic, cu ecologia, dar mai ales cu misticismul religios.

Dune este povestea transformării lui Paul Atreides, fiul ducelui Leto, într-un profet, un fel de Mesia. Nici măcar eroul acestei cărţi nu este unul tipic, pentru că Muad’Dib nu-şi dobândeşte statutul şi puterile peste noapte. El este creat, este rezultatul selecţiilor genetice realizate de-a lungul timpului de către ordinul Bene Gesserit, al educaţiei primite şi antrenamentelor. Al împletirii dintre aceste procese naturale cu miturile şi superstiţiile presărate printre fremeni. Un singur, dar fundamental, aspect a fost trecut cu vederea în procesul de zămislire a acestui Kwisatz Haderach: indiferent cine creează zeul, el nu poate fi controlat decât de pânzele destinului.

Dune se va detaşa întotdeauna de restul cărţilor, pentru că nu e rodul unui joc al imaginaţiei, ci mai degrabă un exerciţiu de previziune, o incursiune provocatoare printre nadele unor viitoruri posibile. Vrei, nu vrei, ajungi să te întrebi în ce măsura există prevestire efectivă şi în ce măsură modelează profetul realitatea/prezentul, pentru a-l adapta profeţiei.

Poate unora le e străină lumea creată de Herbert în Dune, dar să nu uităm că Arrakis-ul e rămăşita a ceea ce fusese cândva Pământul, cândva o oază de verdeaţă, acum o lume stearpă. Lumea dunelor de nisip şi-a lui Shai-Hulud, nu e altceva decât un viitor sumbru care ne-ar putea aştepta, un fel de Eră Întunecată a Terrei. Aşadar, putem considera textul lui Frank Herbert un avertisment, pentru că noi, oamenii, cu tot ceea ce construim, am ajuns să fim un fel de plagă pe suprafaţa pământului. Natura e înzestrată cu o inteligenţă mai profundă decât ne putem imagina, astfel că are tendinţa de a compensa efectul plăgilor, de a le înlătura sau izola, de a le incorpora în sistem în felul ei propriu.

Lăsând la o parte calităţile sale mistice şi concentrându-ne asupra lui Muad’Dib-omul, observăm că şi în această ipostază se dovedeşte extraordinar, fiind un adevărat izvor de înţelepciune. Pildele sale sunt numeroase, dar vreau să mă opresc aici doar asupra unui aspect care-mi pare potrivit pentru situaţia precară a educaţiei din prezent: ”A învăţat repede fiindcă prima sa învăţătură a fost cum să înveţe. Şi prima lecţie a acestei învăţături era încrederea fundamentală că putea să înveţe. Este surprinzător cât de mulţi oameni nu cred că pot să înveţe şi mai ales, cât de mulţi cred că este greu să înveţe. Fiecare exeperienţă se comportă ca o lecţie.” Să fie aceasta o verigă lipsă din educaţia noastră, faptul că ni se cere să învăţăm, dar nu ni se arată cum să învăţăm, să prelucrăm informaţiile, să le adaptăm?.

• Plusuri

  Mesajul mereu actual

• Minusuri

  Cei familiari cu un anumit tip de literatura SF, se vor plânge probabil că nu e suficientă acţiune

• Recomandari

  Chiar şi celor care nu sunt fanii SF-ului, dar numai celor care nu se lasă intimidaţi de numărul mare de pagini