bookblog.ro

Napoleon – începutul

Scris de • 9 March 2012 • in categoria

Titlu: Napoleon. Cântecul de plecare
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 482
ISBN: 978-973-724-357-7

Cine se cred ăştia? Nu s-a lăsat el călcat în picioare când era un copil de nouă ani, doar nu-şi imaginează că va lăsa garda jos tocmai acum când acest oraş, această clădire, aceste săli de clasă, tot ce-l înconjoară, îi demonstrează că este un învingător!

Max Gallo este licențiat în litere şi istorie. Cele două sunt, în mod evident, cele mai mari pasiuni ale sale pe care reuşeşte să le combine perfect, dând naştere unor romane istorice ce redau cu acurateţe fapte reale pe care le completează cu ficţiunea într-un stil accesibil şi captivant.

Stilul în care este scris volumul întâi din Napoleon pare, la început, foarte sec. Autorul foloseşte fraze scurte şi concise de parcă ar prezenta un raport, însă acest aspect, departe de a fi un neajuns, îţi lasă impresia că oglindeşte cel mai bine personalitatea lui Napoleon. Retras şi închis în el, micuţul băiat de nici 10 ani este trimis la o şcoală militară în Franţa unde este complet străin. Aici învaţă să strângă din dinţi şi să accepte situaţia, conştient încă de la o vârstă atât de fragedă că toate aceste chinuri au un scop. Este stoic şi, chiar dacă uneori mai are răbufniri impulsive de revoltă împotriva felului în care este tratat de colegii săi, el rămâne fidel principiilor şi credinţelor sale în orice situație. Încă de mic este un singuratic, iar dacă se spune că circumstanţele modelează caracterul unui om, atunci, în cazul lui Napoleon, circumstanţele au fost doar cele care au dat la iveală hotărârea şi puterea interioară care aveau să transforme acest băieţel plăpând dar încăpăţânat şi cu o voinţă de fier, într-un mare conducător şi om de arme. Îndrăgostit de matematică, dar şi de viaţa de armată, datorită ordinii şi-a rigorii pe care le impun, tânărul Napoleon nu doar respectă regimul auster impus la şcoală, ci îşi organizează singur un program sever care-l va ajuta să obţină tot ceea ce şi-a propus.

O luptă năucitoare se dă în mintea şi sufletul acestui tânăr precoce, în care patriotismul faţă de ţara natală şi respectul şi recunoştinţa faţă de ţara care l-a primit, l-a format şi l-a acceptat nu reuşesc deocamdată să se împace. “Este ofițer francez şi se arată mândru că a reuşit acest lucru. După cum el însuşi o va spune, consideră ‘o onoare faptul de a fi un simplu sublocotenent de artilerie’. În acelaşi timp, însă, este un patriot corsican!” Întors pe meleagurile natale după o absenţă de aproape 8 ani, el se loveşte de aceeaşi dilemă: “Bonaparte ezită câteva săptămâni să plece, iar pe parcursul acestora vorbeşte puţin, de parcă şi-ar fi folosit întreaga energie pentru a găsi răspunsuri la întrebările pe care şi le pune, de parcă ar încerca să rezolve dilema care îl frământă: Franţa sau Corsica, Franţa şi Corsica. Cum să le opună pe una celeilalte, de vreme ce depinde de una şi este profund ataşat de cealaltă?”

Însă în scurt timp i se oferă şansă de a face pace între cele două jumătăţi ale sale, atunci când, întors în Corsica el pune în mişcare lucrurile ce duc la marea schimbare de acceptare a Corsicii ca făcând parte din Imperiul Francez şi nu ca fiind o supusă a acesteia. Atunci Napoleon îşi găseşte liniştea şi fericirea: “Abia a împlinit douăzeci de ani şi cinci luni. Scrie. Poate pentru prima oară din copilărie, se simte în sinea lui întreg, de parcă cele două părţi separate ale eului său s-au reunit în sfârşit. Patriotul corsican îl acceptă pe ofiţerul francez. Noua Franţă, această naţiune puternică, luminată care i se părea frivolă, coruptă de femeile galante, de moravurile pervertite şi de indolenţă, a renăscut. Radiază. Corsica este o parte din întreg. Napoleon, plin de entuziasm, spune: ‘Franţa ne-a primit la sânul ei. De acum avem aceleaşi interese, aceeaşi solicitudine: nicio mare nu ne mai desparte!’ “

Desigur, bucuria lui este prematură, iar schimbările adevărate, care vor modela Franţa şi îi vor da lui ocazia să demonstreze ce poate, mai aveau de aşteptat câţiva ani. Însă primul pas fusese făcut, Napoleon şi-a dat seama cum să vorbească cu oamenii, şi cum s acţioneze în anumite circumstanţe şi de asemenea a descoperit plăcerea de a comanda.

Acesta este doar începutul unui destin, şi în acest Cântec de plecare, se află sămânţa întregii aventuri imperiale.

  • Plusuri

    datele exacte, concizia

  • Minusuri

    stilul care nu exprimă emoţie, nu reuşeşte să atingă sufletul cititorului pentru ca acesta să se bucure alături de erou de realizările sale

  • Recomandari

    iubitorilor de biografii şi istorie

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. tibi spune:

    Max Gallo e un un vulgarizator al istoriei in sensul bun al cuvantului,un autor prolific, ce a tratat cu nonsalanta personalitati si evenimente istorice de la Mussolini la Ludovic al XIV-lea, trecand prin Revolutia franceza si Spania franchista. Cu un aplomb care intimideaza n-a uitat nici antichitatea romana, Cezar, Spartacus, Marc Aureliu,Titus, Constantin cel Mare fiind convocati si ei de Gallo la judecata Istoriei. A avut un parcurs politic ce ne aminteste de unii politicieni romani. In tinerete a cochetat cu ideile comuniste, apoi trece la socialistii lui Mitterand, unde detine si functii guvernamentale si sfarseste in tabara dreptei, fiind un aprig sustinator al lui Sarkozy.
    Prin lucrarile sale ,Gallo se inscrie in lunga serie de istorici-scriitori( Maurois, Castelot, Decaux,etc), ce imbina rigoarea reconstructiei istorice – lasand insa la o parte tonul academic- cu un real talent literar.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Razoi si pace- Lev Tolstoi

Copyright ©2011 Bookblog.ro