Titlu: Turnul din Basel
Autor: Adam Lebor
Rating:
Editura: Globo
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Procopet Simona-Elena
Numar pagini: 368
ISBN: 978-606-93323-7-5

„Apărătorii BIS (Bank of International Settelments) neagă caracterul ei secret. Arhivele băncii sunt deschise și cercetătorii pot consulta cele mai multe documente care sunt mai vechi de 30 de ani. Arhiviștii BIS sunt într-adevăr cordiali, de ajutor și profesioniști. Site-ul băncii cuprinde toate rapoartele sale anuale, care pot fi descărcate, la fel ca și numeroasele documente de politici publice elaborate de către foarte respectatul departament de cercetare al băncii. BIS publică conturile detaliate ale pieței valorilor mobiliare și instrumentelor derivate, și statisticile bancare internaționale. Dar acestea sunt în mare parte compilații și analize ale informațiilor prezente deja în domeniul public. Detaliile privind activitățile de bază proprii ale băncii, inclusiv o mare parte dintre operațiunile ei bancare efectuate pentru clienții săi, bănci centrale si organizații internaționale, rămân secrete. Reuniunile privind Economia Globală și alte întruniri financiare cruciale care au loc la Basel, așa cum este Comitetul Piețelor, rămân închise persoanelor din exterior. Persoanele fizice nu pot deține un cont la BIS, cu excepția cazului în care lucrează pentru banca. Opacitatea băncii, deficiența caracterului inexplicabil și influența crescândă ridică întrebări profunde – nu doar cu privire la politica monetară, ci și asupra transparenței, responsabilității și modului în care este exercitată puterea în democrațiile noastre.”

BIS, Banca Reglementelor, potrivit traducerii – foarte reușite – a Simonei Procopet, este „cel mai exclusivist club din lume”, cu 18 membri, care se adună o dată la două luni pentru discuții care nu durează mai mult de o oră, o oră și jumătate. „Acești bărbați – aproape toți sunt bărbați – sunt bancheri centrali. Au venit la Basel pentru a participa la Economic Consultatitve Comitee (ECC) al BIS, care este banca pentru băncile centrale.” Prima pagină a acestei cărți captează atenția cititorului într-așa o măsură, încât nevoi precum somnul sau foamea devin derizorii față de aceea de a citi următoarea pagină. Existența băncii prezentate mai sus, deși nu este secretă, nu este nici trâmbițată. De ce? Răspunsul este de o importanță covârșitoare, întrucât justifică anii în care Adam Lebor a făcut cercetări extinse pentru scrierea cărții sale, dar și pentru că, de câte ori ne scotocim în buzunar după încă o monedă pentru a plăti pâinea, de câte ori numărăm bancnotele – multe sau puține – pe care le primim ca salariu, de câte ori privim balanța contului nostru bancar, de atâtea ori vedem, în mod ascuns, o decizie a acestei BIS, care afectează, din cauza proporției în care activitatea ei s-a insinuat, viața fiecărui cetățean al lumii. Bank of International Settelments este o bancă a băncilor centrale, adică o bancă publică, o bancă al cărei capital îl constituie de fapt o parte a capitalului public al Băncilor Centrale ale țărilor care fac parte din comitet. Capitalul ei îl reprezintă, de fapt, banii noștri.

După cum explică în cel mai liber și lipsit de prejudecăți mod posibil Adam Lebor, opacitatea acestei bănci care operează cu banii noștri o ridică mult deasupra legii, mult deasupra intervenției oricărei autorități, ceea ce creează un periculos cadru pentru mașinațiuni financiare care pot fi în beneficiul unor entități și în detrimentul altora, eventual – și aproape sigur – în detrimentul fiecăruia dintre noi, oamenii de rând.

Membrii de drept ai BIS sunt guvernatorii Băncilor centrale ale țărilor acceptate să facă parte din acest club elitist. În momentul de față există 60 de membri (printre care și Banca Națională a României) care „au drept de vot și de reprezentare la Adunările Generale” (de pe site-ul oficial al băncii). Cu toate acestea, adevăratele decizii cu impact global sunt luate de un număr restrâns de membri, și anume de cei care reprezintă o resursă valoroasă a clubului prin persoana lor și prin geniul lor financiar, nu prin banca centrală pe care o reprezintă.

În Turnul din Basel Adam Lebor prezintă o istorie comprehensivă a acestei bănci, înființată în Mai 1930 de către un comitet al reprezentanților financiari ai guvernelor Germaniei, Franței, Marii Britanii, Statelor Unite, Japoniei, Italiei și Elveției pentru a administra și facilita plata compensațiilor financiare pe care Germania trebuia să le plătească după Primul Război Mondial. Când Montagu Norman, cel pentru care, până la sfârșitul vieții, BIS a reprezentat copilul lui, a propus crearea acestei bănci, a avut în vedere un plan economic deosebit de îndrăzneț pentru acea perioadă: „În loc să crediteze Germania, Aliații ar trebui să împrumute țările subdezvoltate astfel încât să-și cumpere echipament industrial din Germania.” Hjalmar Schacht, alt arhitect al BIS, Vrăjitorul bătrân cum s-a autointitulat el în autobiografia sa, a fost cel care a ridicat Germania din ruina financiară în care a lăsat-o războiul și a dus-o în punctul în care, doar 21 de ani mai târziu avea să dețină suficient de multă putere încât să inițieze un al doilea război, tot mondial, a cărui finanțare – realizată aproape exclusiv prin BIS, cel puțin în primii ani – a putut fi susținută timp de 6 ani. Cei doi, împreună cu alți câțiva mari corifei ai lumii financiare a începutului și mijlocului secolului trecut, proveniți din mai multe țări, dintre care unele făceau parte din Alianță, altele din Axă, au avut o relație extrem de strânsă pentru o perioadă foarte mare de timp, complet netulburați de cel de-al Doilea Război Mondial sau de alte conflicte, fie ele zonale sau internaționale. Motivul? Statutul BIS poate elucida într-o oarecare măsură acest mister: „Banca, resursele și proprietățile ei și toate depozitele și alte fonduri încredințate ei vor fi imune pe timp de pace și război la orice măsuri precum exproprierea, rechiziția, confiscarea, interzicerea sau restricția aurului sau a valutei de export sau import, precum și orice alte măsuri similare.”

Faptul că la doar 3 ani de la data la care a luat ființă BIS, lumea s-a confruntat cu prima mare criză globală nu poate fi o coincidență. Totuși, depășirea acestei crize este, în mare măsură, meritul BIS. Finanțarea celui de-al Doilea Război Mondial nu s-ar fi putut face fără BIS: nicio bancă din lume nu ar fi acceptat valorile financiare acceptate de BIS (aurul – și nu numai – confiscat de la evrei; aurul național al unor țări precum Polonia, transferat fără nici cea mai mică rezervă Germaniei în urma anexării din Septembrie 1939), așa cum nicio bancă din lume nu ar fi acceptat să facă tranzacțiile pe care și le-a permis BIS (a plătit compania FORD pentru a furniza Germaniei vehicule motorizate și pentru a înființa fabrici pe teritoriul Germaniei chiar și după 1939; a facilitat tranzacționarea unor enorme cantități de armament și muniție construite în SUA, Regatul Unit și alte țări din Alianță, care au ajuns în arsenalul Wehrmacht-ului etc.). BIS poate fi învinovățită, fără greșeală, de prelungirea unui război care a schimbat fața lumii.

Dar tot BIS a fost responsabilă de mărirea capacității financiare a Aliaților, spre exemplu prin faptul că Germania a continuat să plătească dobânda pentru împrumutul acordat de BIS, dobândă care „a contribuit la dividendele băncii, care au fost plătite acționarilor săi, inclusiv Băncii Angliei”. Și tot BIS este cea care, prin politica financiară pe care a impus-o tuturor băncilor centrale membre, este entitatea care a contribuit esențial la stabilitatea financiară postbelică. De asemenea, crearea zonei euro nu ar fi putut fi posibilă fără sprijinul nemijlocit al BIS. Dar vigilența Băncii Reglementelor nu a fost, totuși, suficientă, pentru a evita criza financiară globală din 2008 sau pentru a înlătura efectele dezastruoase ale acesteia. Există totuși speranța ca, din experiența acestei crize, BIS să fi învățat suficient de mult încât să poată preveni o a treia criză, care se preconizează a fi la o distanță cu mult mai mică de cea de-a doua decât a fost a doua față de prima.

Istoria BIS este spusă de Adam Lebor cu obiectivitatea jurnalistului – prin faptul că prezintă toate faptele esențiale, bazându-și relatările pe documente – dar cu frustrarea militantului – care înțelege bine o entitate ca BIS, care creează reguli pe care apoi nici măcar nu se știe dacă le respectă ea însăși, deoarece opacitatea instituției este aproape totală.

• Plusuri

  Turnul din Basel prezintă istoria unei bănci de existența căreia știu extrem de puțini oameni chiar dacă nu este un secret. Importanța acestei bănci este crucială, având în vedere că Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și alte instituții financiare se raportează la acțiunile acesteia. Secretoșenia care înconjoară BIS este primul lucru care trage un semnal de alarmă extrem de puternic. Adam Lebor folosește toate sursele disponibile pentru a aduce lumină acolo unde, deliberat, se menține întunericul.

• Minusuri

  Având în vedere istoria aproape seculară a băncii, cartea de față abia dacă zgârie puțin aisbergul. Se pot face milioane de conexiuni între fiecare dintre acțiunile cunoscute ale BIS și efectele directe sau indirecte pe care le-a avut asupra lumii finanțelor. Dar cu siguranță că o lucrare mai extensivă ar deveni foarte restrictivă din pricina limbajului specific pe care l-ar implica și pe care doar puțini ar putea să-l înțeleagă.

• Recomandari

  O prietenă îmi spunea: cele două cărți care îmi provoacă repulsie fizică sunt Confesiunile unui asasin economic și Grupul Bilderberg. Turnul din Basel este, după părerea mea, cartea care le-ar putea provoca repulsie fizică celor din Grupul Bilderberg sau asasinilor economici. O recomand în general celor care sesizează conspirațiile, indiferent dacă ei cred sau nu în ele și în special celor care sunt porniți în cartografierea factorilor de influență și decizie din lumea economică globală.