bookblog.ro

O sită din care se cern simboluri și fărâme de adevăr

Scris de • 11 February 2014 • in categoria

Titlu: Alchimistul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-689-632-3
Cumpara cartea

A trecut aproape un deceniu de când m-am trezit prima dată cu Coelho în brațe și așteptam curioasă până peste măsură să aflu de ce e atât de faimos al său Alchimist. Coperta arăta un om mergând prin deșert, într-o cămașă albă și lungă, având pe fundal piramidele din Egipt.

Cumpără titlul în engleză

973-50-0524-7Acum, că mă gândesc, coperta a fost probabil cel mai mare spoiler din câte au existat vreodată despre subiectul unei cărți. Dar nu conta, eram proaspăt intrată la liceu și-mi venise și mie în sfârșit rândul să citesc povestea care era pe buzele tuturor, de la profesori la elevi.

Țin minte că am simțit cumva că aceea era și povestea mea și că dacă-mi doresc ceva cu adevărat atunci întreg Universul va conspira pentru realizarea dorinței mele. M-a făcut să mă simt bine, fiind în ton cu optimismul meu roz și naivitatea vârstei.

De data asta mi-a stat în mâini o copertă roșie și luciosă cu un desen auriu al mănăstirii și al copacului care se înalță din sacristie, umbra întregului desen luând forma piramidelor cu un diamant îngropat la bază sau în vârf, depinde cum o privești. Toate acestea sunt încadrate de un șarpe care-și înghite coada, cu un ochi situat fix deasupra copacului. Și coperta asta e un spoiler, dar unul pe gustul adultului care vede dincolo de aparențe și care apreciază ideea simplă din spatele cărții – că de fapt e despre o călătorie care începe acolo unde se termină, ca mai toate lucrurile în viață.

Personajul principal, Santiago, ajunge să viseze două nopți la rând piramidele din Egipt și cum acolo va găsi o mare comoară. Pus pe tălmăcirea semnificației visului, ajunge la o țigancă care i-l interpretează aidoma și care nu-i dă prea mare încredere până în clipa în care tânărul oier își intersectează calea cu un mare rege care răspunde întrebărilor și frământărilor sale nerostite și-l îmboldește să-și urmeze visul sau Legenda Personală. Așa ajunge flăcăul în Africa, fiind mai apoi tâlhărit, vânzător de cristaluri și în cele din urmă călător spre Piramide. Viața îi scoate în cale diverse personaje menite să-l ajute sau să-l încetinească în drumul său spre marea comoară, povestea terminându-se asemeni șarpelui care-și înghite coada, în același punct.

alchimistul

 

 

 

 

 

 

 

 

Mare șugubăț Coelho, și tentativa lui mai mult sau mai puțin reușită de a deghiza o parte din adevărurile universale ale lumii într-o aură mistică care te învăluie și te face să exclami la fiecare două pagini „Așa e!”.

Optimismul a rămas aproape intact și după această lecturare, deși realismul sau naivitatea risipită de-a lungul anilor îmi tot puneau piedici și nu mă lăsau să mă mai duc liniștită pe valurile lui „Totul este posibil dacă ajungi să crezi suficient de mult în asta”.

Am reflectat în schimb la ideea de Legendă Pesonală, de scop al vieții, de vis imposibil și la compromisurile pe care ajungi să le faci adult fiind și care, asemeni proprietarului magazinului de cristaluri, se mulțumește cu ideea de vis și nu cu împlinirea propriu-zisă a acestuia.

De asemenea, dacă prima dată m-am simțit satisfăcută cu povestea simplă și cursivă și cu suita de maxime pe care mai-mai că mi le puneam pe perete să le văd zi de zi, acum m-am apropiat mai mult de ideea de spiritualitate și de împrumutul diverselor simboluri aparținând religiei - ca acest Copac al Vieții stilizat de pe copertă (folosit ca țintă pentru îndeplinirea Legendei Personale) sau ochiul atotștiutor (reprezentând divinitatea sau pur și simplu reflectarea dintre conturul lumii andaluze și cel al lumii egiptene, în care, asemeni principiilor alchimice, plumbul coboară ca să facă loc aurului să se ridice).

N-am crezut nici atunci și nici acum că Alchimistul e o carte de nota 10. E de un 8 în zilele în care mă simt bine și de un 5,5 în cele în care cinismul nu mă slăbește o clipă. Dar nu aceasta e concluzia cu care vreau să vă las, ci aceea că titlul e unul de o inspirație cum rareori se nimerește, făcând posibil ca un singur cuvânt să încapsuleze intenția autorului, chiar și atunci când acesta nici măcar nu numește un personaj principal sau unul fără de care acțiunea n-ar avea sens.

Vă las cu ideea că Paulo Coelho a vrut, probabil, ca fiecare dintre cititorii săi să-și obțină propria reacție chimică, la finalul căreia rămâne fie o povestioară simpatică, fie o înșiruire de aiureli, fie un îndemn sincer de a-ți urma pasiunile și ceea ce crezi tu că e Legenda ta personală.

  • Plusuri

    Simbolurile deghizate în simplitate și în povești simpatice.

  • Minusuri

    Stilul motivațional, americănesc, care te mai mușcă din când în când din coțul paginii.

  • Recomandari

    Dacă vreți o relaxare facilă și la îndemână, vă invit la lectură. Dacă vreți să vă suflați puțin vânt în pupa idealismului, vă invit la lectură. Dacă vreți realism și verosimil, lăsați cartea jos.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Fericit nu e acela care umblă să obțină ceea ce își dorește, ci acela care își dorește ceea ce poate să obțină…

    raspunde

  2. Calina Matei spune:

    Înțelept sfat! Și totuși atunci când îți dorești mai mult decât ai putea obține, ajungi să obții mai mult decât credeai că ar fi posibil inițial.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro