bookblog.ro

Jungla conştiinţei

Scris de • 30 March 2011 • in categoria

Titlu: Oamenii delfin
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-600-005-5

Aventura incitantă şi plină de suspans a unor oameni civilizaţi nevoiţi să supravieţuiască în junglă

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, doamna Linden şi cei doi fii ai săi pornesc într-o călătorie spre Venezuala pentru a începe o viaţă nouă. Acolo îi aşteaptă doctorul Klaus Linden, fratele răposatului soţ al doamnei Linden, cu care aceasta urmează să se căsătorească. Însă planurile lor sunt distruse când avionul cu care călătoreau spre centrul ţării se prăbuşeşte în mijlocul junglei.

Este interesant să urmăreşti cum o familie germană respectabilă, în care manierele şi protocolul sunt urmate cu sfinţenie şi care crede în idealul nazist – în măsura în care îndoctrinarea poate naşte o credinţă– ajunge să fie nevoită să supravieţuiască în junglă, prin ospitalitatea unui trib şi cu ajutorul câtorva coincidenţe fericite. În acest loc, în care lumea civilizată n-are niciun sens, cei patru “oameni delfin” – cu piele albă şi păr blond – îşi dezvăluie slăbiciunile sau puterea interioară.

Scriitura lui Krol este simplă şi dinamică, iar pe alocuri de-a dreptul strălucitoare. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut a fost stilul care se dezvoltă odată cu personajul principal, Erich, care are şi rol de narator. Dacă la început ai impresia că citeşti relatarea unui copil de clasa a VI-a, treptat, textul devine din ce în ce mai serios, uneori chiar profund, iar maturizarea şi cunoaşterea, dobândite în urma aventurii terifiante în care Erich este implicat, se reflectă în stilul scrierii. Chiar dacă prima parte este prezentată în modul naiv al unui copil care crede tot ce îi spune un adult, mai târziu devine evident că, încet, Erich învaţă să gândească pentru sine şi să tragă concluzii proprii analizând faptele. Astfel, descoperă că mama sa nu este femeia puternică ce părea a fi, ci un om inflexibil şi slab care încearcă să se refugieze în credinţa într-un Dumnezeu de a cărui existenţă nici măcar nu este convinsă. Klaus nu este în niciun caz prinţul pe cal alb venit să se căsătorească cu soţia fratelui său decedat pentru a-i salva familia de la ruină, ci un impostor nerăbdător să-şi asigure o familie de-a gata pentru a-şi ascunde adevărata identitate pătată de secretul murdar al crimelor naziste.

Deşi tentat să înveţe limba băştinaşilor pentru a putea vorbi cu noua sa soţie, Awomay, Erich renunţă foarte repede la aceasta idee. Lipsa de sens a unei asemenea întreprinderi îşi găseşte justificarea în planul “oamenilor delfin”, ajutaţi de Gerhard, de a pleca la începerea sezonului ploios, ceea ce însemna că viaţa lui între băştinaşi urmează să se încheie, într-un fel sau altul, în aproximativ o lună. Totuşi pentru a o putea obţine pe Awomay ca soţie, este dispus să meargă cu fratele acesteia şi să înveţe să vâneze şi să pescuiască şi, chiar mai mult decât atât, o face din propria iniţiativă. El adoptă din obiceiurile Yayomilor doar ceea ce poate să-i asigure confortul şi o oarecare acceptare în rândurile acestora– cum ar fi renunţarea completă la haine – sau doar ceea ce îi place – tatuajul pe care şi-l face pe bărbie. Această selectie a lucrurilor pe care alege să le facă sau să nu le facă m-a făcut să pun la îndoială sentimetele sale pentru Awomay şi chiar şi cele pentru băştinaşi în general. Îi vede ca pe nişte sălbatici datorită faptului că vine dintr-o lume civilizată şi îi este greu să accepte diferenţele culturale sau datorită faptului că îndoctrinarea nazistă încă mocneşte în mintea şi sufletul său? După ce asistă la un episod violent ce are loc în trib, nu pare să sesizeze decât diferenţa dintre oamenii civilizaţi şi Yayomii şi în niciun caz similitudinea dintre comportamentul acestora faţă de semenii lor şi cel al naziştilor faţă de evreii germani. (“Am văzut cum nişte femei au cărat-o pe Taroomi de-acolo şi-au pus-o în hamacul ei. Nici nu s-au obosit s-o cureţe de sângele care i se vărsase pe umeri şi pe burtă. Ce soi de oameni erau aceştia care arătau atât de puţină compasiune pentru cei de-acelaşi neam cu ei? Păreau să aibă emoţiile unor copii şi nişte inimi de piatră.”)

Erich se împrieteneşte cu profesorul Gerhard, în care ajunge să aibă încredere şi să-l vadă aproape ca pe un tată, si despre care află apoi cu surprindere că este evreu. Această dezvăluire îl zdruncină pe tânăr aproape la fel de mult ca amintirea prieteniei cu un băiat evreu, care îi revine în memorie după ce prizează dintr-un drog al băştinaşilor, numit yapo. Amintirea acestei prietenii, care s-a încheiat după ce naziştii au început să-şi impună regulile aberante, este aproape la fel de revelatoare ca descoperirea că Gerhard, în ciuda faptului că este evreu, e totuşi un om normal, admirabil şi foarte inteligent. Toate acestea îl fac pe Erich să realizeze faptul incontestabil că şi evreii sunt oamenii ca toţi ceilalţi, slăbindu-i credinţa într-un ideal nazist care i se înfăţişează acum bolnav şi murdar.

Cu toate că adultul care se formează în Erich poate fi întrezărit încă de pe acum, mi-ar fi plăcut să văd în ce fel i-a influențat această aventură maturizarea şi caracterul. Mi-ar fi plăcut să-l văd după zece ani de la întoarcerea în lumea civilizată. Oare ce fel de bărbat ar fi fost?

Oamenii delfin este o carte dinamică şi captivantă de la un capăt la celălalt, este un roman de aventuri deloc sfios, lipsit însă de scenele spectaculoase sau eroice care ar face să se piardă din credibilitate.

  • Plusuri

    suspansul, stilul captivant, ideea de aventură interesantă într-o lume necunoscută şi periculoasă care îl schimbă pe om în mod inevitabil

  • Minusuri

    mici greşeli gramaticale şi de ortografie

  • Recomandari

    celor pasionaţi de romanele de aventuri cu substrat istoric şi/sau moral

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Tunelul Ernesto Sabato

Copyright ©2011 Bookblog.ro