0Autor: Valerio Massimo Manfredi
Rating:
Editura: All
(ediţia în limba engleză)

Răsturnări de situaţie, fir narativ bine condus, acţiune în ritm alert. Cu alte cuvinte, un roman palpitant, surprinzător, semnat Valerio Massimo Manfredi. Primul roman cu acţiune contemporană semnat de acesta, care se desfăşoară în Grecia anilor "˜70 şi "˜80. Mai multe personaje credibil construite, a căror destine se încrucişează într-un joc periculos, sângeros şi cu semnificaţii profunde.

Mişcarea de revoltă a studenţilor greci din Politehnică duce la moartea lui Heleni, o tânără studentă îndrăgostită de un italian, Claudio Setti. În umbulzeala creată de atacul armatei asupra Universităţii, Claudio şi prietenii săi cei mai buni - Michel şi Norman -, caută refugiu în beciul Muzeului Arheologic Naţional, prin bunăvoinţa lui Aristotelis Malidis pe care îl întâlnesc absolut din întâmplare ascunzându-se tot acolo.

Pentru a afla cine este Aristotelis Malidis trebuie să ne întoarcem la primele pagini ale cărţii, pentru că Ari a ajuns în subsol la indicaţiile date cu ultima suflare de maestrul său, profesorul Periklis Harvatis. Sarcina lui era să ascundă un obiect extrem de preţios, proaspăt descoperit de profesor cu preţul vieţii sale, în timpul săpăturilor organizate în grotele de la Dirou: vasul de aur al lui Tiresias, care spunea povestea neştiută a lui Ulise, continuarea posibilă a Odiseei.

Cei doi tineri îndrăgostiţi ajung în arestul poliţiei politice după ce unul dintre prietenii lor cei mai apropiaţi îi "toarnă", dovadă a lipsei sale de caracter dar şi de rezistenţă în faţa metodelor de presiune din partea autorităţilor. Disperat să o salveze pe Heleni, Claudio e forţat să asiste la troturarea ei de către anchetatori. El însuşi e salvat in extremis de la execuţie de către un personaj misterios, doar pentru a fi folosit de către acesta ca armă de răzbunare, într-un scenariu bine pus la punct, cândva zece ani mai târziu.

Peste zece ani de la confruntările sângeroase ale studenţilor cu poliţia politică, adică în 1983, Caludio este contactat din nou de personajul misterios care l-a salvat. Acesta îi propune să îşi răzbune iubita ucisă de torţionari, deşi Caludio nu este el însuşi un ucigaş cu sânge rece. Îl manipulează, îl foloseşte ca pe o unealtă. În paralel, comiterea acestor crime are o semnificaţie ritualică. Ele sunt parcă un corespondent al poveştii de pe vasul lui Tiresias, despre un sacrificiu ritualic important. Profeţia e pe cale să se împlinească.

Va fi Claudio orbit de dorinţa sa de răzbunare? Va îndrăzni să îî ucidă pe torţionari dar şi pe proprii amici, care au trădat? Sunt atâtea întrebări care îţi vin în minte pe măsură ce parcurgi paginile cărţii şi eşti nerăbdător să afli dacă ai avut dreptate sau te-ai înşelat în presupunerile tale. Cam ca atunci când citeşti cărţile Agathei Christie, întrebându-te fireşte, care o fi adevăratul criminal.

Într-un roman ce te ţine cu sufletul la gură, Manfredi ne propune o coborâre în infern alături de eroii romanului său, de unde nu te poţi întoarce fără să sfidezi zeii. Ultima oază de consolare pentru nişte oameni care nu sunt capabili să îşi reia cursul normal al vieţii, bântuiţi de remuşcări sau de obsesia răzbunării, oameni care "au prea mult trecut, şi prea puţin viitor", aşa cum spune personajul Heleni la un moment dat. Mie mi-a plăcut şi mă declar captivată de această carte a lui Manfredi, o reuşită din punctul de vedere al construcţiei narative şi suficient de impredictibilă, astfel încât să mă ţină prinsă până la final. Pentru iubitorii genului poliţist şi nu numai, va fi o lectură plăcută.

Scrisă de Măriuca Macovei