bookblog.ro

Pe Dumnezeu uneori îl mai cheamă și Teleșpan

Scris de • 9 January 2014 • in categoria

Titlu: Cimitirul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-8335-91-9
Cumpara cartea

„Căcatul ăsta de viață e un șir de riscuri continue, al căror efect nu putem să-l diminuăm decât prin speranță.”

Cimitirul lui Teleșpan a făcut senzație și la Gaudeamus în 2013 dar și în online, fiind omniprezent pe toate paginile și feedurile de Facebook. Până am ajuns să am cartea în mână s-a dus și decembrie aproape de tot așa că am lăsat-o să fie cireașa literară din tortul de cărți citite pe 2013. Și mă bucur că am făcut asta pentru că a fost remediul perfect pentru momentul acela al anului în care ajungi să-ți dai seama că tu de fapt nu prea faci nimic cu viața ta și că mediocritatea te bântuie și asta te cam afectează în raport cu turma de capre a vecinilor.

„Muzica este, din punctul meu de vedere, cel mai emoționant lucru existent pe pământul ăsta.”

Cartea începe cu o sugestie muzicală pentru că „Muzica e sfântă. Și dansul e mișto.” și continuă cu o serie de opt idei esențiale. Dacă v-ați opri aici din citit tot v-ați simți cu ceva mai câștigați pentru că involuntar ea rezolvă o parte dintre dilemele majore ale vieții ca: religia, tratamente eficiente pentru orice fel de problemă, egalitatea între oameni, natura umană în două trăsături, factori motivaționali și altele. Opt idei care să te pună să reflectezi și să schimbi ceva la viața ta.

Dar Cimitirul este mai mult decât atât pentru că abundă în umor, un umor de care pudoarea sau spiritele mai sensibile n-ar trebui să se atingă. Sau mai pe scurt dacă simțiți că aveți trăsături mai mult sau mai puțin pronunțate de mimoză lăsați cartea jos. Același lucru e valabil și pentru homofobie.

Cimitirul-deschidere-650x240

În spatele poveștii unui român, Adrian Green, emigrat în Londra care ajunge accidental administrator de cimitir și care trece printr-o serie de întâmplări mai mult sau mai puțin amuzante se ascunde și un bob sau mai mulți de înțelepciune îmbrăcat într-un haz de necaz absolut delicios. Dacă Hank Moodyși George Carlin ar fi avut un copil atunci acesta ar fi fost personajul romanului de față cu care ai vrea să bei o bere sau mai multe și să stai la vorbe până în zorii zilei.

Înmormântări amuzante, personaje cu trăsături fizice exagerate dar echilibrate de cele de caracter, triunghiuri amoroase și complicații sentimentale, spălare de bani, crime, închisoare, ce mică-i lumea, religia explicată pe înțelesul unui om rațional sau pune mâna și fă ceva cu viața ta în loc să visezi la cai verzi pe pereți – toate se regăsesc în cele 300 și de pagini care se scurg printre degete cât ai zice pește. Și tocmai asta e una dintre caracteristicile definitorii ale romanului – faptul că nu e o lucrare pretențioasă scrisă pentru o anume elită din societate, în care morala are tendința să te pleznească peste mână sau să-ți dea peste nas.

Chiar dacă Teleșpan n-a reușit să meargă pe Tamisa, să despartă ceața în două sau să scoale din morți un cimitir întreg, a reușit prin romanul său să ofere involuntar un fel de Biblie zeflemitoare, perfectă pentru omul modern și nevrozele sale reale sau închipuite.

„Tuturor ni se întâmplă la un moment dat să ajungem să ne întrebăm unde am fi fost acum dacă, într-un anumit moment al vieții noastre, am fi luat-o pe o altă cale.”

Eu la final de carte am rămas cu zâmbetul pe buze și cu o notă mintală de recitire a acesteia ori de câte ori simt că mi se îneacă corăbiile sau că pierd esențialul din viață și, asemeni lui Adrian, încep și eu să visez câștiguri fabuloase la Loto sau premii Nobel pe raft.

Iar în loc de încheiere vreau să vă las cu un decalog comasat și redus pe principiul lui Carlin la trei reguli mari și late:
• Somnul e un sfetnic bun
• Muzica e sfântă
• Sexul e sex și dragostea e dragoste

  • Plusuri

    Echilibristica dintre nota comică și nota dramatică a întâmplărilor prezentate.

  • Recomandari

    Celor ce nu sunt nici pudibonzi, nici homofobi. Celor ce au un simț al umorului relaxat și care știu să vadă comicul în orice situație. Celor ce-și doresc o sumă de lecții de viață spuse pe cel mai sincer și empatic ton cu putință.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. eu spune:

    Recunosc ca am citit-o dintr-o suflare insa in afara de o scena la care chiar nu m-am putut opri din ras si vreo 2 lectii de viata demne de tinut minte, nu mi s-a parut ceva care sa merite un titlu de postare cum este acesta. Daca asta si a lu’ Nedelea sunt carti, ma las de citit proza romaneasca.

    raspunde

    • Calina Matei spune:

      I-am dat titlul asta din doua motive – cartea a ajuns la mine cand deja aparusera recenzii peste recenzii in online si trebuia sa ies cu ceva in evidenta la spartul targului(deci da, truc ieftin de marketing) si al doilea ar fi ca eu cred in semne si in coincidente, ca ti se intampla lucruri atunci cand ai cea mai mare nevoie de ele sau cand esti pregatit sa ti se intample. Asa cum ziceam si la inceput de recenzie ma confruntam cu o stare proasta de spirit si cartea lui Telespan m-a ajutat sa vad lucrurile putin altfel si sa nu ma mai victimizez atata ca nu e cazul. A fost si asta un semn, nu unul de calibrul porumbelului alb cu ramura de maslin in cioc, dar totusi un semn. Asa cum zicea autorul si la inceputul cartii – Dumnezeu e acolo unde il punem noi. Eu am ales sa il pun potriveli si raspunsuri primite pe ocolite. In niciun caz intentia mea nu a fost sa-i atribui puteri de zeu sau sa afirm ca detine adevarul absolut si indiscutabil. Cat despre aprecierea faptului ca asta e carte sau nu, tine de cum judeca fiecare dupa propriile criterii, desi in opinia mea nu toate cartile pot fi judecate dupa acelasi etalon asa cum nu o sa poti compara niciodata merele cu perele sau Dostoievsky cu Dan Brown.

      raspunde

  2. alexdatcu76 spune:

    In scoala generala ne vorbeau tot timpul de oralitatea lui Creanga, pe care eu, probabil din cauza anacronismului, eu n-am prea priceput-o. Cumva nu cred ca Cimitirul va ajunge in manuale, dar eu cred ar fi cel mai elocvent exemplu de oralitate… Desi spre sfarsit se mai dilueaza, sentimentul ca stau cu Telespan la o bere si Il ascult cum povesteste m-a insotit mult timp. Frustrarea ca nu pot discuta si completa in multe locuri cu parerile mele intarea si mai mult senzatia asta. Astept cu nerabdare urmatoarea carte. Doar traim intr-o perioada a sequel-urilor…

    raspunde

    • Calina Matei spune:

      Fix acelasi sentiment m-a incercat si pe mine cand o citeam si asa as fi vrut sa fi putut sa ii dau o replica, doua.
      Probabil suntem mai multi cei care asteptam o continuare a Cimitirului.
      Cat despre ce si cum ar trebui sa fie prin manualele de romana e o discutie cam fara sens din moment ce nici cartile premiate la noi pentru altceva decat vanzarile exceptionale nu ajung sa fie citite sau mentionate decat abia dupa liceu sau cand fiecare se apuca sa citeasca pe cont propriu fara ca respectiva carte sa mai fie subiect de teza.

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro