Titlu: Memorii din închisoare
Autor: Shahrnush Parsipur
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Cristina Ciovârnache
Numar pagini: 286
ISBN: 978-973-46-5668-4

Cartea scriitoarei iraniene Shahrnush Parsipur face parte dintr-o vastă literatură a experiențelor concentraționare, mărturii dureroase, dar necesare ale modului în care oamenii își pot distruge semenii, în numele unor credințe, ideologii și iluzii.

Citind destul de mult acest tip de literatură, sentimentul pe care îl ai este acela că experiențele se aseamănă, că durerea și bestialitatea sunt fețele aceleași monezi, cu care umanitatea se joacă într-un dans absurd al eșecului inevitabil. Toată lumea pierde, victime și torționari. Diferența este că unii pierd doar pe termen scurt, și dacă reușesc să supraviețuiască, reușesc, uneori, să creeze nu doar cărți foarte frumoase, ci și mesaje care pot schimba istoria unei umanități atât de fascinată de propria distrugere.

Shahrnush Parsipur este o intelectuală iraniană, absolventă a Facultății de Sociologie a Universității din Teheran, cu o carieră de succes ca producător de televiziune. În 1974, demisionează în semn de protest față de executarea a doi jurnaliști de către SAVAK (poliția secretă a șahului Mohamed Reza Pahlavi, conducătorul Iranului). Ajunge în închisoare pentru câteva luni. Este eliberată, iar în următorii ani, Iranul trece printr-o revoluție care aduce la putere regimul fundamentalist al ayatolahilor. Scriitoarea este arestată din nou, deși nu i se aduce nicio acuzație oficială. Petrece patru ani și șapte luni în închisoare, fiind martora directă a tehnicilor de intimidare și anihilare a opozanților regimului.

În detenție, autoarea are ocazia să cunoască femei din diferite clase sociale ale Iranului, cu nivele de educație și standarde materiale diferite. Încearcă să le afle poveștile, să le învețe pe unele să scrie și să citească, pe altele să vorbească franceza. Înțelege că există limite pe care nu le va depăși niciodată și traversează episoade psihice care o duc în final către boală. Și totuși, capătă o înțelegere a țării sale și a societății în care s-a născut și a trăit, înțelegere care nu ar fi fost posibilă niciodată afară, în libertate. Și mai mult, devine observatorul lucid și chinuit al unei degradării umane, greu de imaginat în afara universului concentraționar.

Eliberarea din închisoare, după patru ani, nu aduce și eliberarea spirituală și psihologică. Scriitoarea trăiește drama tuturor intelectualilor iranieni, care încearcă să supraviețuiască ca oameni și ca artiști în mijlocul unui regim fundamentalist din ce în ce mai apăsător și mai absurd. Se teme nu atât pentru ea, ci pentru cei din jur. De aceea, își limitează contactele cu prietenii sau colegii, asumându-și o izolare care o va impinge către degradare fizică și psihică.

Și totuși, ceva rămâne…neatins de toată această distrugere individuală și colectivă…dorința de a scrie: „Munca te salvează întotdeauna. Munca neîntreruptă, dublată de răbdare și stăruință...iar munca mea e scrisul. Am trăit ani grei... o durere nedefinită mi se încolăcește pe șira spinării și mi se strecoară până în creier... Îmi spun că timpul e scurt și, dacă nu scriu acum, s-ar putea să nu mai am niciodată prilejul. Mă gândesc la milioanele de cărți care se umplu de praf în biblioteci. Mă gândesc la milioanele de oameni care s-au prăbușit în culmea geniului și talentului. Între toate acestea, ce valoare poate să aibă munca mea ? Dar este singurul lucru la care mă pricep. Îmi spun: Scrie ! Nu contează dacă nu va citi nimeni... Poate cineva o să citească”.

Și aceasta este frica cea mai mare a tuturor regimurilor dictatoriale.

• Plusuri

  O carte puternică, amară despre libertate și puterea de a retrăi durerea.
  O mărturie a distrugerii societății iraniene sub regimuri dictatoriale și fundamentalist.

• Recomandari

  O lectură necesară pentru înțelegerea istoriei recente a Iranului, dar și a modului în care dictaturile de orice tip distrug esența umanității.