Titlu: Povestiri de la Olanu
Autor: Dani Corban
Rating:
Editura: Datagroup
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 144
ISBN: 978-606-933-624-3

„Fantomele de ceață din jurul lustrei au început să danseze pe vibrația hohotelor de râs. Bețiva din rachiul lui dom’ părinte plutea cu aripile întinse, aproape dizolvată. Lumina împungea tot mai anevoios geamul spoit de grăsime și fum. Iar în ceruri se duelau balaurii cu aripi negricioase și cozi infinite, încolăcite pe soarele muribund, revărsat peste luciul de mercur al Oltului. Zumzetul fălcilor trosnite în aburi de haială s-a ostâmpit într-un murmur împleticit și timid. În pragul ușii apăruse Măgădan, cu mustața lungă și încovoiată, emailată cu albuș de ou.”

Cartea Povestiri de la Olanu este scrisă într-un ritm bizar, autorul alternând proza cu poezia. Totuși, atât proza – care nu e tocmai proză – cât și poezia, se îmbină plăcut, într-o cadență naturală, purtându-l pe cititor într-o lume arhaică, în care modernismul refuză parcă să intre – sau o face foarte timid – și să se așeze, așa cum a făcut-o în toate celelalte colțuri ale lumii. Satul, fiind sat, are multe elemente care nu se pot urni din secolele trecute, când timpul curgea egal generație după generație, când rostul lucrurilor era încercat de veacuri, când lecția vieții era predată din tată în fiu, neschimbată. Atunci când în povestiri este pomenit un laptop, un telefon sau o limuzină, cititorul se va lovi de un refuz inițial de a accepta faptul că această lume ar putea fi pervertită de tehnologie.

Prima parte, denumită sugestiv Metafora coruptă, șochează prin brutalitatea care însoțește aproape fiecare imagine creată de Dani Corban. Mai toate povestirile sunt construite din imagini care pătrund în minte într-un mod violent, rămânând acolo să bântuie. Această primă parte a cărții este cu precădere poetică. Cea de-a doua parte, Povestiri de la Olanu, trece în zona prozei, păstrând totuși un lirism aparte. Personajele sunt deosebit de bine conturate, existând la ele o consecvență care nu se diminuează de la povestire la povestire. A doua parte este un poem în proză.

Poezia

După cum spuneam, prima parte pare a fi scrisă în versuri. Chiar și povestirile scrise în proză au un ritm, o cadență care amintește de versurile care însoțesc aproape fiecare dintre povestiri. Un capitol chiar (de fapt una dintre povestiri) este o poezie, scrisă însă fără obișnuita structură în care versurile sunt așezate fiecare pe rândul lui, dictând astfel rima și ritmul chiar de la prima vedere. Este un text care curge, surprinzând printr-o melodicitate nenaturală la proză, dublat de o rimă care apare aproape în fiecare propoziție: „Pe gresia Ceramics Aparici, murdară de slănină și șorici, se descompune o libarcă strivită. A căzut de pe talpa pantofilor Gravati cu tocuri mici, din ițe, lipici și șorici. Sunt din colecția nouă, dar au riduri adânci, talpa tocită și damf de opinci. Șiret îmbâcsit, bombeu spălăcit și-o limbă teribil de mică.” Nu este singura povestire care creează, în această primă parte a volumului, o astfel de melodicitate, tributară poeziei.

Versurile, pe de altă parte, deși păstrează un ritm și o rimă bine conturate, șochează și ele, însă prin conținut. Ceea ce exprimă este de un dramatism mișcător, însă drama aceasta este spartă în final de vreun vers care mă pune pe gânduri: citindu-l, ar trebui să râd, pentru că este comic, sau să plâng pentru că de fapt ascunde o tristețe profundă? Cele șase poezii sunt o declarație a autorului cu privire la stilul pe care îl va aborda pe parcursul cărții.

„Ați tăiat aripile acvilei, să-i ronțăiți ciolanul
M-ați îngropat adânc, să mă topesc sub glie
Dar rece este iadul când știu că-mpart cazanul
Cu geniul pantofar și sfânta sa soție.”

Proza

În prima parte proza pare mai mult poezie, totuși, în partea a doua se metamorfozează într-un stil care se pretează mai mult pentru povestiri despre un sat uitat de lume și de timp, care este însă „un tărâm magic, populat de magicieni.” Evident, versurile nu sunt lăsate deoparte, ele din nou însoțind mai toate povestirile. Prima povestire din volum, Vârcolacul (scrisă în proză și însoțită de versuri), este probabil cea care reușește să creeze cele mai brutale imagini: „Din gingiile rozacee de gumă mestecată se desprind dinții tociți de posmagi. Rămase goale și însângerate, încep să se umfle, să se dilate, să explodeze străpunse de colții animalului atroce. Șiroaie fierbinți de sânge îmi zburdă printre buzele cărnoase agățându-se de pereți într-un șirag de clăbuci vișinii.” Spre sfârșitul cărții autorul devine parcă mai familiarizat cu cititorul, transferul de imagini făcându-se mai lin, mai direct, dar și mai hilar. „Mi-am legat bâta în jurul brâului și am fugit, lăsând în urmă privirile umede ale celor 99 de suflete. Și pe Măriuca. Pentru prima dată m-am simțit mic, strivit sub talpa grea a responsabilității. „You shall not fail!” strigau codrii de aramă.” Deși povestirile nu păstrează neapărat o linie cronologică – așa încât volumul nu are un început și un sfârșit – ele au personaje comune, iar întâmplările se leagă oarecum una de alta. Ultima povestire este o încheiere cum nu se poate mai potrivită pentru ritmul impus volumului.

Despre autor, Heinrich Loth, editorul volumului de față, spune: „Dani Corban este […] un poet modern de proză scurtă și poezie crudă”. Literatura română duce lipsă de așa ceva. O delimitare foarte clară între proză și poezie aduce după sine, în literatura română contemporană, o „ceață îmbâcsită cu banalitate” (același editor). Iar Dani Corban face un efort de a risipi această ceață.

Oricât aș încerca să exprim melodicitatea pe care o are scriitura lui Dani Corban, aceasta nu va putea fi înțeleasă și simțită decât prin lecturarea integrală a volumului. Din păcate, câteva citate trunchiate aruncate într-o recenzie nu fac decât să defavorizeze această scriitură, care este aparte.
Advertorial

Cumpără „Povestiri de la Olanu”.

• Plusuri

  O literatură altfel, asta este opera lui Dani Corban. Un nou stil, cu siguranță greu de copiat, dar care își va pune în timp pecetea pe stilul – oricum deosebit – al literaturii române.

• Recomandari

  Vă recomand cu căldură acest volum dacă simțiți nevoia de o schimbare în linia rigidă pe care scriitorii români și-au autoimpus-o. Povestiri de la Olanu este ca o pauză de țigară în mijlocul unui spectacol nesfârșit, care indiferent cât de interesant ar fi, devine monoton la un moment dat.