bookblog.ro

Primul roman al lui George R. R. Martin

Scris de • 16 March 2013 • in categoria

Titlu: Lumina ce se stinge
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 508
ISBN: 978-606-579-401-6
Cumpara cartea

Singurele romane scrise de George R. R. Martin pe care le-am citit au fost cele din seria Cântec de gheață și foc. Nuvelele sunt o lectură plăcută, dar eu personal – și am accentuat asta de mai multe ori – prefer romanele. Și din păcate, în afară de seria cu tentă medievală pe care am amintit-o, nu prea au fost traduse romanele acestui autor. Trei volume de nuvele și povestiri (Regii nisipurilor, Peregrinările lui Tuf și Zburătorii nopții), alte două volume de antologii în colaborare cu Gardner Dozois (Războinicii) și un roman scris în colaborare cu Gardner Dozois și Daniel Abraham, (Fuga vânătorului) reprezintă tot ce a fost tradus din prodigioasa operă a autorului.

Lumina ce se stinge este un primul roman scris de George R. R. Martin și publicat în 1977, la scurt timp după ce și-a făcut debutul, în 1974 cu nuvela Cântec pentru Lya. În el sunt prezente cam toate elementele din prolifica panoplie a operei autorului: exponenți ai unor civilizații exotice (hranganii sunt și ei amintiți, evident), orașe mirifice construite de aceștia (Larteyn, construit din piatră incandescentă care ziua asimila lumina soarelui iar noaptea o emitea, Provocare, construit de pe locuitorii de pe ai-Emerel, „de fapt o singură clădire argintie, cu baza pe dealurile molcome de dedesubt și cu fruntea în norii aflați la doi kilometri înălțime”, integral automatizat și computerizat, Al doisprezecelea Vis, construit de Kimdissieni, un oraș mirific, pastelat, cioplit din marmură trandafirie cu vinișoare mici și din piatră galbenă [...], cu clădiri din lemn lăcuit și vitralii”, sau Muscheta de pe mare, un oraș sărac, cu clădiri de cărămidă albastră, roșie, portocalie sau galbenă, construit de cei de pe Colonia Uitată).

Prologul romanului ne descrie o planetă rebelă, călătoare, care străbate spațiul cosmic fără să-și lege soarta de vreunul din sistemele pe lângă care trece. Acțiunea romanului Lumina ce se stinge se petrece atunci când planeta, Worlorn, se află la sfârșitul perioadei de trecere pe lângă un sistem de 7 sori denumit Roata de foc (Centrul formațiunii îl constituia o stea imensă, Axul, Ochiul Iadului, Satan cel Gras – avea zeci de nume. La distanță egală pe orbita ei, aranjate ordonat , precum șase bile de foc galben ce se rotesc în jurul unui unic jgheab, erau celelalte: Sorii Troieni, Copiii Satanei, Coroana Iadului.)

Un legământ pe care doi îndrăgostiți îl fac în tinerețe îi readuce împreună mulți ani mai târziu pe Worlorn. Dar planeta, îndepărtându-se de sistemul celor 7 sori, este în continuă răcire, iar din milioanele de ființe care o populau cu ceva vreme în urmă, în perioada „Festivalului”, nu au mai rămas decât o mână de oameni răspândiți prin orașe. Întâlnirea însă nu are loc așa cum el, Dirk t’Larien se aștepta. Gwen, femeia de care era îndrăgostit, nu mai este așa cum el o ținea minte. Ea este implicată într-o relație cel puțin complicată, pe care George R. R. Martin o descrie comprehensibil abia spre jumătatea romanului. Este un fel de soție într-un trio format din ea și încă doi bărbați, unde nu există iubire, dar legăturile sunt mult mai puternice – sugerează ei – decât cele ce se pot naște din iubire. Rolul femeii într-o relație tipică pe Înaltul Kavalaan (planeta de pe care vin cei doi bărbați implicați în trio) este acela de accesoriu și de perpetuatoare a speciei. Voința sau dorințele reprezentantelor sexului frumos sunt fără valoare în civilizația lor.

Prins între dorința de a o „salva” pe iubita lui din nedreptul trio și rugămintea ei de a nu se amesteca în acea relație, t’Larien va fi antrenat într-o aventură a la George R. R. Martin: incompatibilități între cutume ale reprezentanților diferitelor civilizații, tentative aproape absurde de reconciliere între dușmani notorii și răsturnări de situație care frizează demența. Toate într-o atmosferă de o tristețe tulburătoare.

Pentru cei ce sunt familiarizați cu atmosfera autorului, lucrurile astea nu sunt tocmai greu de imaginat. O atmosferă tristă, similară cu cea din Cântec pentru Lya (personal am avut tot timpul senzația că Lumina ce se stinge este o încercare de reiterare a celebrei nuvele), aventuri ce vor deveni germenii povestirilor din fix-up-ul Peregrinările lui Tufsau din nuvelele cuprinse în volumul Regii nisipurilor, iar personajele... George R. R. Martin are un stil aparte de a-și contura personajele. Două, trei cuvinte, o situație – de obicei din trecut – și un dialog, iar personajul se încheagă în mintea cititorului cu acuratețe. Chiar și cele mai complexe dintre ele, așa cum sunt, în Lumina ce se stinge, Jaan Vikary (Jaanatony Riv Wolf, patrician Ironjade Vicary) sau Garsey (Garse Ironjade Janacek), se conturează foarte clar în doar câteva dialoguri și un paragraf sau două de descrieri. Acesta este un avantaj care i-a permis să scrie saga Cântec de gheață și foc, în care numărul de personaje este absolut copleșitor.

Firul epic este foarte solid, adâncindu-se în mai multe planuri pe parcursul romanului. Intriga inițială este chemarea pe care t’Larien o primește din partea iubitei lui din tinerețe, Gwen, prin intermediul unei bijuterii șoptitoare, o perlă imprimată cu emoții. Apoi, după sosirea pe Worlorn, apar noi intrigi: îndemnul lui Arkin Ruark de a o elibera pe Gwen din triunghiul în care fusese prinsă în capcană (intrigă ce pare a deschide un nou fir epic, în care se întrevede o salvare aventuroasă), urmată de o întâmplare care dezvăluie straturi noi ale complexității relațiilor pe care le poate concepe George R. R. Martin (apariția unor kavalaanieni tradiționaliști va dezvălui practici apuse ale neamului războinic), intrigă urmată, la rândul ei de un nou îndemn primit de la același Arkin Ruark, care va pune în mișcare întreg arsenalul de intrigi al autorului. Aventura abia acum începe.

Partide elaborate de vânătoare, în care vânătorul și vânatul își schimbă de mai multe ori rolurile, sunt prilejul perfect pentru a detalia arsenalul de luptă pe care kavalaanii îl posedă, pentru a descrie regulile duelului, cu variantele lui desfășurare sau pentru a face o incursiune în istoria Înaltului Kavalaan, planetă pe care oamenii reușesc să supraviețuiască nu doar unui atac direct al hranganilor, dar și a hoardelor de sclavi ai acestora și chiar și unui atac cu arme biologice numai prin transformarea regulilor de funcționare a societății lor până în punctul în care devin de nerecunoscut. George R. R. Martin este un maestru al mecanismului cauză – efect pe care se construiește o societate. Istoria Înaltului Kavalaan prinde contur în paginile romanului Lumina ce se stinge exact pe baza acestui mecanism, iar verosimilitatea ei este ceea ce face ca toată acțiunea să capete sens.

Ca de obicei la George R. R. Martin, sfârșitul romanului încununează mai bine de 500 de pagini de acțiune, fără însă a oferi răspunsuri directe la întrebările ce se nasc în mintea cititorului.

  • Plusuri

    Capacitatea pe care George R. R. Martin o are, de a crea personaje solide prin doar câteva dialoguri și scurte descrieri, de a trece din intrigă în intrigă, de a oferi credibilitate unor societăți imaginate de el face ca romanul Lumina ce se stinge să aibă sens chiar și pentru acei cititori mai puțin obișnuiți cu literatura SF. Robustețea romanului, cursivitatea lui, sunt de remarcat în special considerând că acesta este primul său roman, publicat la vârsta de 26 de ani, la doar doi ani de la debutul său literar.

  • Minusuri

    Fiind un roman publicat pentru prima oară acum aproape jumătate de secol, există problema demodării. Într-un fel se imagina viitorul (și lumile extraterestre) în secolul trecut și cu totul altfel se imaginează acum. Mai există și o mică problemă de abordare, oarecum puerilă. Scriitura lui George R. R. Martin are acum o maturitate care, cu 40 de ani în urmă, abia dacă putea fi zărită.

  • Recomandari

    Lumina ce se stinge ar putea fi citită de orice fan al literaturii SF, indiferent ce ramură preferă. Fanii scriitorului sunt invitați să citească romanul, în special aceia pentru care Regii nisipurilor, Cântec pentru Lya sau Zburătorii nopții reprezintă opere favorite ale lui George R. R. Martin.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • A 16-a Luna

Copyright ©2011 Bookblog.ro