Titlu: Eva Luna
Autor: Isabel Allende
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Cornelia Rădulescu
Numar pagini: 296
ISBN: 978-973-689-622-4

„Cuvintele sunt gratis, obişnuia să spună, aşa că şi le însuşea, toate erau ale ei.”

Cumpără titlul în engleză

Sunt o fire destul de sperioasă, ezit şi mă răzgândesc de 15 ori înainte să fac orice fel de alegere pe care o consider importantă sau să-mi formez o părere despre ceva/cineva întâlnit recent. Ce am înţeles fără dubii din Eva Luna a fost că Isabel Allende nu este aşa. Personajelor ei (cărora le acceptă descendenţa parţială din realitate) nu le place să ezite; ele merg tot înainte cu o impetuozitate care trece în lumea romanului drept curaj.

Pe scurt: Eva este concepută prin gestul caritabil al unei servitoare faţă de un grădinar muribund, ajunge la rândul ei servitoare la puţin timp după ce rămâne orfană, este acuzată pe nedrept de o crimă, trăieşte o vreme într-un bordel păstrându-şi însă virginitatea, se mută cu un transsexual care devine actriţă de succes, se apucă de scris scenariul unei telenovele mai puţin conformiste, în care înghesuie poveşti de dragoste fanteziste şi relatări exacte ale luptelor de gherilă din timpul unei dictaturi (asemănătoare în multe aspecte regimului Pinochet), se îndrăgosteşte de un bătrân comerciant turc, de un prieten din copilărie devenit luptător de gherilă și de un fotojurnalist de război.

Întreaga istorie se petrece într-un ţinut modelat parţial după Chile şi parţial după Venezuela, ţară în care Allende a locuit 13 ani, după lovitura de stat din ‘73 a lui Augusto Pinochet. În vreme ce personajele masculine se întrec în fapte eroice menite a submina puterea de stat, cele feminine (plus transsexualul Melecio/Mimí), în mod previzibil, au viziuni mai înguste asupra propriei însemnătăţi. Eva, educată în acest sens de un iubit pasager, încearcă să îl convingă pe Mimí că nu se poate ignora la nesfârşit conflictul din propria ţară. El îi oferă însă răspunsul salvator: „Ba putem, am făcut-o şi până acum şi ne-a mers bine. În plus, aici nimănui nu-i pasă de nimic, luptătorii tăi n-au nici cea mai mică şansă să câştige.” Dacă nu o convinge întru totul pe protagonistă, pragmatismul acesta îi domoleşte în orice caz pasiunea revoluţionară.

În acelaşi timp, ea bănuieşte că i-ar plăcea să devină scriitoare de profesie, ştie că lumea ei abundă în subiecte şi că „realitatea era o materie neprecizată şi gelatinoasă, pe care simţurile mele o captau pe jumătate. N-aveam dovezi că şi ceilalţi o percepeau în mod identic [...] eu puteam apuca gelatina asta, o puteam modela, creând ce voiam eu, nu o parodie de realitate [...], ci o lume proprie, populată cu personaje vii, unde eu dictam normele şi le schimbam după bunul meu plac.”

Aşa cum nu s-ar putea spune că Eva Luna este un bildungsroman, nu voi trage concluzia că este un roman politic, social sau de aventuri. Allende urmăreşte să creeze o voce feminină credibilă în vâltoarea atâtor voci masculine care au conturat istoria sud-americană a anilor ’50 – ’80. Dacă îşi atinge scopul sau nu, rămâne de discutat. Ceea ce se simte este bucuria naratoarei de a-şi modela şi remodela lumea, chiar dacă povestea Evei nu se va dovedi relevantă pentru oricine.

• Plusuri

  Potrivită unei vacanţe agitate, povestea trece de la episoade rurale uşor enigmatice (aluzii, nimic mai mult, la realismul magic) înspre aglomeraţii urbane haotice şi peripeţii prin jungla amazoniană, fără să-ţi dea răgazul să te întrebi încotro se îndreaptă.

• Minusuri

  Construcţia destul de facilă, de scenariu de serial.

• Recomandari

  Celor ce ar citi o carte de aventuri cu diverse aluzii la evenimente politice relativ recente ale Americii Latine.