Titlu: Recviem pentru un cui
Autor: Olga Lossky
Rating:
Editura: Curtea Veche
Anul aparitiei: 2005
Traducere: Doina Jela-Despois
Numar pagini: 181
ISBN: 973-669-116-0

Da, aţi citit bine. Nu este nici un recviem germanic, nici unul pentru Est, nici unul pentru un vis. Recviemul aparţine de data asta nici mai mult nici mai puţin decât unui cui.

Deşi am spus mai devreme că nu este dedicat visului, cu siguranţă nu aş greşi mult dacă aş afirma că unul din planurile cărţii este foarte asemănător acestuia. Aşa cum aflăm de pe copertă, avem de-a face cu "un subiect foarte ascuţit".

Povestea porneşte simplu, cu bătrânul Fiodor Vasilievici care găseşte în talpa unuia in pantofii săi un cui. "Intrusul" va fi bătut mai apoi de acesta într-un perete, devenind suport pentru un tablou vechi. Infirmitatea şi melancoliile bătrânului Fiodor, locatar al unui apartament comunitar, ocupă acest prim plan al cărţii, în vreme ce în partea cealaltă - într-un plan al visului sau al anamnezei - îl urmărim pe tânărul Fedka în apropierea sărbătorilor Pascale. De aici parcurgem drumul de la unul la altul într-o lume în care faptele sunt umbrite sau luminate în funcţie de coloratura emoţiilor cu care sunt asociate: supărare, nostalgie, iubire, chiar şi religiozitate.

Dacă nu aş fi citit acest lucru pe copertă, nu aş fi crezut că ţin în mâini romanul de debut al Olgăi Lossky: ambele planuri sunt cât se poate de intens redate, în ciuda simplităţii şi realismului care le caracterizează expunerea, trecerea de la unul la altul fiind făcută într-un mod firesc.

Deşi născută la Paris, autoarea e descendentă a unei familii ruse ce s-a refugiat în Occident după revoluţia bolşevică. Am ţinut să menţionez acest detaliu deoarece se reflectă în două aspecte ale cărţii. Primul este legat exclusiv de poveste, în care e redat cât se poate de bine spiritul Rusiei socialiste, cu FEK-ul, marxismul şi "moda de a vinde ideile". Al doilea este lirismul caracteristic frazelor din textele ruseşti, cuvintele fiind aici frumos împletite în fraze.

Tonul expunerii este unul familiar, faţă de care e imposibil să nu te simţi apropiat, încă din primele pagini. Şi nu este numai Fiodor cel de care cititorul se va ataşa: toate personajele, privite prin ochii săi, devin dintr-o dată asemenea celor pe care îi cunoşti din povestirile prietenilor de demult. "Obiceiul" plăcut pe care îl are Olga Lossky în Recviem pentru un cui este acela de a strecura de-a lungul povestirii, în propoziţii cât se poate de simple, întrebări sau revelaţii cât se poate de complexe. Astfel câteodată, în loc să te afli în lumea lui Fiodor Vasilievici, te trezeşti, asemenea lui, suspendat undeva între două gânduri, "vagabondând de la o idee la alta".

Dacă vreţi să pătrundeţi pentru câteva ore într-o lume sensibilă, privită cu un ochi plin de poezie, în care să întâlniţi personaje deosebite, vă recomand Recviem pentru un cui. Chiar dacă se anunţă astfel din titlu, cartea nu are nimic funebru în final. Din contră, ea oferă cititorului puţină libertate şi speranţă într-o lume pentru care acestea două devin tot mai des elemente de scenariu utopic.