Titlu: Regele Șobolan
Autor: China Miéville
Rating:
Editura: Paladin
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Mircea Pricăjan
Numar pagini: 336
ISBN: 978-973-124-896-7

Sigur că am auzit de China Miéville. Pentru cititorii care nu sunt tocmai la curent, este un autor britanic contemporan (născut pe 6 septembrie 1972, în Norwich), afiliat curentului New Weird. Acesta este un gen literar fondat în anii 90, căruia îi „aparțin” un grup de scriitori horror și/sau de ficțiune speculativă, care trec deseori granițele genurilor respective.

Cumpără titlul în engleză

China Miéville a fost și activist politic, susținând mișcarea de stânga. Predă tehnici de scriere creativă la Warwick University și, între 2012 și 2013, a fost „scriitor rezident” la Universitatea Roosevelt din Chicago. A publicat, până în prezent, peste 10 romane, foarte multe povestiri, jocuri de role-play și romane grafice, dar și scrieri de non-ficțiune, printre care și propria teză de doctorat.

Regele Șobolan este romanul său de debut, apărut în 1998. Mai dificil de încadrat într-un gen, se pliază pe caracteristicile fanteziei urbane (Urban Fantasy). Traducerea de față în limba română îi aparține lui Mircea Pricăjan, un profesionist a cărui muncă eu o admir și o respect enorm, și căruia îi datorez o pre-adolescență marcată (cât se poate de pozitiv, cred!) de operele lui Stephen King.

Firul narativ este ușor de urmărit, în ciuda răsturnărilor frecvente de situație și a succesiunii foarte rapide a evenimentelor. Saul Garamond, protagonistul romanului, se întoarce acasă într-o seară și merge direct la culcare, fără a se mai obosi să-și salute tatăl. A doua zi, se trezește cu bătăile în ușă ale poliției, care a venit să-l aresteze pentru uciderea tatălui său. Încercările sale de a se disculpa nu funcționează foarte bine, iar Saul este aruncat în închisoare. Neștiind ce-l așteaptă mai departe, este cu atât mai surprins când primește vizita neanunțată a unui ins bizar, care-și spune Regele Șobolan. Acesta îl ajută să evadeze, însă îi istorisește niște întâmplări prea puțin credibile, despre mama lui Saul – care fusese ea însăși șobolan – și despre destinul său de a-l înfrânge pe dușmanul primordial, Flautistul, tocmai datorită geneticii sale combinate.

Ce urmează este ușor de imaginat sub forma unui thriller cu tente extrem de noir și elemente fantastice. Flautistul (o formă modernă a misteriosului muzicant din legendele engleze, care a salvat un orășel de invazia șobolanilor, însă, neprimind recunoștința localnicilor, le-a ademenit copiii într-o lume paralelă, de unde nu s-au mai întors nicicând) este un personaj puternic creionat, care îmbracă masca violenței extreme și a faptelor atroce pentru a-și afla răzbunarea ticluită din vremuri ancestrale. Mai mult, în poveste intervin, pe lângă prietenii mai mult sau mai puțin obișnuiți ai lui Saul, și alte creaturi mitice, precum regele păsărilor, Loplop, sau regele păianjenilor, Anansi.

În ciuda elementelor fantastice prezente, povestea este suficient de credibilă – în special datorită aspectelor sale realiste. Autorul însuși mulțumește, în prefață, „tuturor DJ-ilor și muzicienilor care mi-au oferit coloana sonoră”; referințele la muzica drum and bass, la scenele obscure ale cluburilor underground londoneze și la locurile familiare, și totuși purtând pecetea îndoielii – cum ar fi deja faimosul metrou The Tube – contribuie la sentimentul de firesc.

Cu toate acestea, mi-a fost dificil și să citesc, și să duc la bun sfârșit lectura cărții. Deși obișnuită cu scrierile lui Stephen King, cu serialele polițiste și horror sau cu documentarele care prezintă felurite atrocități, unele scene prezentate în Regele Șobolan mi s-au părut foarte... indigeste. Aici i s-ar cuveni, cred, laude autorului, care a fost capabil să imprime un atare realism scenelor, încât acestea să devină fizic aproape insuportabile pentru un cititor chiar avizat.

Trebuie spus că, într-adevăr, proza lui Miéville mi se pare deosebită. Fragmente precum [...] „Iar aici, în orașe, sunt milioane de fisuri pentru regatul meu. Eu umplu toate spațiile intermediare. Stai să-ți vorbesc despre mine. Eu pot să aud lucrurile rămase nerostite. Eu cunosc viața secretă a caselor și viața socială a obiectelor. Eu pot să citesc cuvinte scrise pe perete. Eu locuiesc în Londra cea veche ”[...] sunt de o plasticitate uimitoare, având un sens atât de adânc impregnat, încât nu-i poate scăpa nici unei persoane mai lipsite de subtilitate.

Fragmentul de mai sus este doar unul dintre câteva sute. Descrierea pe care autorul i-o face Londrei, viziunea lui asupra orașului și mai ales a părților sale ignorate sau ascunse, relatările cu sânge rece ale unor acte de tortură sau ale unor crime, sau portretele simple ale unor personaje volatile – toate acestea sunt motive pentru a scuza scopul și a admira, de data aceasta, mijloacele.

• Plusuri

  Calitatea incredibilă a scrisului, arta incontestabilă, perspectiva neobișnuită asupra locurilor și evenimentelor.

• Minusuri

  Violență extremă și deseori gratuită, lipsă de consistență a anumitor personaje.

• Recomandari

  Pentru cei pe care-i atrage ideea unui basm urban în care flautul e o armă letală, iar simpla frecare a unui disc poate distruge două lumi simultan.