bookblog.ro

Ricoșeu literar

Scris de • 12 August 2013 • in categoria

Titlu: Și munții au ecou
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-748-802-2
Cumpara cartea

Nu sunt sceptică de felul meu. Una dintre puținele excepții fiind literatura. Când pun mâna pe o carte a unui autor extrem de lăudat/vândut, automat schițez o grimasă care aduce a sarcasm, curioasă fiind ce zace dincolo de o imagine bine promovată. Îmi amintesc și răspunsul dat de un scriitor pakistanez atunci când a fost întrebat ce anume face literatura contemporană vestică așa specială: „Simple. It's about bored, tired people having sex". Nu știu dacă era sau nu o glumă, însă dacă am sta să analizăm un pic am descoperi că afirmația de mai sus nu e prea departe de adevăr (cred că știți și voi la ce titluri mă refer). Totuși, spre bucuria mea, probabil și a voastră, nu e cazul în ceea ce privește cartea de față, prin care Khaled Hosseini mi-a dovedit că uneori mai există și scriitori populari ale căror creații au în același timp și o valoare literară de necontestat.

Povestea începe în 1950, într-un sat ficțional numit Shadbagh (un cuvânt ce provine din limba farsi și înseamnă grădina fericirii), unde Saboor trăiește alături de soția Parwana și cei doi copii, Abdullah și Pari. Sărăcia în care această familie își duce traiul îi împinge la un gest dureros care, cu intenția de a le oferi o viață mai bună, va duce la separarea celor doi frați. Neștiind cum să le comunice decizia luată, dorind totuși să-i pregătească, Saboor apelează la povestea cu divul care răpea copiii din sat. Astfel, primul capitol este introdus ca o fabulă, ale cărei teme sunt explorate mai târziu într-o manieră realistă.

Fabula de la început are rolul de a transporta cititorul într-o lume magică, acționând ca un motor/generator de sensuri pentru întregul roman. Unele povești sunt ca un carusel, doar că adesea tot ce reușesc e să te lase cu amețeală, confuzie și un soi de greață existențială. Nu e cazul acum. Și munții au ecou este un carusel ce respectă noțiuni precum responsabilitatea sau limitele, nu dezvăluie nici prea mult nici prea puțin, nu se înclină nici spre stânga ori dreapta, ci își păstrează o doză bună de imparțialitate, concluziile rămânând să fie trase de fiecare cititor în parte. Romanul lui Khaled Hosseini nu are de-a face cu ecourile numai în interior, în sens figurat, ci și la exterior, în sens propriu, pentru că în timp ce este lecturat el se transformă într-o cutiuță cu ecouri din care răzbat nu numai stihiile lumii ce ne înconjoară, ci și demoni proprii.

Titlul
Credeam inițial că titlul este parte din poveste, dar nu apare nicăieri. În schimb, explică extrem de bine conținutul cărții, dacă ne gândim la semnificația lui.

Inspirația pentru acest titlu provine de la un vers din poemul lui Wiliam Blake:
“Well, well, go and play till the light fades away,
And then go home to bed.
The little ones leaped, and shouted, and laughed,
And all the hills echoed "

În loc de „dealuri” a folosit „munți”, aceștia fiind forma de relief specifică Afghanistanului. În același timp, munții sunt un element important în simbolismul cărții, deoarece ei rămân adesea singurii martori la anumite atrocități comise de-a lungul vremii și care ar fi date uitării dacă nu ar exista munții care să le păstreze și propage ecoul. Fiecare decizie, fiecare gest mărunt are un ecou ce penetrează atât țesătura timpului cât și a spațiului influențând soarta fiecărui individ care se află în raza sa de acțiune. Astfel că și în carte, în fiecare poveste se resimt ecourile celei anterioare, în fiecare personaj ecourile tuturor locurilor, lucrurilor sau oamenilor pe care au crezut că i-au lăsat în urmă.

Teme
Familia. Dacă primele două romane erau dedicate paternității și maternității, aceasta este povestea a trei generații, axată pe relația dintre frați. Nu e întâmplător faptul că acest roman se concentrează asupra unui număr mai mare de personaje - înrudite mai mult sau mai puțin prin sânge, având în vedere ce declara autorul într-un interviu: „To me, families are puzzles that take a lifetime to work out—or not, as often is the case—and I like to explore how people within them try to connect, be it through love, duty, or circumstance.”

Vina, alegerile și consecințele lor, rural vs. urban, desfigurarea, dependența sau abandonul, moartea și boala, rivalități și loialități, dragostea analizată dincolo de tradiționala ei imagine romantică sau demența (un subiect pe care Khaled îl tratează cu abilitate, ținând cont de profesia sa în domeniul medical) - sunt alte câteva teme care străbat romanul.

În ciuda afirmației unui personaj: „E important să știi asta, să-ți cunoști rădăcinile. Să știi de unde ai pornit ca persoană. Altfel viața ta îți va părea ireală. Ca un puzzle. Ca și cum ai pierdut începutul unei povești și acum te afli în mijlocul ei încercând să înțelegi”, felul în care se despachetează povestea determină cititorul să aibă îndoieli și să se întrebe dacă e cu adevărat bine să rămâi fidel rădăcinilor tale, ancorat în locul de origine, sau să te desprinzi de ele. Altă întrebare este dacă redescoperirea unui trecut furat poate anula pagubele produse de soartă sau noroc, sau dacă literatura poate anula/vindeca rănile lăsate de război?

Teme centrale alături de familie par să fie și noțiunile de rău și bine pe care autorul te face să le reconsideri. Deschiderea acestui subiect este făcută de cuvintele divului care susține: „cruzimea și bunăvoința sunt doar nuanțe ale aceleiași culori”. Cheia înțelegerii stă în etimologia și semnificația cuvântului div care la origine nu avea vreo conotație negativă, fiind tradus prin ființă celestă, iluminată și abia în urma reformelor lui Zarathustra fiind declarat reprezentare a răului.

Inspirat de
Întrebând un scriitor dacă romanul său are și ceva inserții autobiografice sau dacă vreun personaj e inspirat de cineva din realitate, sunt mulți care vor nega, spunând că e pură ficțiune. Nu există așa ceva. Cel mult se poate întâmpla ca realitatea să se strecoare involuntar și inconștient, ascunzându-se sub forma unor metafore. Însuși Khaled Hosseini mărturisește că abia când a terminat de scris romanul a observat astfel de lucruri, cum ar fi paralela dintre situația părinților săi ( tatăl i-a murit în 2009 în urma luptei cu cancerul, în ultimul an fiind neputincios și având nevoie de îngrijiri din partea soției) și personajele din carte ce suferă sub povara unui destin asemănător.

Două surori întâlnite în toamna anului 2009 într-un sat izolat din apropiere de Kabul și legătura puternică dintre ele l-au impresionat așa mult încât fiecare scenă cu cei doi frați din roman a fost scrisă cu imaginea fetelor în minte.

Mitologie
Orice element de mitologie își are rolul său într-un roman și este de preferat ca cititorii să-i cunoască semnificația pentru a înțelege mai bine povestea.

Divul este un element ce aparține folclorului persan și alături de djini, o constantă a poveștilor cu care Khaled Hosseini a crescut. Div/ogre este un personaj mitologic prezentat ca fiind un demon, o făptură monstruoasă. Unii spun că este o reprezentare a sezonului rece. Eu îl văd ai degrabă ca pe o personificare a răului. Având în vedere că divul trăia în peșteră, peșterile sunt în munți, iar munții propagă ecoul atrocităților la care au fost martori, putem ajunge la concluzia că divul este ecoul, acel ceva din trecut care bântuie oamenii pentru totdeauna, consecințele fiecărei acțiuni întreprinse de ei. În persana modernă forma „divane" a cuvântului div este echivalentul nebuniei, un cuvânt care descrie foarte bine situația actuală.

Penele apar pe coperta ediției originale dar și într-una dintre povești, cea a fratelui care își vinde încălțările pentru a-i cumpăra surorii o pană pentru colecția sa. Pana simbolizează evoluția spirituală, virtutea, caritatea, speranța și credința, inocența, abilitatea de a trece prin viață liber sau un nou început. Aceste semnificații sunt strâns legate nu numai de caracterul personajelor, ci și de una dintre ideile prezente în carte, aceea că uneori trebuie să tai un deget pentru a salva mâna.

Influențe
Elementele ce țin de folclor, precum și măiestria cu care își îndeplinește vocația de povestitor par a fi generate de influența cărții „Shahnameh” („The Book of Kings”). Alte asemănări sunt cu opera lui Rabindranath Tagore –Kabuliwala- și cu povestea Șeherezadei. Lirismul, dar și foarte subtila gândire care traversează romanul lui Hosseini par să fie consecințe ale faptului că a crescut cu autori precum Rumi, Hafez și Omar Khayyám.

Citatul care deschide această carte aparținându-i de asemenea lui Rumi: „Out beyond ideas of wrongdoing and right-doing, there is a field. I’ll meet you there.”

Femeia-Poet
Deși acest personaj/această temă ar merita un articol întreg, am să mă rezum la a vă spune că personajul meu preferat a fost Nila Wahdat pentru că aceasta întruchipează condiția femeii-poet în Afghanistan - o țară în care pentru scrierea unui poem de dragoste, unele femei ajung să plătească cu viața.

  • Plusuri

    Acoperă un spațiu amplu atât geografic, social, cât și emoțional. Pe plan psihologic, romanul este străbătut de tăieturi adânci, ieșind la suprafață mult mai multă durere decât în cele anterioare mai ales prin felul în care autorul se joacă cu emoțiile cititorului, întărind relațiile dintre personaje pentru ca mai apoi să le despartă.

    Autorul știe să-și mânuiească fiecare cuvânt în așa fel încât să construiască imagini fluide ca o poezie, să te facă să poți vedea, auzi, simți sau mirosi toată durerea.

    Este o poveste extrem de simplă și totuși devastator de complexă la nivel moral.

    Khaled se dovedește a fi un bun povestitor (abilitate ce, după cum deducem din declarațiile sale, pare să fie moștenită din partea bunicii), fiind crescut într-o societate în care poveștile fac parte din tradiție, unde până și artiștii de graffiti, în loc de veșnicele vulgarități, pictează versuri de Rumi pe pereți.

    Într-o carte despre o țară terorizată de intrigi politice ne-am aștepta să curgă din plin tot felul de lamentații și acuzați. Spre fericirea cititorilor, autorul pare prea puțin interesat de cei cu arma în mână și mai mult de o politică a sinelui.

  • Minusuri

    Cititorii care sunt obișnuiți cu/preferă construcțiile lineare, s-ar putea trezi frustrați și confuzi datorită felului în care autorul sare de la narațiunea la persoana a III-a la cea la persoana I, sau de alternarea liniilor cronologice (1952, 1949, 2013, 1974 etc.) sau geografice (Kabul, Paris, San Francisco, Africa, Grecia, California).

  • Recomandari

    Romanul atinge teme universale, nu trebuie să ai vreo legătură cu Afghanistanul pentru a le înțelege, a te regăsi în ele sau a te fascina. Autorul descrie experiențe pe care toți le-am avut indiferent de rasă, etnie, cultură sau orice altceva, așadar Și munții au ecou este o carte pentru toată lumea.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Ana spune:

    Interesanta recenzia, personal am fost dezamagita de asta data. Desi impresionanta la inceput, prin povestea divului si relatia speciala a celor doi copii, plina de pilde, inteligenta, cartea esueaza catre final, intriga dandu-ti senzatia ca autorul s-a plictisit pe parcurs. Cel mai dezamagitor mi s-a parut ca nu am aflat povestea lui Abdullah, a vietii lui de dupa pierderea celei mai scumpe fiinte, Pari. Desi ajuns in SUA, nu rezulta ca ar fi depus un minim de efort s-o caute si era atat de simplu sa afle de la Nabi ca a plecat la o varsta frageda in Franta. Ii stia numele, o putea gasi inainte de a fi prea tarziu. Reintalnirea fratilor a fost un esec, el aflandu-se deja in acea stare de degradare avansata dupa atacul cerebral, care l-a impiedicat sa se bucure de reintalnirea cu sora sa, s-o recunoasca si sa-i spuna cat de dureros i-a fost s-o piarda. Ingrozitor de nedrept a fost ca Pari sa nu-si aminteasca de cutiuta de tabla… asta a durut cel mai mult. De dragul firului narativ si al cititorilor care il adora, Hosseini ne putea lipsi de acest final. Idris si Timur sunt, dupa opinia mea, total nesemnificativi in peisajul cartii, prezenta lui Markos ar fi fost suficienta prin ea insasi raportat la fetita mutilata. Per ansamblu, desi mi-a placut, cartea nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor si mai ales la nivelul celorlalte doua romane ale autorului. Insa asta nu ma face sa astept cu mai putin interes urmatoarea carte semnata Khaled Hosseini.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Angelus

Copyright ©2011 Bookblog.ro