bookblog.ro

Ruj pe icoane

Scris de • 20 November 2006 • in categoria

Titlu: Ruj pe icoane
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 80
ISBN: 973-23-1858-9

În camera cu diafilme am intrat cu ajutorul CD-ului care însoţeşte volumul de debut al Liviei Roşca, Ruj pe icoane. O voce de fată cuminte, care se opreşte în virgulă după fiecare vers, care desface biografia în felii ca pe o portocală. Nostalgie, melancolie, griuri şi rozuri se află pe diafilmele Liviei Roşca, iar faţă de aceste nuanţe, Robbie Williams cu al său Come undone (de unde sunt motto-urile) pare a fi colorat strident în negru şi roşu.

Grija de a nu duce nimic în extrem poate fi, în Ruj pe icoane, rezultatul discreţiei şi al empatiei faţă de fiecare întîmplare a lumii, amintită sau visată. Tot astfel, alăturarea aparent paradoxală trimite la o cunoaştere a ordinii lumii: "caut urme de ruj/ pe marginea cănii/ exact acolo să-mi lipesc buzele", una care ţine de instinct, de logică sau de prezicere.

Citită fie de la prima la ultima pagină (cronologic, s-ar spune), fie fragmentar, cartea păstrează senzaţia că fiecare întîmplare este privită în timpul ei, nu înapoi spre copilărie, nu înainte spre un viitor închipuit. Fiindcă totul trebuie făcut repede pînă-n 30 de ani, numai prezentul există, acesta în care fardul atinge icoanele, în care fardul face lumea suportabilă, şi totuşi pare insuficient: "nu uit să mă fardez/ de frica celor care/ ar putea să bată la uşă/ şi/ au aşteptări/ Îi ţin în braţe/ îi mîngîi pe creştet/ şi niciodată nu e deajuns"

Rujul de pe icoane nu e marca unei exhibări de tipul "am trecut pe aici" şi nici un act de posedare a lumii, ba din contra, s-ar spune că din aceeaşi discreţie (tentant e să spun "smerenie") apar imagini fireşti, aproape banale, notaţii de moment, stări prinse ca în insectar. Livia Roşca le dispune lejer, cu un simţ al detaliului care le face strălucitoare, dar fără frivolitate şi mai ales cu un fel aparte de uimire. Ar fi prea simplu să îi spunem biografism acestei construcţii, cînd deasupra ei planează un fel de Weltschmerz care este şi incertitudine, şi teamă, şi indiferenţă şi nelinişte, şi graba de "a intra în rîndul lumii", dar şi senzaţia că nu aşa trebuie să stea lucrurile. Referitor la această ultimă dilemă, merită citată măcar ultima strofă din La 20 de ani, poezie care prinde ironic-trist un triunghi conjugal din perspectiva amantei: "Sufletul tău/ Apa Oltului primăvara/ plină de peşti morţi/ cu burta albă în sus".

Lipsită de stridenţe, uneori acoperind diferite arii ale sensibilităţii (O dată pe an, Sub stratul gros de păpuşi e mama, Ascultă aici), alteori temătoare şi confuză (Sigur că măcar o dată, Între noi aer lipicios), poezia Liviei Roşca e autentică într-o lume la feminin. Vocea reţinută de pe CD ascunde angoase şi depresii. Întrebarea este: ce se întîmplă cînd spectrul se lărgeşte, cînd se cere făcut un pas în afara acestei lumi feminine?

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Super recenzia. Felicitari. Si cartea e superba.

      raspunde

    2. Mihaela spune:

      Mulţumesc. Şi mie mi-a plăcut cartea, aştept continuarea :)

      raspunde

    3. Andrei Rosca spune:

      Mihaela, Livia iti transmite multumiri pentru recenzie :)

      raspunde

    4. nicoleta spune:

      m-ati facut curioasa.de-abia astept sa ma intorc in romania sa o citesc

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Alte camere, alte glasuri de ieri

    Copyright ©2011 Bookblog.ro