Titlu: Umbra pierdută
Autor: Carmen Firan
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-46-7164-9

Lumina dimineaţii trece prin perdeauă şi desenează rotocoale albe pe plapuma mea. Eu mă fac mică în pat, la braţ cu umbrele pe care le am sau pe care deja le-am pierdut. Fricile zvâcnind îşi croiesc drum gândurile mele, de parcă ar fi stafii demult alungate. Ochii mei aleargă încet, dar sigur pe rândurile cărţii semnate de către Carmen Firan, cu titlul Umbra pierdută. Volumul apărut la editura Polirom, în colecţia Ego proza, este o istorie tristă a lamentabilului emigrant, a omului care în fuga de destin ajunge să cadă la picioarele sorţii.

Avem în faţă paradoxala paradigmă a românului plecat din raiul comunist în cel capitalist: firesc sau nu, acesta nu se poate regăsi nici niciuna dintre cele două scheme sociale. Fred (aici este important să înţelegem mecanismul autoarei care îşi poziţionează şi eroii ca pe nişte pseudo-americani) şi Mimi sunt un cuplu temerar, care fuge, nu de opresiuni, ci de rigurozitatea socialismului român. Pornesc în căutarea fericirii cu acelaşi elan de care dau dovadă cam toţi îndrăgostiţii, la începutul relaţiei. Sunt gata să nimerească în avalanşa mondenităţii din New York şi a visului american, pe care îl consideră o firească blagoslovire a destinului.

Rupţi din fricile Estului, aceştia se lansează, mai cu frică, mai cu curaj, în cucerirea traiului de peste Ocean, dar aşa cum se ştie, fericirea e fie o chestie de noroc, fie una relativă. Cam aşa eroii cărţii lui Carmen Firan încep să îşi clădească soarta. Fred, scriitor talentat, dar inhibat de propriile anxietăţi, îşi rupe gândurile în felii, precum pâinea răscoapătă, încercând să îşi tempereze remuşcările cu privire la fuga insipidă şi mama abandonată, pe care şi-o aminteşte până la cele mai mici detalii: „se gândi la maică-sa, care purta ciorapi de mătase şi vara - o doamnă nu-şi pune niciodată pantofii pe piciorul gol – la ţinuta ei dreaptă, câtă graţie şi disticţie”. Pe cealaltă parte, o regăsim pe Mimi, genul de femeie care inundă cu prezenţa sa tot spaţiul. Exuberantă şi efervescentă, aceasta reuşeşte să cucerească, anume acest cuvânt este potrivit, boema societate americană. Deşi îndrăgostită de soţul său, nu îi poate ierta indecizia, fricile şi mai ales excesiva gândire şi raţionamentul prea liric.

Astfel, pe scena cărţii se derulează o evoluţie aproape opusă a două vieţi, care deşi convergente la un punct iniţial, ajung total opuse. Raţionamentele cu care jonglează Fred îl fac aproape impracticabil vieţii prezente. Lianele care îl leagă de vechile amintiri sunt prea strânse, prea încolătăcite în jurul gâtului său, de parcă le-ar rămâne foarte puţin timp până să îl sugrume. Ne pomenim în acest mod că observăm un bărbat care se resemnează de la bun început cu eşecul acestei călătorii. Mimi este din contră, prea plină de sine, niţel egocentrică şi puternică până la extreme, clădindu-şi un imperiu al frumuseţii aparente.

Cei doi, deşi în manieră diferită, sunt puşi în faţa unui ţel comun: a se regăsi. Unul în nefericire şi solitudine, altul în vise şi dorinţe de înavuţire. Carmen Firan îşi creionează actorii cărţii în cele mai atente şi mici detalii, pornind de la personalitate, maniera de acţiune până la trăirile interioare, mecanism ce face lectura dinamică, alertă, minuţioasă. În aceeaşi ordine de idei, autoarea nu se eschivează de la a-şi dezgoli personajele, a le face vulnerabile în faţa judecăţii generale. În acest fel, descoperim că dincolo de idealurile cu care ne educăm se ascunde avariţia, anxietatea, lăcomia, nu doar centrate pe bună-stare materială, ci şi pe dorinţele ascunse de a obţine fericirea cu orice preţ.

Demnă de admiraţie este maniera în care autoarea întreţese amintirile eroilor, delimitând fin traiul prezent şi trecutul efemer, abandonat. De exemplu, această prezentare pe înţelesul tuturor esticilor, crescuţi în spaţiul ex-comunist: „Aerul condiţionat sufla vertiginos dintr-o gură căscată deasupra lui Monet şi îi bătea drept în frunte. Era sensibil la curent, trebuia să se ferească, aşa îi repetase maică-sa de zeci de ori în copilărie în timp ce-i îndesa căciuliţa pe cap. Curentul e o noţiune care ţine strict de Estul Europei, îi spusese mai târziu internistul lui american. Toţi aveau dreptate. Contează cum şi unde creşti, apa pe care o bei şi aerul pe care-l respiri în copilărie. De aici se trag toate”.

Carmen Firan nu evită să fixeze spaţiu şi pauze între meditaţii, punându-şi personajele în faţa unei oglinzi meditative din care acestea culeg reflecţii reci sau fierbinţi: „Ştiţi, bolile sunt precum crimele. E bine să le comiţi de unul singur”. Autoarea dezvăluie spiritul uman până la cele mai sensibile unghiuri, cele mai neghioabe porniri umane: „Nu suporta tablourile care atârnau strâmb. I se părea că toată camera o lua la vale, trăgând şi capul lui după ea. O lume oblică, în derivă, cu polii dereglaţi, descentrată din prea mult rău sau din prea mult Dumnezeu, scrisese despre asta cândva”. Autoarea sapă adânc în spiritul eroilor săi, adăugând mister acolo unde intervine banalul şi provocând meditaţii, flash-uri instantanee de idei.

Lectura acestui volum mi-a consolidat încă o dată părerea că scriitorii români au o cu totul altă dimensionare a câmpului emoţional, în care pun nu doar suflet, ci şi credinţe, idealuri. Iar Carmen Firan, care numără la activ peste 20 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, apărute în România şi în Statele Unite ale Americii, este demonstraţia clară a spiritului românesc, consolidat până şi peste Ocean.

• Plusuri

  Descrieri şi portrete umane atent detaliate.
  Imaginea tipicului emigrant şi al visului american văzut de un român.
  Emoţii definite şi apropiate de cititor.