bookblog.ro

Scriitori şi personaje din hârtie

Scris de • 10 January 2011 • in categoria

0Fata de hârtie  recenzie

Titlu: Fata de hârtie
Autor: Guillaume Musso
Rating: rating - recenzii carti
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2010
Traducere: Liliana Urian
440 de pagini
ISBN: 978-973-724-310-2

Personajele sunt ,,fiinţe de hârtie”. Acesta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte când am văzut titlul acestui roman. Deschizându-l şi înaintând în lectura lui, m-am îndepărtat puţin câte puţin de Roland Barthes şi m-am gândit la alte aspecte ale ficţiunii: comercialitate, valoare, bestseller, happy-end, clişee. Care ar fi legătura dintre ele, ce oferă valoare unei cărţi? Este o carte comercială valoroasă şi va dăinui ea oare în timp, sau dimpotrivă, o carte comercială, care cucereşte marele public, nu are nici o valoare artistică?

Guillaume Musso a fost tradus în nenumărate ţări. În noua lui carte, el prezintă povestea unui scriitor de mare success, Tom Boyd, care în urma unui eşec în dragoste, este incapabil să finalizeze cel de-al treilea volum al romanului care l-a făcut celebru. Singurii săi prieteni încearcă prin toate mijloacele să-l trezească pe cel care le-a fost mereu alături la viaţă, dar Tom refuză să-i asculte şi se refugiază tot mai mult într-o lume a pastilelor. Asta până când în casa lui apare o tânără care pretinde a fi Billie Donelly, un personaj secundar din romanul său, care a căzut dintr-un paragraf în lumea lui Tom. Cu toate că este neîncrezător la început, acţiunea se complică şi singura modalitate de a scăpa de la o internare într-o clinică privată, este de a fugi cu această fată.

Billie e până la un anumit punct o mască feminină a lui, pentru că aşa cum şi romanul indirect sugerează, personajele sunt părţi rupte din scriitor, ascunzând o lume a subconştientului lui: ,,Fără îndoială fiindcă porţi în tine unii din demonii mei: partea mea cea mai întunecată, cea mai detestabilă. Cea care îmi trezeşte dezgust şi neputinţa de a înţelege. Cea care mă face să-mi pierd orice urmă de respect pentru mine însumi.” (pag. 171)

Angoasele arhicunoscute ale scriitorului, hipersensibilitatea lui, paradoxul dintre puterea de creaţie şi propria distrugere. Valoarea iubirii inocente, care se naşte în timp. Valoarea prieteniei, puterea şi eternitatea ei. Lumea ficţiunii ca făcând parte din lumea reală – ce e real, ce e ficţiune? – ficţiunea care bântuie fiecare colţişor din mintea creatorului, purtată mereu de acesta. Toate acestea sunt teme care ar putea creea un roman frumos, matur, artistic. Numai că Fata de hârtie pare a fi scenariul unui film de moment, uşor şi comic, la care ne uităm atunci când nu vrem să gândim, o carte care merită citită doar dacă suntem adepţii unor astfel de romane, dacă vrem mereu un happy-end, dacă vrem o carte pentru vacanţă, dacă suntem în stare să ne sustragem rapid din propria lume prin cărţi fără un limbaj propriu.

Principala lipsă a cărţii este verosimilitatea. Nu că personajele n-ar cădea în viaţa noastră, dar felul în care replicile sunt construite, situaţiile redate, uzura unor situaţii tipice, care par fără ieşire, dar care printr-o norocoasă întâmplare, se deznoadă atunci când unul dintre protagonişti are cel mai mult nevoie. O astfel de situaţie ar fi călătoria cărţii din care Billie se spune că a căzut, carte care este aruncată din greşeală la gunoi, găsită şi vândută pe internet, oferită unei muribunde, zburând într-o altă ţară, pierdută, găsită, cumpărată, vândută şi aruncată în apă pentru a fi în final, din pură întâmplare, găsită de cel care o căuta.

Ce mai citim în zilele noastre? Ce publicăm? Care este valoarea unei cărţi? Librăriile abundă de scriitori contemporani. Dar câţi dintre ei sunt cu adevărat scriitori, câţi vor dăinui? Şi la final, mă întorc la Roland Barthes. Personajele sunt fiinţe de hârtie. Ele evoluează în lumea ficţiunii, nu reprezintă nimic în lumea reală. Există şi scriitori de hârtie, aş putea spune. Care cunosc succesul în timpul vieţii, într-un anumit timp, care scriu pentru public şi nu pentru ei. Ei evoluează în lumea unui anumit timp, nu reprezintă nimic în lumea artei. Dar sunt personaje de hârtie în care ne regăsim, pe care le purtăm în noi zi de zi, care ne oferă o lecţie de viaţă, care trec pragul ficţiunii şi care poposesc în realitatea noastră. Şi de la astfel de personaje scriitorii de hârtie ar trebui să înveţe.

Scris de Raisa Stoleriu

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Bianca S. spune:

    Cartea m-a impresionat. Este scrisa intr-un stil aparte. Mi-a deschis noi orizonturi si m-a facut sa privesc lumea cu alti ochi… Acum ma bucur de lucrurile mici din viata.
    Mi-a placut ideea de carte/jurnal care se plimba prin lume din mana in mana. Contine o doza substantiala de suspans. Foarte frumoasa, am recomandat-o deja tuturor apropiatilor.

    raspunde

  2. Onoriu spune:

    Am inceput sa citesc “Fata de hartie” de G.Musso in avion mergind spre Paris, obicei pe care-l practic cel putin o data pe luna. Am terminat de citit cartea in aceiasi zi; in Square du Vert Galant. De acolo m-am indreptat spre librariile de pe Saint-Michel de unde am cumparat toate cartile lui G.Musso in franceza. Ce imi place la Musso, este faptul ca scrie simplu, fara artificii si fara o ingrunare a textului. Clar, concis si mai ales fara sa impuna personajelor, emotiile autorului. Te lasa pe tine sa te identifici cu personajele, sa le simti, sa traiesti tu insuti cartea. Nu va asteptati la frazeologia lui M.Yourcenar, Mussso este un Georges Perec uman, daca imi este permisa comparatia.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro