bookblog.ro

Scrisoare de dragoste

Scris de • 13 January 2010 • in categoria

0 Scrisoare de dragoste recenzie
Autor: Mihail Drumeş
Rating: Scrisoare de dragoste rating - rating - recenzii carti
Editura: Jurnalul Naţional
Anul apariţiei: 2009
366 pagini
ISBN: 978-973-124-421-1

Zilele pâcloase ale unui noiembrie târziu, artizane ale unui şirag lung de ore de lectură ferventă, m-au regăsit cufundată atent într-o "Scrisoare de dragoste". Nu, nu ieşită de sub "penelul" meu - ceea ce mi-a stârnit un soi de invidie - ci de sub cel al lui Mihail Drumeş. Este autorul cărţii adolescenţei multora dintre noi - "Elevul Dima dintr-a şaptea"(1946), a romanului unei iubiri zbuciumate - "Invitaţie la vals"(1936) şi a altor romane de mare succes interbelic, şi nu numai, precum "Sfantul Părere" (1930), sub denumire definitivă de "Cazul Magheru" (1970), "Ioana d"™Arc"(1937), "Se revarsă apele" (1961), etc.

Cu acelaşi talent scriitoricesc, în "Scrisoare de dragoste", autorul reia tema tratată în nuvela "Capcana", ieşită de sub tipar în anul 1927, îmbogăţind-o cu aspecte de tip social. Astfel, acesta sondează nevoia de devenire socială realizată prin căsătorii din interes, practică des întâlnită de-a lungul veacurilor, dar nuanţează puternic şi cealaltă extremă, şi anume: căsătoria ca insituţie fundamentată pe simţăminte pure şi dezinteresate.

"Colocviu sentimental" - după cum o denumea Florea Firan în ""Profiluri şi structuri literare. Contribuţii la o istorie a literaturii române" - cu o arhitectură duală de exprimare a întâmplărilor, romanul ni se descoperă prin prisma a două mărturii ce se anticipează, se completează ori se interpun, prin prisma unor introspecţii uşoare de natură a ne face să înţelegem mecanismul gândirii personajelor.

Prima dintre aceste mărturii este una adresată mai mult sieşi, un fel de voce interioară a personajului masculin, un fel de narator şi judecător totodată a propriei persoane. A doua mărturie îi aparţine, fireşte, personajului feminin, luând forma unor scrisori adresate unei anume "Fulguşor mică şi dragă", prietenă foarte apropiată, care însă nu are mai mult de rolul unui receptor tăcut, al unui mobil de expunere a întâmplărilor şi a forului interior al acesteia.

Tot la nivel de anticipare nu trebuie omisă maniera de structurare a scrierii: 3 părţi cu titluri ce rezumă întreaga acţiune ce urmează a fi relevată. Acestă concentrare într-un singur titlu nu ştirbeşte interesul cititorului, ci dimpotrivă, îl stimulează să parcurgă slovele într-un ritm accelerat.

Aşadar, prima parte se desfăşoară sub cupola "Un băiat şi o fată se întâlnesc, se iubesc şi se iau". Idilic am putea spune. Nepersonalizarea pe care o întâlnim aici subliniază parcă ideea de oameni universali supuşi unor legi de aceeaşi talie.

Acest băiat cu care Drumeş ne face cunoştinţă - Dinu Gherghel, cu o condiţie socială precară în copilărie, cu talente, spre exemplu aflăm că pe perioada studenţiei şi-a folosit talentul caligrafic pentru a scrie diplomele absolvenţilor, reuşind să-şi realizeze un fond financiar modest, cu aspiraţii şi ambiţii mari pentru viitor - dorind să se aşeze în panteonul marilor scriitori prin ceva fără precedent: o istorie a literaturii universale, întâlneşte în trenul ce-l ducea pe plaiurile natale, o domnişoară frumoasă, simplă, ingenuă şi inteligentă. Aceasta este Anda Opriş, devenită Brădeanu după ce a fost adoptată de directoarea şcolii unde învăţa. Aflăm că la rându-i a scris o nuvelă inspirată din propria viaţă. Are un caracter dârz, dar asta nu o împiedică să viseze.

Dialogul înfiripat între cei doi în vagon este una dintre cele mai frumoase pagini ale acestei cărţi. De aici porneşte întreaga poveste sentimentală. Coborând mai devreme din tren decât Dinu, Anda rămâne sub anonimat, el botezând-o Ghiocela - alint ce i-l atribuie pe întregul parcurs al relaţiei. El este pentru ea Ivar, nume ce aduce cu un "Avar", ca o paranteză - o tuşă a caracterului acestuia. Ambii rămân marcaţi de întâmplare, însă lasă în braţele şi în forţa destinului dacă se vor mai vedea sau nu. Şi nu mică le este consternarea atunci când se reîntâlnesc întâmplător la un cinematograf, acolo unde, în ironia situaţiei, ea trebuia să fi văzut filmul cu Bob Geamănu - fostul coleg de apartament al lui Dinu, fără ca ea să ştie însă, iar el împreună cu mama lui.

Acest Bob, deşi personaj episodic, are o importanţă aproape hotărâtoare în cursul relaţiei dintre Ghiocela şi Ivar. Din vanitate acesta o discreditează pe Anda în faţa lui Dinu. Cel din urmă, lezat pe de-o parte de îndrăzneala lui Geamănu de a face o astfel de declaraţie nonşalantă şi, pe de alta, de candoarea înşelătoare a fetei, în opinia lui, refuzat de Ghiocela atunci când doreşte să o posede fizic, găseşte calea potrivită în căsătorie.

După îndelungi tribulaţii, cei doi se văd împreună ca familia Gherghel.

Cea de-a doua parte, al cărei titlu - "Puteau fi fericiţi toată viaţa, dar el, întâlnind o fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubeşte" - prefaţează calea sinuoasă pe care o iau evenimentele, evidenţiază tema de factură socială, aceea a carierismului mai presus de sentimente şi moralitate.

Îi regăsim pe cei doi, în primele instanţe ale acestei părţi, în plenitudinea afectivă a unui început de căsnicii, pentru ca pe măsură ce se înaintează în timp să descoperim o potenţare a dorinţei inoculate încă de mic lui Dinu de a se ajunge folosind instrumentul căsătoriei pe bază mercantilă. Reîntâlnirea acestuia cu fostul coleg de şcoală Relu Apelevianu îi deschide poarta spre împlinirea acestei ambiţii personale. Este angajat la un unchi bogat al lui Relu, a cărei fată - Cora, supranumită şi Jebs, îndrăgostită în taină de acest nou secretar al tatălui ei - serveşte drept tinţă lui Gherghel.

Pânza nu se complică însă. Culorile sumbre ale unui sfârşit de idilă, nu par atît de întunecate prin optica verticală a Andei. Deşi suferă din pricina macerării unui sistem de valori în care credea, acesta încercată sufleteşte şi de moartea mamei adoptive survenite la scurt timp după nefastul eveniment, găseşte sprijin tocmai în Relu. Este, de altfel, şi momentul oportun pentru a-şi continua studiile la Paris.
Această parte are un final cvasifericit: Anda se mărită cu Relu, nereuşind însă a-l mai iubi ca pe Ivar.

A treia parte sta sub semnul unei veritabile pilde: "Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greşit pierde totul".

Îl regăsim aici pe Dinu cunoscând, în sfârşit, ascensiunea pe scara socială şi profesională, dar cu mari reminiscenţe din căsnicia anterioară. Ghiocela îi serveşte involuntar drept reper, iar marea lui ambiţie de a scrie o istorie a literaturii universale o vede spulberându-se odată ce timpul îi este din ce în ce mai fragmentat de datoriile de serviciu.

Cât despre Anda, noul stil de viaţă alături de Relu este diferit şi aproape lipsit de şarm, însă ştie să aprecieze apropierea francă a acestuia.

O întâmplare definitorie, sculpturală, este aceea a întâlnirii accidentale a celor două cupluri în staţiunea italiană Montefiore. Este ca o nouă punere în balanţă, destinul justiţiar jucându-şi rolul magistral.
Ca roman ce tratează o temă eternă într-o manieră sub raport ideatic clasic, finalul este unui tragic; aidoma finalului romanului semnat Anda Brădeanu, inspirat din nereuşita căsătorie. Personajul Dinu se sinucide, cu luciditatea că un compromis i-a distrus ceea ce nici toţi arginţii, nici toate proprietăţile ori poziţiile sociale cele mai înalte nu pot cumpăra, pentru că "Marile iubiri care ies din matca obişnuitului se rezolvă numai în moarte." Şi cum Jebs ştie că nu este decât un mijloc de parvenire pentru cel pentru care nutrea afecţiune sinceră, hotărăşte a-şi modela singură destinul, punându-şi capăt zilelor în liniştea sinistră lăsată peste apartamentul celor doi din Montefiore.

Personal, consider acest roman ca un tratat romanţat al iubirii. O pledoarie întru adeverirea unor valori pure înca existente într-un mediu expandat în degradare morală, în care zeul atotputernic este banul.
Replicile magistrale ale celor doi, dintre care amintesc doar câteva: "O fericire care te satisface pe deplin nici nu e fericire, trebuie să-i dai alt nume."ori "Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi." ori "Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs."reprezintă adevărate axiome ale acestei taine ale vieţii.

În loc de concluzie, las un alt citat să vorbească de la sine, căci atât pe parcursul lecturării "Scrisorii de dragoste", cât şi după mult timp după ce ai sfârşit a o citi, aidoma unui ecou, apare nestingherită întrebarea: "Evoluezi tot în azur, printre luceferi, sau ai coborat jos, pe pământ?"

Scris de Mirela Pipoi

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 21 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. rontziki spune:

    Am citit-o demult, împreună cu Invitaţie la vals…la momentul respectiv, mi-a plăcut, mi-a rămas în minte ca şi scenă, cum am derulat-o eu în închipuirea ce din tren şi cea în care spune el ceva de genul “tu cel de-al doilea soţ al Ghiocelei, arată-te” şi apare Relu :)) Am încercat s-o recitesc după câţiva ani şi nu mi-a mai plăcut la fel de mult…Amintirea cărţii este însă plăcută :)

    raspunde

  2. RalucaEA spune:

    mi-a placut foarte mult cartea asta, si e una dintre cele pe care vreau sa o recitesc. M-am bucurat sa citesc despre ea aici :)

    raspunde

  3. silvia spune:

    Sa fim sinceri, Mihail Drumesc nu este un scriitor roman interbelic de talia unui Camil Petrescu, Mihail Sebastian ori Liviu Rebreanu (a propos, ai citit “Adam si Eva”?)! Pentru cei/cele mai multi/multe, faptul ca Jurnalul National si Adevarul reediteaza carti (fara drepturi de autor) este o mare sansa, un noroc, pentru cei care nu au inca o bilblioteca, pentru cei care nu au citit respectivele carti la timpul lor, pentru cei care cumpara aceste carti dupa care le ordoneaza frumos, in rafturile bibliotecii, dupa culoare caci alt criteriu nu cunosc. Uluitor pentru mine este ca cele mai multe dintre titlurile reeditate fac parte din lecturile suplimentare obligatorii in scoala generala si multi oameni le citesc abia acum, la virsta de 20 – 30 de ani, chiar si peste 30. De ce? Pentru ca atunci, la scoala, nu aveau chef de citit, iar mai tirziu nu aveau chef sa cumpere aceste carti pentru ca erau scumpe. Revenind la Mihail Drumes, este un scriitor care se adreseaza strict unui segment de cititori: studii putine (nu ma refer la ani, ci la continut), virsta: maxim 20 de ani, genul: feminin. Diferenta dintre romanele lui Drumes si telenovelele hispanice consta in anul productiei. Sincer, domnisoara, Drumes nu este un sciitor caruia sa i se ridice statui si sa i se cinte ode. Indraznesc sa va intreb: Anisoara Odeanu ati citit? Caci banuiesc ca Cella Serghi da. De ce? Pentru ca scrierile acestor doua femei au mai multa substanta decit cele ale lui Mihail Drumes, ale carui contemporane au fost.
    Asa, ca un PS- Fii-ca mea a citit “Scrisoare de dragoste” cind avea 16 ani, acum, la 23 citeste Kundera (si multi altii).

    raspunde

    • Mihai spune:

      Intr-o vreme în care cartea pare să străbată tot mai greu drumul spre cititori, într-o ţară-n care toate sondajele pe tema cititului sunt alarmante şi-n care lectura preferată e ziarul de cancan la 50 de bani, eu aş zice că Mihail Drumeş nu-i în niciun caz cea mai proastă alegere. Dvs. însă păreţi a susţine că cel care n-a citit anumite cărţi la o anumită vârsta din diverse cauze, ar face bine or să nu mai citească nimic, or să sară direct la lecturile „serioase”, „adevărate” , numai fiindcă aşa i-ar cere vârsta. De la un cititor rafinat şi vast cum probabil vă consideraţi o astfel de opinie talibană prin radicalitate şi ignorantă prin generalizări mă face să mă-ntreb dacă lecturile chiar v-au influenţat în vreun fel sau doar v-au hrănit trufia de a fi bifat titluri şi autori. Cred că-i mai lăudabil cel care citeşte Drumeş sau Sandra Brown cu ochii deschişi şi inimă receptivă decât cel care lecturează Kundera sau Dostoievski cu nasul pe sus şi suflet închis.

      raspunde

      • Mirela spune:

        In primul rand va multumesc sincer pentru comentariu.
        In al doilea rand, nu pot sa nu sesizez, cu tot respectul, ca ceea ce ati scris Dvs. reprezinta de fapt o rabufnire, construita pe fundamentul unei infatuari.
        In linii generalizatoare ati conturat o anumita categorie de oameni pornind de la alegerea mea pentru o recenzie, ceea ce inseamna ca, in mod indirect, m-ati inclus in acea categorie, fara insa a detine ceva informatii esentiale privindu-ma si aceasta chestiune joaca rolul unui argument pro viziunii obtuze pe care o aveti.
        Si ca tot ati amintit si de criteriile dupa care cineva isi alege lectura, va amintesc faptul ca nu numai oportunitatea de a cumpara anumite carti sub egida anumitor ziare sau culoarea, pretul, varsta ori studiile sunt definitorii, ci si momentul, cadrul lecturii, starea si motivatia intrinseca ori extrinseca sunt elemente care influenteaza puternic.

        Si sa va raspund si la intrebarea adresata: da, am citit “Adam si Eva”, precum si o suita de opere ale contemporanilor lui Drumes (si nu numai) la o varsta cu putin mai frageda decat cea la care “fii-ca” Dvs. a lecturat cartea care v-a oferit ocazia sa ne informati de evolutia nivelul de compehensiune al domniei sale.

        Numai bine!

        raspunde

      • Ioana spune:

        Citisem comentariul Silviei si ramasesem cu un dezgust, nu fata de faptul ca a punctat – poate – importanta anumitor scriitori in literatura noastra, ci fata de bine prezentata afinitate de a aprecia cartile dupa numele celebru al autorilor (?) Desi cred ca uneori omul are capacitatea de a se schimba, am certitudinea, in urma randurilor sus-puse, ca in cazul asta e iremediabil. Doar de dragul literaturii si al modului in care aceasta ar trebui tratata, sper ca fiica de 23 de ani sa-si poata raspandi interesul pe un unghi ceva mai larg de publicatii, poate chiar si din cele mai “nesemnificative”, printre etichetati aflandu-l, iata, si pe Mihail Drumes.

        raspunde

    • Ers spune:

      sugestie: da-ti o palma si culcate

      raspunde

  4. Georgiana spune:

    Mihail Drumes cu Scrisoare de dragoste este de citit pana,sa zicem,17-18 ani,cand inca mai poti crede in iubire fara a o asocia cu telenovele.Nu ii cantam ode,dar nici nu-l facem de tot rasul,nu?

    raspunde

    • silvia spune:

      Nu-i greu sa vezi ca in Romania abunda cititorii Sandrei Brown si Drumes, caci altfel nu am fi ajuns ceea ce suntem acum. De infatuare juvenila, de superficialitate, de bunul simt inexistent, de mistocareala noastra cea de toate zilele, de fete de la pagina 5, 6, etc, de prostia crasa ridicata la rang de inteligenta maxima, de absolventi de faculatate cu licenta cumparata, de agramati cu studii superioare, de marlanie, de badaranie, de curvasareala, de flegme scuipate pe trotuar, de romani vorbitori de limba romaneasac cu accente de mahala, injumatatint cuvintele si pitigaindu-le, e plina Romania. Si toate astea sunt in plina ascensiune pentru ca sunt sustinute si sublimate. Prefer sa fiu cu nasul pe sus si cu sufletul inchis celor enumarate mai sus, chiar va multumesc pentru apreciere. Sunt realista.

      raspunde

      • Vladimir spune:

        Nope, nici vorba, dumneavoastra sunteti elitista. Si asta nu va face onoare. Daca intradevar ati avea cutura si pe pozitia sociala pe care incercati cu atat efort sa le etalati, n-ati comenta in veci asa ceva. Fiindca indivizi cu adevarati educati si cititi poseda o caracteristica care dumneavoastra va este complet straina si anume trebusoara aia cu “noblesse oblige”. Ca sa va explic, fiindca astazi ma simt bun si generos, asta implica ca aveti o datorie morala, o responsabilitate civica (daca doriti) sa educati masele. Adica aia mai putin fericiti/educati decat dumneavoastra. Sau, spus altfel, cu pozitia vine si responsabilitatea. Ar trebui sa incurajati efortul natiei de a citi, nu sa-i mistocariti ca n-au posedat cartile de pe vremea lui bunica, nu le-au citit cand considerati dumneavoastra ca e cazul sau, mai ales, n-au avut banii sa le cumpere (asta chiar a fost de un parvenitism josnic zau asa).
        Ce arata comentariul dumneavoastra este ca sunteti categoria aceea selecta de intelectuala proaspata, frustrata si mai ales foarte nesigura. Si care a dat scurt de bani. Si daca tot ati amintit, unul din motivele pentru care sunteti cum sunteti acum ca natie sunt exact elitistii nesiguri din categoria dumneavoastra. Nu din cauza marlanii care nu citesc poeme. De ce nu-i educati? Daca dumneavoastra atunci cine? Daca erati asa de “subtire” va bucurati pur si simplu ca poporul citeste.
        Dar iaca, am si eu o curiozitate, ce va faceti sa credeti ca aveti caderea sa hotarati la ce varsta ar trebui sa fie citita o carte? Si cum puteti fi sigura ca ati citit tot ce se putea citi. Pariez ca gasesc vreun clasic rus esential pe care l-ati ratat pe la 18 ani… Zau asa, treaba asta cu elitismul e treaba grea si greu de intretinut. Grozav de costisitoare :)))). (ati vazut am folosit emoticon, sunt marlan sigur, asa-i?)

        raspunde

  5. Mihai spune:

    Deturnaţi discuţia în stilul consacrat de politicienii de care cu toţii afirmăm că ne-am săturat dar pe care mulţi dintre noi îi imităm. De aceea las la o parte înfloriturile şi segmentez mai clar ideile:
    a) în România cele mai citite sunt fiţuicile porno-modene; Drumeş, Constatin Chiriţă, Băjenaru sunt deci primi paşi într-o direcţie bună;
    b) Kundera e mai valoros decât Drumeş dar nu este pentru oricine, oricând; de pildă, aşa cum nu poţi cere unui copil de 12 ani să-nceapă cu asta, nu poţi să ai astfel de aşteptări nici de la cel care să zicem (pornim de la deducţiile dvs) n-a citit nimic până la 20 de ani-nu-i dai „Capra cu trei iezi”, dar nici „Opiniile unui clovn”;
    c) dacă însă nu citim literatură de certă valoare decât ca să ne mândrim că noi şi familia noastră le-am citit, dacă după ce bifăm multe titluri sonore, vedem lumea tot în alb şi negru, atunci dăm tot în infatuare, dar cu spoială de cultură; tot în superficialitate, ca a celui care crede că pe baza unei cărţi poate trasa imediat un portret robot al cititorului ei; să cumperi şi să citeşti o carte ca să te serveşti de ea în scopuri atât de meschine e întocmai ca şi cum ţi-ai cumpăra diploma; fanfaronada şi superficialitatea pedantă nu-mi par alternative prea grozave la ce vedem acum cu toţii-n jurul nostru; de altfel suspectez că-n parte, simptomele triste ale românilor de azi sunt probabil şi o reacţie la genul dvs de discurs care pe destui i-o fi alienat; bref, la cărţi citite fără să le-nţelegem şi fără a le prelua valorile făceam referire vorbind de suflet închis şi nas pe sus şi nu cred că-i cazul să-mi mulţumiţi;
    d) lipsa de maniere, de respect, bădărănia şi impostura le deplâng la fel ca şi dumneavoastră; la acestea însă antidotul nu sunt prejudecăţi care sub alte forme erau în vogă în Germania anilor ’30-’40 sau America anilor ’50; deşi cel puţin în primul caz, pe lângă pogromuri se mai ardeau şi cărţi, aşa cum mă tem că aţi propune şi dvs.

    raspunde

    • danboeriu spune:

      dv. chiar vorbiţi serios? cum puteţi afirma asemenea enormităţi?! e ca şi cum aţi spune că e preferabil să asculţi guţă şi minune şi săa ai sufletul deschis, decât să asculţi brahms şi să ai sufletul închis… serios? oricum, sunt unele postări pe acest blog care mă uluiesc. dan puric are 5 stele (!), iar iris murdoch, la unele cărţi, doar 4. jenant.
      p.s.: a, şi aveţi grijă: “a lectura” e folosit doar de semidocţi. nu vă onorează folosirea verbului ăstuia. “a citi” vă miroase?

      raspunde

      • @danboeriu: Nu e jenant, e subiectiv. Fiecare recenzent are propriile criterii, valori, limite. Comparațiile între categorii diferite nu avantajează pe nici una, iar dacă vă uitați bine, vedeți că recenziile pomenite sunt scrise de persoane diferite. Sunt curioasă însă ce distanță este între 5 și doar 4…

        raspunde

        • danboeriu spune:

          a acorda lui dan puric mai multe stele decât lui iris murdoch înseamnă ignoranţă. asta e diferenţa între 4 puncte şi 5, degeaba mimaţi mirarea. deci, conform blogului vostru (pentru că recenzentul face parte din echipa blogului), un autor de mâna a şaptea, un guru penibil, e mai valoros din punct de vedere literar decât una dintre cele mai mari scriitoare britanice.

        • Recenzenții au libertate editorială, responsabilitatea pentru ce scriu și pentru cum acordă stele, calificative, etichete le aparține. Faceți o confuzie între individ și grup, îmi pare rău că veniți aici ca inamic, neîncrezător și dornic de pus la punct. Măcar avem aceeași părere despre Puric…însă comparînd-o pe Murdoch cu Puric, vă faceți un deserviciu.

  6. danboeriu spune:

    nu eu am comparat-o pe murdoch cu puric, ci blogul dv. şi, stupoare, murdoch e cotată mai slab!
    nu mă încălzeşte explicaţia dv. cum că recenzenţii au libertate editorială ş.a.m.d.
    ar fi trebuit să aveţi un asemenea proces de selecţie calitativă a recenzenţilor încât să n-ajungeţi în situaţia ilară ca bookblogul s-o considere pe murdoch inferioară unui profet de cartier… o spun cu părere de rău, pentru că bookblog e una dintre oazele mele preferate ale netului.

    raspunde

  7. oana spune:

    si doamna Silvia fiecare citeste ce ii place si ce vrea, iar eu cred ca in primul rand ar trebui sa cunoastem autorii romani,sa stim sa apreciem adevaratele valori.

    raspunde

  8. vlad spune:

    in ce loc se sfarseste toata actiunea???

    raspunde

  9. Bia spune:

    Mi se par incredibile discutiile de aici, de la acest articol peste care am dat intamplator… Eu am 27 de ani si azi si ieri am citit aceasta carte. Nu am citit-o pana acum, nu stiu de ce… nu conteaza, dar asta nu inseamna ca nu am citit pana acum autori mai valorisi decat Drumes… cum bine spunea cineva mai sus: “nu numai oportunitatea de a cumpara anumite carti sub egida anumitor ziare sau culoarea, pretul, varsta ori studiile sunt definitorii, ci si momentul, cadrul lecturii, starea si motivatia intrinseca ori extrinseca sunt elemente care influenteaza puternic.”

    Cum poate cineva sa vina sa spuna, elevat cumva ” e de porc sa citesti asta”? Of, unii degeaba au citit carti multe si bune caci am senzatia ca le-au citit doar pentru palmares…

    raspunde

  10. ionut spune:

    Poate cineva sa blocheze accesul la site doamnei silvia?Este pusa pe cearta.

    raspunde

  11. Ovidiu spune:

    Salutari! Am citit ”Scrisoare de dragoste” destul de recent, la varsta de 28 de ani si pot spune ca m-a incantat intr-o destul de mare masura.
    Intr-adevar, nu este un roman prea profund, de talia celor scrise de Dostoievski, Sienkiewicz sau Victor Hugo, neputand fi comparat cu acestea, dar nici nu trebuie sa facem o asemenea comparatie deoarece ar fi un lucru profund nedrept, cam ca si atunci cand am compara merele cu perele. Spre exemplu, in capodoperele literaturii antementionate se ating multe teme si actiunile sunt prezentate in multe registre: sociale, politice, istorice, teologice, filosofice, psihologice s.a.m.d. In schimb, ”Scrisoare de dragoste” a lui Drumes este un roman ”de nişă”, mult mai simplu si fara prea multe registre, centrat pe tema dragostei dintre doi tineri si adresat unor cititori la fel de tineri. Si apoi, este si normal ca un roman ”de nişă” sa fie ceva mai simplist decat unul care dezvolta teme diverse in registre multiple.
    ”Scrisoare de dragoste” nu este un roman pe care sa-l citesti cu creionul in mana, care sa faca apel la evenimente istorice, cugetari filosofice, reflectii teologice si altele de acest gen, ci unul destul de relaxant, a carui lectura nu te solicita prea mult din punct de vedere intelectual. Insa in opinia mea, acest lucru nu este un neajuns, ba dimpotriva, constituie un lucru dezirabil, in acest fel se punandu-se in evidenta mult mai bine relatiile din viata cotidiana a tinerilor obisnuiti.
    Ba mai mult, contrar opiniilor acelor rautaciosi de mai sus (inclusiv asa-numita Silvia), cred ca este chiar mai avantajos sa citesti asemenea carti la varste mai inaintate, deoarece altfel intelegi lucrurile. Una intelegi dintr-o asemenea carte la 14-15 ani cand n-ai avut nicio iubita si cel mai probabil nu ai iubit in mod serios pe nimeni, si cu totul altceva este sa o citesti la peste 20 de ani cand esti mai trecut prin viata si cel mai probabil ai cunoscut dragostea si atasamentul fata de o alta fiinta umana (daca nu chiar si casatoria).
    Acest lucru e valabil si pentru multe alte carti, deoarece la o varsta mai matura poti citi si printre randuri si poti intelege si lucrurile care sunt mai putin evidente. Un alt bun exemplu pe care il pot da in acest sens este cartea ”Calatoriile lui Gulliver”, care, conform unor opinii cliseistice larg raspandite, e musai sa fie citita in copilarie. Ok, merge si atunci, insa la varsta copilariei vei pierde din vedere intelesurile nu prea evidente ale satirei sociale pe care Swift o foloseste voalat in romanul sau. Copil fiind, vei pierde din vedere luptele dintre francezi si englezi, precum si contrele dintre anglicani si catolici la care Swift face referire (din nou in mod voalat) cand vorbeste despre certurile privind spargerea oului de la varf sau de la fund.
    In concluzie, nu-mi pare deloc rau ca am citit aceasta carte la 28 de ani, ba dimpotriva, imi pare tare bine, iar ceea ce este, cred eu, cel mai important, este ca Drumes a reusit sa reflecte destul de precis in roman viata cea de toate zilele si trairile comune tinerilor obisnuiti. Este un roman pe care daca alegi sa il citesti la varste mai inaintate, poti invata din el pe viu despre psihologie, despre cum emotiile imping omul la actiune si mai ales despre lupta dintre aceste emotii si ratiune, ratiune care de multe ori este si ea invariabil subjugata in mod inconstient de emotii, astfel incat o decizie pe care ai crezut-o azi perfect logica si rationala se poate dovedi maine ca fiind una profund ilogica si profund alterata de emotiile negative. Cu alte cuvinte, vei avea ocazia sa inveti psihologia vietii cotidiene, ceea ce nu-i putin lucru, avand in vedere ca multi oameni (chiar intelectuali fiind) se dovedesc a fi semianalfabeti in acest domeniu.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro