Titlu: Simetria de temut
Autor: Tracy Chevalier
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Ioana Filat, Fraga Cusin
Numar pagini: 324
ISBN: 978-973-46-1430-1

În mijlocul podului"

Simetria de temut urmăreşte aceeaşi obsesie creatoare a scriitoarei Tracy Chevalier de a se inspira din fapte reale - de această dată Tracy Chevalier alege ca pânză pe care să-şi "creioneze" personajele, lumea britanică aflată în plin tumult din cauza Revoluţiei franceze, potenţând importanţa unui celebru poet şi tipograf al vremii, William Blake, susţinător al liberului arbitru şi al gândirii descătuşate de idei impuse, într-o perioadă marcată de autoritarism monarhic şi ignoranţă.

Însă, personajul principal nu este, aşa cum v-aţi putea aştepta, poetul rebel al Londrei, ci familia Kellaway, mutată din ţinutul rural al Dorsetshire-ului în agitata "metropolă" londoneză, a cărei viaţă spectaculoasă este resimţită de fiecare membru al familiei într-un alt fel: de la mrejele circului, la spaimele smogului în timp de noapte sau la mirajul râului Tamisa şi a activităţilor meşteşugăreşti din "suburbii". Figurile centrale ale romanului sunt, în prima parte a naraţiunii, Anne şi Thomas Kellaway, ale căror vieţi se schimbă odată cu moartea unuia dintre fii lor şi cu mutarea la Londra, la îndemnul proprietarului unui circ londonez, Philip Astley, pentru ca, pe parcurs, cei doi copii ai familiei Kellaway, Jem şi Maisie, şi noua lor prietenă londoneză, Maggie, ale căror destine sunt întretăiate cu figura emblematică a domnului Blake, să devină contrapunctul narativ.

Naraţiunea este complexă şi se desfăşoară pe mai multe planuri ce aduc în vedere răsturnări de situaţie, însă ceva pare să lipsească - acestei complexităţi a acţiunii îi lipseşte "spiritul vremii", care este recreat la un nivel superficial, nereuşind să surprindă decât o infimă parte din "simetriile de temut" care marcau destinele personajelor aflate pe mijlocul "podului" între viaţa la sat şi viaţa în marele oraş, între inocenţă şi experienţă (nu degeaba Tracy Chevalier citează din cele două opere ale poetului Blake, Cântecele inocenţei şi Cântecele experienţei - însă efectul este slab, tocmai pentru că nu este întărit de o consistenţă a caracterelor conturate), între crimă şi izbăvire, între copilărie şi maturizare. Ritmul narativ este, adesea, tergiversat, fapt ce m-a făcut să îmi pierd adesea interesul de-a lungul romanului, cu atât mai mult cu cât latura psihologică a personajelor este lipsită de profunzime, totul devenind fad şi plicticos pe alocuri.

De la precipitarea anticipativă la deznodământul dezamăgitor

Cu toate acestea, trebuie să admit că precipitarea din final a reuşit să mă surprindă plăcut, dar nu a fost decât o impresie de câteva pagini, pentru că faptele personajelor sunt foarte uşor de intuit, romanul fiind mult prea simplu de anticipat pentru a menţine treaz interesul unui lector avizat. Este o părere foarte subiectivă şi probabil că este influenţată de experienţa romanelor anterioare ale scriitoarei, dar având "great expectations" de la acest roman, am rămas cu gustul amărui al dezamăgirii. Nici "vocile" copiilor care descriu tot cursul narativ, nici perspectiva clar-obscură a inocenţei transformată pas cu pas în maturitate nu au reuşit să mă convingă, tocmai pentru că totul rămâne la un nivel superficial, nereuşind să pătrundă in adâncimile psihologiei adolescentine, nici măcar atunci când este descrisă scena pseudo-violului şi a crimei ca mecanism de autoapărare.

Din păcate, acest roman este, din punctul meu de vedere, cel mai slab roman al scriitoarei, motiv pentru care nu îl recomand decât acelora dintre voi care doriţi să fiţi familiarizaţi cu întreaga operă a lui Tracy Chevalier, aşa cum mi-am dorit şi eu, citind toate romanele publicate de aceasta până la momentul actual.

Vorbind, însă, pe cât de obiectiv posibil despre acest roman, pot spune că porneşte de la o idee promiţătoare, brodează pe fapte reale care încă suscită interes şi controverse, conturează personaje ale căror caractere promit să se dezvolte de-a lungul naraţiunii în "figuri-tip" specifice realismului, dar eşuează în a pune punctul pe adevăratul esprit de temps, totul deşirându-se către un final destul de previzibil, personajele devenind "pioni" şterşi ai unei "scene" vag orânduite.