Titlu: Sunt oare un călău?
Autor: Lilia Calancea
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 160
ISBN: 9789734687978

Literatura basarabeană contemporană nu se bucură, din nefericire, de prea multă priză la publicul de peste Prut. Pun acest lucru pe seama diferențelor de etos, de discrepanțele și diferențele pe care le-am asimilat, fiind parte ruptă dintr-o țară integră, parte mutilată, sărăcită și dominată de un regim dictatorial parazitar. Paradoxal (sau nu) am reușit să supraviețuim și să ne menținem pe poziții ferme, făcându-ne auziți dincolo de frontierele țării, iar cartea rămâne unul dintre cei mai buni mesageri, în acest sens.

Pentru a corecta cumva inechitatea și a ne face vizibili, se cuvine să vă aduc în atenție un volum pe care s-ar putea să nu-l fi găsit încă printre rafturile doldora de cărți cu marca must read sau bestseller. E vorba de volumul Sunt oare un călău? de Lilia Calancea. Pe autoare o urmăresc de ceva ani în bula rețelelor mele sociale și îmi place storytellingul pe care-l utilizează, astfel încât să-și poarte cititorii de mână, respectuos, spre locul poveștilor sale. Știu că anterior a publicat două romane, Bocete de nuntă și Regina nopții, care s-au bucurat de admirația publicului din Basarabia, dar la care nu am ajuns din varii motive.

Diametral opus acelor experimente literare, începând chiar cu titlul ales, volumul Sunt oare un călău? e o narațiune care ți se cuibărește în măduva osoasă și dezgroapă de acolo cele mai întunecate frici ale trecutului. Dar să ne oprim nițel asupra istoriei în sine. În prim plan, pe linia prezentului, apare Margarita Kostenko, o femeie de origine ucraineană, care descoperă în casa părintească, după trecerea în neființă a părinților, o fotografie care îi răstoarnă întreaga viață. Tatăl său, figura paternă care îi umple golurile și îi completează statutul social, apare alături de alți gardieni în imediata apropiere a unei gropi comune de la Treblinka, unul dintre lagărele de concentrare în care moartea a devenit monedă de schimb.

Margarita se lovește de impostură, se simte anulată și încearcă să-și reanimeze simțurile, amintindu-și despre dimensiunea umană a tatălui:

„Semăn leit cu tata. În poză mă văd pe mine cu arma. Îmi tai părul și îmbrac uniforma tatei. Pe frunte port o cocardă, două ciolane încrucișate sub un craniu.

            Oamenii caută prin fotografiile vechi cum arată un călău. Ce ochi, ce nas, ce zâmbet are. Eu nu trebuie să caut nimic. Totul e în oglindă.”

Viața ei pare să se împartă între un trecut anonim și un viitor incert, în care fie admite greutatea blestemului părintesc și ilustrarea vechiului motto că „Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii”, fie încearcă să descâlcească mărturiile celui care se întreabă dacă a fost sau nu un călău.

Tehnica narativă a jurnalului mi se pare una dintre cele mai potrivite, în cazul romanelor care vin să elucideze evenimente din trecut, precum e Holocaustul. Aceasta permite transpunerea emoțională, empatică a evenimentelor, ceea ce îi dă cititorului posibilitatea de a trăi evenimentele pe viu, simțind dimensiunea abominabilă a acestui episod obscur din istoria Europei.

Accentele majore, transpuse în dialoguri care lasă loc de meditație, sunt fixate pe teme precum credința, loialitatea sau resemnarea:

„- Kostenko, crezi că el există?

- Cine?

- Dumnezeu.

- De ce mă întrebi?

- Nicăieri în lume nu mi-a păsat dacă exista, dar aici, la Treblinka, mă întreb pentru prima oară: unde e Dumnezeu. Unde naiba e Dumnezeu?”

Dialogurile dintre gardieni par a fi desprinse din istoria soldaților care l-au răstignit pe Iisus, doar că de această dată pe cruce a urcat un popor. Lilia Calancea prinde în povestirea sa multe elemente șocante (poate un pic prea multe, dar nu avem cum să trecem peste faptul că sunt reale, deci nu pot fi judecate prin prismă literară), momente care îți dau senzații de rău, de gust metalic în gură.

O singură remarcă aș avea. Mi-am dorit să citesc (poate) o elucidare a relațiilor părinte – copil între Margarita și predecesorii săi. Cred că exemplificarea, analiza acestei dimensiuni ar fi completat paradigma istoriei din Sunt oare un călău?, scoțând la iveală acele urmări pe care violența le lasă asupra temnicerilor. Sunt oare un călău? e o carte umană, dificilă, inconfortabilă, dureroasă, viscerală, dar care riscă să fie neînțeleasă într-o epocă a desensibilizării.