Titlu: Acordă-mi acest vals
Autor: Zelda Fitzgerald
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Rodica Ştefan
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-689-696-5

,,Viaţa părea inutil de extravagantă.” (153)

Cred că toată lumea a auzit de singurul roman terminat al Zeldei Fitzgerald, ,,soţia lui Scott Fitzgerald”, de elementele autobiografice din el, de legătura cu Blândeţea nopţii (citește recenzia) și toate întrebările care s-au pus în jurul acestuia. Acordă-mi acest vals este pentru mine un roman al controverselor, de la felul în care este scris, până la temele sau sentimentele pe care le expune.

Cumpără titlul în engleză

„The Jazz Age”, așa cum este cunoscută acea perioadă, nu se caracterizează doar prin exuberanţă, muzică și goana după viaţă, visuri sau iluzii. E perioada în care lumea patriarhală se ciocnește de valurile feminismului, iar Alabama/Zelda, prin spiritul artistic care le definește, sunt cu siguranţă prinse între aceste două lumi, între dependenţa – mai ales financiară - faţă de tată sau soţ, și căutarea unei voci proprii.

,,Resimţea profund lipsa ei de însemnătate, ca și faptul că viaţa i se scurgea printre degete, în timp ce gândacii verzi acopereau fructele fragede din smochini cu acea activitate imobilă a unui roi de muște pe o rană deschisă.” (45)

În extravaganţa, excentricitatea și libertatea pe care o afișează, în anii ,,nebuni” ai Jazz-ului și în averea uriașă pe care soţul ei o deţine, Alabama, personajul principal al romanului, se pierde într-o singurătate pe care nu vrea să o admită iniţial, fie că este în casa părinţilor, în aventurile pe care le are sau în căsătoria cu David. Naivă, vanitoasă, dornică de a avea un trai mai mult decât bun, incapabilă adeseori să îi înţeleagă pe cei săraci, Alabama are de ales între a fi diferită și a-și urma drumul sau a fi soţia ,,marelui artist”, unde femeia, indiferent de libertatea sau exuberanţa afișată, ,,va trebui să evite criticile societăţii prin renunţarea la toate funcţiile naturale”. (85)

,,Ochii îi rătăciră peste salonul în nuanţe de roz și bej, plin de lume. Alabama își spuse că erau fericiţi – moștenise asta de la mama ei. 'Suntem foarte fericiţi', repetă ea, așa cum ar fi spus Millie, 'dar se pare că nu ne pasă prea mult să aflăm dacă suntem sau nu cu adevărat. Presupun că ne așteptam la ceva mai spectaculos'.” (82)

Pentru Alabama, baletul este cheia spre a deveni mai mult decât umbra soţului. Dacă în prima parte a romanului, stilul are câteva carenţe, ideile sunt prezentate superficial, sărindu-se de la una la alta, acestea făcând ca romanul să pară mai degrabă o schiţă a unui roman decât unul în sine, paginile dedicate dansului au o altă notă: nu sunt doar scrise într-un stil mai personal, mai dinamic, mai închegat, dar prezintă și o Alabama care se descoperă pe sine, prinsă între pasiune – dorinţa de a fi cineva, de a arăta ce poate și rolul de mamă și incapacitatea de a trăi în ambele lumi în același timp (,,Alabama lua seara din calmantul gălbui ca să uite de scrisorile lui Bonnie” (221)/ ,,Dar ești și mai fericit când nu te căsătorești.” 221)

În viaţa reală, Zeldei Fitzgerald i s-a oferit șansa de a se alătura școlii de balet din Napoli, dar aceasta a refuzat. Alabama pare a fi o împăcare cu sine, o variantă a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă aceasta ar fi acceptat. În goana Alabamei după visul ei, fie născut din dorinţa de a fi mai mult, din gelozie, sau din plăcerea de a dansa, ,,exuberanţa” afișată la petreceri pare aici inutilă, și cu toate acestea, Zelda/Alabama nu reușesc să se desprindă complet de lumea veche și luxul cu care au fost învăţate. Acordă-mi acest vals, acea libertate de a dansa și de a-și lua viaţa în propriile mâini, de a arăta și a-și folosi pasiunea dinăuntrul ei, e o revoltă, pe alocuri haotică, împotriva vechii mentalităţi, cu ecouri puternice ale feminismului, dar care încă depinde de Celălalt, de El.

• Plusuri

  Paginile dedicate baletului, felul în care sunt prezentate copila-soţia-mama-artista Alabama și relaţia dintre aceste patru ipostaze ale feminităţii;

• Minusuri

  Stilul – ideile, personajele, în prima parte a cărţii sunt superficial prezentate, se trece mult prea brusc de la un eveniment, un loc, o acţiune la alta, fără delimitări clare.

• Recomandari

  Persoanelor interesate de feminism și/sau celor care sunt pasionaţi de proza lui Fitzgerald.