0Autor: Andrés Barba
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Luminiţa Voina-Răuţ
182 pagini
ISBN:978-973-7984-12-4

Andrés Barba este un scriitor de 35 de ani, născut la Madrid, cu studii de filologie şi filosofie, iar Sora Katiei a apărut pe când el avea doar 26 de ani, acesta fiind al doilea roman al său. Cu aceste date preliminare, nu puteam să nu fiu curioasă în legătură cu această carte, mai ales că un scriitor celebru, Mario Vargas Llosa, îl lăudase pentru definirea perfectă a lumii sale ficţionale. Şi mai era ceva: cum ar fi putut un bărbat tânăr să zugrăvească un întreg univers din perspectiva unei puştoaice de 14 ani?

Sora Katiei ne introduce într-o lume perversă, în care accesele de duioşie sunt retezate crunt şi, în acelaşi timp, luate ca pe un bun veşnic. Nu poţi să rămâi impasibil în faţa revărsării de bunătate într-o lume care ar legitima, de fapt, contrariul.

Sora Katiei, personajul central al acestui roman, rămâne nenumită de la început până la final - un artificiu care induce mister şi, în acelaşi timp, constituie şi elementul cel mai atractiv al cărţii. Prin ochii ei vedem lumea în care trăieşte, mama, prostituată şi sora, Katia, o stripteuză atrăgătoare şi uşor nevrotică. În raport şi dependent de ele se conturează figura adolescentei de 14 ani, naivă, tratată cu indulgenţă drept "înceată", de o inocenţă dezarmantă. Stupidă nu este, asta e clar, chiar dacă auzi tot timpul vorbindu-i-se ca unui autist; e pur şi simplu incapabilă să perceapă răul, iar ceea ce ne uimeşte sunt observaţiile ei pre-morale, interpretând în manieră personală lumea viciată a drogurilor, a prostituţiei, a morţii şi a religiei.

Inconştientă de sensul ei în lume şi acţionând ca o verigă de legătură între mama denaturată şi sora pe care o divinizează şi prin intermediul căreia se defineşte, sora Katiei îşi petrece timpul făcând curat, urmărind documentarele cu animale de la televizor sau privind turiştii din Plaza Mayor, singura ei distracţie dar şi motiv de reflecţie.

Roman prin excelenţă feminin (prezenţa bărbatului este inegală şi inconsistentă), Sora Katiei are câte puţin din cele mai intime temeri asociate sexului frumos: singurătate, frica de respingere şi de îmbătrânire, dorinţa de a se sprijini chiar şi de un bărbat cât se poate de banal.

După cum ştiţi, sunt unele cărţi care au darul să te implice poate mai mult decât ţi-ai dori: în Sora Katiei aşteptaţi-vă să nu treacă două pagini fără să vă întrebaţi ce fel de şoc ar putea fi acela care ar scoate-o pe eroina noastră din aparenta stare de apatie. Falsul mecanism de apărare, incapacitatea de a simţi răul, nu face totuşi decât să simţi înduioşare pentru acest personaj picat parcă din alte sfere.

Scris de Ioana Ristea