Scris de Cristian Sîrb • 22 February 2010 • in categoria
0
Autor:Jesus Diaz
Rating: 
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Ileana Scipione
222 pagini
ISBN: 978-973-50-1531-2
Din câte am înţeles, Spune-mi ceva despre Cuba a fost, iniţial, gândită de Jesús Díaz şi de prietenii lui ca un scenariu de film. Bag de seamă că ideea l-a prins într-o asemenea măsură pe scriitor (printre altele, şi cineast) încât acesta nu s-a mai putut opri din scris decât atunci când romanul a fost gata.
L-aş imagina ca pe o peliculă blagoslovită cu o distribuţie lipsită de celebrităţi, ci, dimpotrivă, animată de actori anonimi, proaspeţi ochiului, capabili să transmită vibraţia aceea din spatele paginilor: dor, inadecvare, credulitate, senzualitate; un film-pastel, delicat, circular - un cerc care, însă... nu se închide, mustind de o nostalgie aproape de neînţeles pentru un anglo-saxon educat în rigorile logicii şi-n cultul muncii; un film în care protagoniştii să fie "mutaţi" de colo-colo pe pânza cinematografică, din vârful pensulei, întocmai unor pete de culoare ale căror profunzimi să fie puse în valoare nu atât de obositoare pagini de introspecţie cât de felul cum, de pildă, cade lumina soarelui într-un anumit moment al zilei. Un film în general ceţos, imprimat în tonuri pale şi subiectiv ca amintirea - în genul îndeobşte îndrăgit de mine -, narat din off, cu duioasă ironie, aşa cum numai regizorii hispanici ştiu să conceapă. Povestea unui om bătut de destin cu afecţiune.
Martínez, sau "vocea din off", este fiul quadragenar al unui tată spaniol, are mamă cubaneză, este născut şi locuieşte la Havana şi printre multiplele-i metehne se numără aceea că părinţii i-au pus prenumele Stalin, după "tătucul popoarelor". Nu e singurul dintre plozii familiei tarat cu un nume revoluţionar: soră-sa răspundea la imposibilul nume de Stalina, iar frate îi era Lenin... Stalin cere azil politic Statelor Unite. Curat titlu de tabloid! Stalin emigrează în două rânduri în SUA, dar cam fără voia sa! Stalin nu poate abandona cu lejeritate idealul depăşit al unei Cube prospere, deşi e umilit de înapoierea în care se zbate, el - totuşi, absolvent de stomatologie, şi nedreptăţit şi scandalizat zilnic de corupţia semenilor. Din fericire, Jesús Díaz nu face apologia mincinosului paradis al Cubei castriste, jinduit din toropeala bibliotecii de toată stânga vest-europeană. El scrie despre dorul de casă al desţelenitului şi despre anxietatea indusă lui de stringenţa adaptării la tumultul tehnicist al Occidentului; despre sentimentul de trădare, care nu apare raportat la politica de stat a patriei, ci la familia lăsată în urmă, pe decrepita insulă totalitară. Trădarea din închipuirea lui Martínez = "vina nestinsă a exilului", vina fericirii lui departe de familie (în prezentul romanului, fericirea americană a dentistului era încă în proiect).
"Stalin era prost de bun; sfios şi nesigur, incapabil să ia singur o hotărâre. Poate că de aceea, bietul de el, îl lăsase nevasta pentru altul. Cineva trebuia să-l împingă de la spate, să-l ajute să trăiască." Tocmai de aceea, Yemaya sau cine ştie ce altă zeitate uitată a Cubei atee aranjase să-l... "emigreze" (în ciuda împotrivirii bietului), la o vârstă mijlocie, când viaţa lui insulară nu mai prevestea nimic deosebit, blazarea prinzându-l binişor în laţ. Statele Unite ale Americii, aflate de la câteva lungimi de plută artizanală, erau un tărâm pe care Stalin Martínez se obişnuise să-l urască, manipulat ideologic pe timpul celor trei decenii şi jumătate de istovitoare "revoluţie permanentă", declanşată pe când avea el şase ani. În acelaşi timp, tehnica şi cărţile tehnologice, filmele americane şi muzica îi treziseră faţă de Èšara tuturor posibilităţilor o "admiraţie vecină cu idolatria". Îndemânatic doar într-un domeniu profesional penibil plătit în ţara de origine, inapt să facă bani la negru, din "bişniţă", cum reuşeau tot mai mulţi concetăţeni ai săi, încornorat de voluptuoasa stripteuză mulatră Idalys (portretizată cu o forţă erotică capabilă realmente a o "scoate" din carte!), antieroul nostru este luat de-a binelea în grijă de propria Soartă, ce pare mai degrabă exasperată de dolce-le şi naivul lui far niente.
Șase capitole alerte are cartea, corespunzătoare celor şase zile petrecute de refugiatul nostru de conjunctură pe acoperişul casei fratelui său, Lenin (un nearly American), decojindu-se încet sub soarele nemilos al Floridei, în aşteptarea zilei în care ar fi arătat ca un plutaş cubanez "clasic", numai bun pentru râvnitul statut de azilant. Nu-mi şade în obişnuinţă să fac dezvăluiri lipsite de bun simţ din intriga cărţii. Voi mai aminti, deloc în treacăt, umorul cu totul special (absurd, potolit, amărui sau, pe alocuri, extroverit-hohotitor), ce condimentează în cantităţi nesupărătoare mai fiecare pagină. Stilul literar aparte al lui Díaz: unul dintre scriitorii care au găsit calea către profunzime uzând de simplitatea rostuirilor lexicale. Din câteva salturi, m-am trezit la mijlocul cărţii şi, mărturisesc, am regretat apoi că numărătoarea filelor era descrescătoare. Spune-mi ceva despre Cuba mi-a apărut în cale taman în clipele când hotărâsem să fac o pauză de beletristică şi să mă "detoxific" cu nişte eseuri sau cu istorie. Și s-a dovedit - departe de a fi fost o "lectură de plajă" - că, până la urmă, am avut parte de cea mai tonifiantă scriitură parcursă în ultimele trei luni. Am citit-o cu bucurie.
Scris de Cristian Sîrb
Autor: Jesus Diaz | Editura: Humanitas
Scrii: “un film-pastel, delicat, circular – un cerc”
Hmmm, cum sa zic, am sa-ti fac mai multe observatii. De ce “film-pastel”? Mie mi s-a parut mai degraba o explozie exuberanta, de un baroc flamboaiant.
Apoi, de ce “delicat”, cand era evident pentru toata lumea ca e de o vitalitate debordanta, contagioasa.
Nu stiu de unde ai scos “circular”, cand caracterul colturos, deci patrat, sau dreptunghiular, cel mult romboidal sare in ochi spectatorului fara ca acesta sa faca alt efort decat sa stea cu ochii atintiti in directia buna. Mai ales cu “circular” nu pot fi de acord.
Deci asta e. Sper ca mi-ai inteles punctul de vedere, subtil, recunosc, si ca vei tine cont de el pe viitor.
Bai, stai asa, de-ar fi fost tot. Vreau sa spun ca te citesc si-mi dau palme cu picamerul. Cum sa zic? E perfect, numai ca vreau sa-ti mai atrag atentia asupra unor omisiuni:
01. “romanul a fost gata”. De evitat, musai. Gata poate fi friptura, cascavalul, pateul de gasca, tot ce tine de arta culinara, care se gateste. Romanele sunt mult mai nobile, se sfarsesc, se termina, se ispravesc (ca niste ispravi). Intelegi?
02. “pelicula blagoslovita”. Asta e ca o nuca riguros infipta in perete. Blagoslovim granele, livezile, padurile, operatiunile de import-export. Peliculele, nu. Lucrul dracului. Sper ca n-ai nevoie de mai multe hinturi. Ma insel cumva?
03. “actori anonimi… capabili sa transmita… dor, inadecvare, credulitate, senzualitate”. Mda. Aici m-ai dat cu rotile pe-o parte, in echilibru improbabil. Mai ai putin si ma rastorni ca pe-un gandac. Deci, ce-are senzualitatea cu anonimatul? Ha? Adica ce, Sharon Stone nu e destul de celebra ca sa fie si senzuala? Sigur nu te-ai lasat furat de ispite lexicale?
04. “anglo-saxon educat in rigorile logicii si-n cultul muncii”. Aici esti pur si simplu incorect politic. Sau rasist. Adica, nu pricep, nu s-au ocupat anglo-saxonii cu comertul de sclavi? Nu au inventat ei “peace, brother”, sexul in grupulete si jointul transmis frateste, de la om la om? Nu au invadat ei Iraqul ca sa poata fura petrolul in voia cea buna? Sper ca nu vrei sa le iei anglo-saxonilor dreptul de a fura, de a insela, de a ucide ca sa faca si ei un living…
In rest, cum ziceam, totul e perfect. Promiti. Sincer. Ai viitorul in fata. Te voi urmari. Cu viu interes.
Din partea mea, mă poţi urmări şi cu interesul mort. Acum, astea fiind spuse, mergi singur înapoi pe ştiinţe fundamentaliste sau trebuie să te cheme cineva acolo?
Stai asa, nu misca. Sper sa nu te fi suparat, pentru ca mie nu-mi plac baietii suparaciosi din fire. Ideea e ca mai rar ai sa ai parte de un fan critic, asa ca mine, unul care sa te aduleze dar concomitent sa te piste cu varguta cand mersul tau livresc nu mai aduce cu calcatura hotarata a unui adevarat barbat. A propos, daca nu calci ca un barbat, atunci cu ce vei fi semanand? Habar n-am. Cred ca m-a luat metafora pe dinainte.
Uite, cred ca am facut o adevarata fixatie pentru recenzia ta. Am citit-o, am recitit-o, cred c-o stiu pe de rost. Iti ziceam eu, cititor ca mine, n-ai sa vezi prea curand. Si totusi, pe masura ce citesc, in loc sa pricep mai bine, constat ca inteleg din ce in ce mai putin. E ca un strat de spanac, din care indepartezi buruienile ilogice, si in final, vezi ca te alegi strict cu… spanac. Pentru un gradinar, nimic mai firesc in asta.
Scrii deci: “Nu e singurul dintre plozii familiei tarat cu un nume revoluÈ›ionar“. Asaaa. Adica? Ai senzatia cumva ca numele este o tara, adica un handicap, in genul lipsa piciorul stang din fata? Nu inteleg. Numele face parte din starea civila a persoanei, nu-ti place il schimbi si basta. Nu e ca piciorul lipsa, esti de acord cu mine? Daca te cheama ca-n bancul acela, C u r Ion, e simplu, poti oricand opta pentru C u r Vasile. Ce mi-e Ion, ce mi-e Vasile? Intelegi? Pe cand un picior lipsa, dejaba ii pui proteza, nu-i aceeasi afacere.
Sunt perplex, n-are rost sa detaliez senzatia. Mi s-a parut, sincer iti spun, ca de la fan la vedeta, mi s-a parut ca vrei sa ma faci din efecte stilistice. Nasol. Adica ce, daca sunt pasionat de recenziile tale, iti permiti sa faci mijto asa din mine? Impardonabil. Te rog sa nu se mai repete. Poti sa-ti treci textele prin dozator, pentru ca metaforele, comparatiile, anacolutele si polutiile trebuie sa fie bine dozate. Sa iasa cu bulbuci si sa fie dulci, dar sa nu se lase la stomacul nimanui.
In rest, cum spuneam, totul e perfect. Minunat. Capodopera. Esti un exemplu viu, o sursa de inspiratie atroce.
Radu, daca autorul cartii ar fi gandit ca tine in privinta numelui, nu si-ar fi numit personajul Stalin.
N-as vrea sa crezi despre mine ca sunt pisalog, dar cum de-ai putut face spagatul asta spiritual: “cine stie ce alta zeitate uitata a Cubei atee”?
Uite, sunt un baiat bun, nu-ti caut nod in recenzie. Totusi, cum se poate ca zeitatea uitata (deci sacra) sa apartina Cubei atee (deci profane)? Intelegi? Nu ca zeii ar fi disparut, suntem inconjurati de zei. Numai ca zeii (post)moderni sunt ori simturile, ori iluzii de orice fel (cariera, prestigiu, familie, s.a.m.d.).
Dar ca zeitatea uitata sa fie a Cubei atee, adica actuale, e ca si cum ai incerca sa te musti singur de nas. E o imposibilitate pura. Nu ca nasul tau ar fi avantat la mai mult de o schioapa de gura, dar chiar si asa, poti sa te urci si pe un scaun, tot n-ajungi s-o faci.
In rest, cum ziceam, recenzia e admirabila, am citit-o de vreo paispe ori. A propos, ce-ai vrut exact sa spui cand ai scris-o?
Copyright ©2011 Bookblog.ro
anca giura spune:
22 February 2010 | 9:41 am
Fata de pe copertă + titlul conspirativ-seducător+ recenzia fină, branduită Cristian Sîrb, o carte bună de luat cu mine la drum sau de făcut cadou, cu drag. Despre inserţiile politice, voi reveni.