bookblog.ro

Știința supranaturalului

Scris de • 15 October 2014 • in categoria

Titlu: Cartea pierdută a vrăjitoarelor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 656
ISBN: 978-606-21-0049-0
Cumpara cartea

Omenirea a fost întotdeauna fascinată de necunoscut, iar din această fascinație au rezultat nenumăratele mituri și povești despre ființe incredibile cu puteri pe măsură. Pe când știința era încă în stadiul incipient al existenței sale, era mult mai ușor să dai vina pe zei sau alte creaturi fantastice pentru o vară secetoasă sau furtuni violente iscate din nimic decât să cauți explicații mai logice. Aceste povești s-au transmis din generație în generație de-a lungul anilor, hrănind imaginația a milioane de oameni. Și, cu toate că nu există dovezi solide ale existenței magiei, fiecare dintre noi cred că speră în secret ca aceasta să fie mai mult decât niște povești din bătrâni.

Cumpără titlul în engleză

Cartea pierdută a vrăjitoarelor, primul volum dintr-o trilogie care amestecă într-un mod ingenios magia cu știința, ne propune o nouă abordare a supranaturalului. Dacă până acum am fost obișnuiți cu explicații de genul „e magie!” când era vorba despre vreo făptură mai deosebită, Deborah Harkness s-a gândit să condimenteze puțin lucrurile și să arunce în oală un praf de explicații științifice, gândite la rece.

Lumea imaginată de Harkness este populată, în afară de oameni, de alte trei specii de supranaturali. Vrăjitoarele, cele care stăpânesc magia elementelor; vampirii, nemuritorii veșnic însetați de sânge și demonii, oameni cu inteligență debordantă, aflați mai mereu la limita dintre geniu și nebunie. Între cele trei neamuri au existat mereu tensiuni, fiecare privindu-le pe celelalte două cu superioritate și evitând pe cât de mult posibil contactul cu acestea. Toate se vor schimba când Diana Bishop, o vrăjitoare care încearcă să-și ignore moștenirea genetică, dă peste un manuscris străvechi, protejat de o vrajă puternică, și se trezește în centrul atenției supranaturalilor din întreaga lume. Tot atunci îl întâlnește pe Matthew Clairmont, un vampir misterios, care îi va zdruncina din temelii crezurile insuflate de rudele sale în legătură cu alte ființe. Cei doi nutresc o fascinație comună unul pentru celălalt și în curând se vor trezi prinși în lanțurile unei frumoase, dar periculoase, povești de dragoste. Diana și Matthew se vor lupta cu prejudecățile rudelor și, mai presus de toate, cu o organizație străveche interesată în special de puterile crescânde ale vrăjitoarei.

Am avut unele bătăi de cap cu această carte, în special la început. Nu m-a captivat de la primele pagini, ci abia după ce am trecut de 150. Stilul lui Harkness este deosebit de greoi, încărcat de tot felul de detalii care au adus lumea Dianei la viață, dar în același timp au depășit cu mult limita suportabilului. Chiar nu am considerat necesar să mi se povestească amănunțit fiecare aspect al vieții de profesor la Oxford sau de unde își procură măcelarul carnea. Pe măsură ce înaintam și începeam să mă obișnuiesc cu felul în care a fost scrisă cartea, am putut să o savurez fără să mă enervez de fiecare dată când numărul detaliilor deveneau covârșitor. Amestecul de biologie, alchimie, istorie și magie a fost minunat și s-a văzut că autoarea s-a documentat temeinic înainte de a scrie cartea. Nimic nu mi s-a părut nelalocul lui, fiecare amănunt se potrivea perfect, ca o piesă de puzzle, în context.

Latura supranaturală a cărții a fost și ea tratată cu deosebită seriozitate. Vrăjitoarele au puteri limitate, nu pot face chiar orice. Mi-a plăcut și faptul că fiecare familie de vrăjitoare are o istorie a ei, înrădăcinată în realitate, cum ar fi stămoașa Dianei, prima femeie executată pentru practicarea magiei în timpul vânătorii de vrăjitoare din Salem. Vampirii au fost schițați ceva mai superficial, la fel ca în majoritatea cărților fantasy recente (aceleași ființe de o frumusețe răpitoare, inteligente și înstărite, care nu au neapărată nevoie de sânge omenesc pentru a supraviețui), dar nu în așa fel încât să mă scoată din sărite, așa cum a fost cazul cu următoarea clasă de supranaturali. Demonii m-au deranjat, poate mai mult decât ar fi trebuit. Știu că sunt făpturi magice și că fiecare e liber șă și-i imagineze așa cum vrea, doar că nu mi s-a părut potrivită alăturarea unui termen care duce automat cu gândul la ființe ale răului și niște oameni de o inteligență peste medie. Iar acțiunea... De mult n-am mai citit o carte în care personajele să povestească aproape continuu!

Protagoniștii, deși ușor de îndrăgit, cu personalități puternice și distincte, mi-au lăsat senzația că au fost modelați după unele șabloane deja existente, pe care mulți le-ar numi clișee. Diana este personajul principal cu o moștenire aparte, dar care nu își cunoaște în totalitate puterile. Matthew este vampirul șarmant, incredibil de frumos, cu un trecut înecat în sânge și care se abține cu greu de la mirosul ispititor al sângelui iubitei sale. Vă sună cunoscut? Povestea de dragoste dintre ei a fost, în schimb, una dintre cele mai frumoase părți ale cărții. Nici vorbă de declarații siropoase încă din primele pagini, nu tu săruturi pasionale după câteva ore de la prima lor întâlnire și, cu toate că ei susțin că a fost dragoste la prima vedere, felul în care niciunul nu a grăbit lucrurile și a lăsat sentimentele să se dezvolte într-un mod lent și natural m-a făcut să-i ador și mai mult.

În rest, mai am foarte puține lucruri de reproșat cărții, iar acestea sunt mărunțișuri, cum ar fi faptul că la început, Diana zicea că dinții vampirilor sunt drepți și că nu au colți, doar pentru ca mai încolo aceștia să aibă caninii ascuțiți.

Cu toate că recenzia poate lasă impresia că nu am prea agreat volumul, Cartea pierdută a vrăjitoarelor mi-a plăcut tot mai mult pe măsură ce mă adânceam în poveste. Asemeni unui vin care devine și mai bun odată cu trecerea anilor, romanul devenea tot mai interesant pe măsură ce întorceam pagină după pagină. Și finalul! Finalul a fost perfect și suficient de intrigant cât să mă facă curios în legătură cu următoarele aventuri ale celor doi. La sfârșitul lecturii am rămas cu sentimentul că acest volum pregătește terenul pentru celelalte și că din această cauză acțiunea propriu-zisă a lipsit în proporție de 70%.

Deși uneori este greoaie din cauza acțiunii care mai mereu pare că bate pasul pe loc, a tuturor termenilor complecși specifici biologiei și tuturor ramurilor acesteia, și poate dura puțin mai mult până când sentimentul de acomodare să se fi instalat complet, Cartea pierdută a vrăjitoarelor reușește să mențină treaz interesul de-a lungul celor peste 600 de pagini datorită unor personaje fermecătoare, a unei premise care te face să te întrebi „oare ce se va întâmpla în continuare?” și a mitologiei proprii.

  • Plusuri

    Amestecul fascinant de știință și magie, povestea de dragoste dintre Diana și Matthew care nu pare în niciun moment forțată.

  • Minusuri

    Stilul încărcat în detalii inutile.

  • Recomandari

    Pasionaților de istorie, cititorilor de fantasy și iubitorilor de povești romantice.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Puterea celor sase Pittacus Lore

Copyright ©2011 Bookblog.ro