bookblog.ro

Strategia în afaceri

Scris de • 7 July 2009 • in categoria

Titlu: Strategia in afaceri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 312
ISBN: 973-571-787-5

Corporaţii râd în soare argintii

Trăim într-o lume dominată de giganţii industriali, de coloşii financiari şi lista mamuţilor din economie poate continua la nesfârşit. Primul impuls, de respingere. Aproape cu un fior pe şira spinării parcurg cartea, simţind respiraţia rece a gravităţii şi rigorii corporatiste. Pentru mine, o absolventă de Filosofie, managing partner al propriei firme, ocupată cu creativitatea, limbajul de fer-beton al economiei corporatiste mă inhibă. Şi recunosc sincer că acesta este unul dintre puţinele medii în care mi-aş dori să mă aflu. De aceea nu ma pot vizualiza drept un manager al unei astfel de maşinării.

Subiectul cărţii este strategia în afaceri. Extrem de bine documentat, scrupulos şi metodic este Mr. Larry. Îmi place să îl numesc Larry pe dl. Hrebiniak, la fel cum îl numesc prietenii, pentru că mi-l apropie. Abilitatea sa în construirea de simulări, module şi modele, în ceea ce priveşte conceperea şi implementarea strategiilor corporatiste, acestea face din carte o construcţie inginerească remarcabilă şi din creierul lui Larry o unealtă de o raţionalitate rece şi calculată, adică perfectă pentru lumea coloşilor economici. Larry e aici ca la el acasă. Scrie ca pentru colegii lui, din cadrul Departamentului de Management al celebrei Wharton School, de la Universitatea din Pennsylvania. Carte-instrument sau chiar carte-sculă, în sensul cel mai tehnic cu putinţă, asta îmi inspiră mie opul său.

Probleme?

Cu un portofoliu de companii impresionant la activ, Mr. Hrebiniak este specialistul în diagnosticarea şi găsirea soluţiilor la problemele cu care se confruntă organizaţiile şi mega-corporaţiile. Multă lume îşi închipuie că planificarea, conceperea acesteia, fixarea obiectivelor pe termen scurt sau lung ale unei afaceri sunt lucruri foarte greu de realizat. Este adevărat, fără îndoială. Dar, surpriză, punerea în practică a strategiei şi implementarea efectivă şi în mod integrat a acesteia, concomitent cu monitorizarea şi modelarea strategiei în mod constant, sunt mult mai grele decât simpla formulare. Mirare.

Încă din anii "™70, corporaţiile au fost obligate să se redefinească. Globalizarea marchează apariţia corporaţiilor multinaţionale şi odată cu acestea o serie nouă de probleme se nasc. Flexibilitatea devine un must-have, de aici imperativul aplicării managementului de tip strategic, necesitatea unei viziuni ample asupra lucrurilor a leadership-ului în luarea deciziilor, presiunea în creşterea gradului de specializare şi a numărului de competenţe cerute angajaţilor etc. Doar gândirea inovativă şi strategică poate da naşetere avantajelor competitive şi poate conduce la o rată cât mai mare de succes a strategiilor de marketing.

Le au şi ei pe ale lor

Mi-a atras atenţia şi m-a intrigat una dintre cauzele majore pentru problemele des întâmpinate la implementarea strategiilor. Aceasta este, în mod paradoxal, instruirea teoretică bună dar lipsa părţii practice din educaţia tinerilor manageri şi absolvenţi de MBA. Uimirea mea se datorează faptului că noi am privit mereu spre societatea americană ca spre cea mai pragmatică şi aplicată dintre lumi, unde specialiştii se nasc pe bandă rulantă şi absolut toţi sunt meseriaşi în ceea ce fac.

Mai mult, remarcă Larry, managerii au tendinţa de a nu se implica decât în faza de concepere a strategiei şi puţin, spre deloc, în implementarea ei, ceea ce conduce inevitabil la un eşec. Uneori, nu îşi asumă răspunderea pentru acesta şi tind să declare răspicat că, dacă ceva nu a mers bine, acest lucru se datorează celor de la nivelul mediu şi jos. Altfel spus, aruncă pisica moartă în curtea vecinului. Dacă adăugăm la acestea incidentele care pot surveni la tot pasul în timpul implementării, începând cu nivelul luptei pentru resursele interne, al motivării şi integrării angajaţilor, al consolidării culturii organizaţiei şi altele, înţelegem că o abordarea integrată este de departe cea mai bună şi cea mai probabilă să dea roade. Aici e momentul când încep să întrezăresc necesitatea cărţilor scrise de această manieră şi nevoia lor în piaţă.

A se lua în doze mici

Mediul corporatist este deseori incriminat şi stârneşte controverse. Pentru că nu s-a putut stabili niciodată în ce măsură organizaţiile care conduc lumea sunt transparente în luarea deciziilor, dar şi pentru că pare să existe o inflaţie de corporaţii, a căror invazie începem să o trăim şi noi, aceşti giganţi stimulaţi doar de creşterea profitabilităţii, sunt incriminate frecvent pentru că dezumanizează, sunt prea de tot money-driven şi în general produc omogenizare. Pentru că un manual lămureşte în cel mai bun sens al cuvântului, mi-aş fi dorit să îl am la îndemână înaintea absolvirii masterului de management sau al modulului de conducere al unei întreprinderi. Tocmai pentru că este astfel scris, îl recomand în primul rând celor cu adevărat interesaţi de management şi specialiştilor din domeniu. Iar pentru că este bine făcut, şi foarte tare, îl recomand în doze mici şi celor mai puţin atraşi de gen, dar care vor regăsi în fiecare capitol utilitatea efortului parcurgerii lor.

Scris de Măriuca Macovei

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. iamafrog spune:

      cat costa cartea?

      raspunde

    2. Harry spune:

      De-alungul timpului au fost foarte multe situatii in care a existat o strategie buna dar nu a fost implementata cu trebuie…asa ca abordarea autorului legat de implicarea doar in faza de concepere este putin riscanta.

      raspunde

    Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro