0Autor: Valerio Massimo Manfredi
Rating:
Editura: All
(ediţia în limba engleză)

Lecţia de istorie

Poţi citi Talismanul Troiei fără să te interesezi în prealabil de vestitul război. E adevărat, mulţimea numelor şi referinţelor la faptele eroilor induce câteodată în eroare, dar te poţi descurca numai cu informaţiile oferite de autor. Însă ar fi o pierdere destul de mare. Pentru că pentru mine acesta este meritul principal al cărţii: faptul că înainte să încep romanul am sărit timp de două ore din link în link pe Wikipedia şi mi-am completat cunoştintele legate de Războiul Troian.

Motivul real

Nu-i aşa că mulţi v-aţi gândit că oricât de frumoasă ar fi fost Elena, oricât de veche lumea, era imposibil să aduni toţi regii ahei împreună cu armatele lor şi să-i pui să asedieze atâta amar de ani o cetate pentru o femeie? Probabil că la asta s-a gândit şi Manfredi, pentru că el propune o altă variantă: aheii şi Elena au plănuit ca ea să ajungă în palatul din Troia pentru a afla unde se ascunde talismanul troienilor. Despre care nu aflăm exact ce este dar aflăm că este motivul pentru care cetatea lui Priam era invincibilă.

Socoteala din târg...

Aheii au câştigat războiul şi au vrut fiecare să se întoarcă la casele lor. Însă numai bătrânul Nestor are parte de o intoarcere liniştită, iar Menelau nu are de ce să se teamă, pentru că o aduce pe Elena cu el. Pe de altă parte, mulţi eroi au rămas îngropaţi pe pământurile Troiei, Ulise e pierdut pe mare şi ce este şi mai rău este că Agamemnon a fost ucis cu bestialitate de către soţia sa, Clitemnestra, iar Diomede abia a scăpat de Egialea. Soţiile nu sunt neapărat furioase din cauza absenţei îndelungate a soţilor, ci, alături de Penelopa şi chiar de Elena, pun la cale "conjuraţia reginelor".

Romanul descrie întâmplările prin care trec supravieţuitorii, centrându-se pe regele Argosului, Diomede. Aflând despre planurile soţiei sale, acesta pleacă din nou pe mare în căutarea unui teritoriu pe care să îşi întemeieze o cetate nouă, împreună cu o parte din armata cu care mai rămăsese. Harta de la începutul cărţii este de foarte mare ajutor în urmărirea drumului pe care îl parcurge prin vechea Italie.

Reuşita are un preţ

Mlaştini, sălbăticie, frig, popoare barbare, un car de foc prăbuşit pe Pământ, blesteme, Manfredi reuşeşte să inducă starea de disperare pe care trebuie să o fi încercat acei oameni văzând că nu se pot "aşeza" nicăieri, în special a lui Diomede, responsabil de soarta lor. Din păcate, preţul acestei reuşite a autorului este un număr prea mare de pagini.

În plus, mi se pare că autorul nu prea a ştiut pe ce să se concentreze: fie încearcă prea mult să creeze mister dar uită să mai lumineze cititorul, fie urmăreşte prea mult diverse personaje secundare, adăugând astfel pagini şi sporind confuzia.

Am rămas prin urmare cu un sentiment de incomplet. Şi cu părere de rău. Pentru că după atâtea pagini de tristeţe, sfârşitul este puţin cam deprimant. Nu spun că ar fi trebuit să fie un final fericit, dar nici chiar să nu se potrivească mai nimic. Cât despre personajul misterios care i-a spus povestea naratorului... fiecare crede ce vrea.

Scrisă de Raluca Alexe