Titlu: Tender is the Night
Autor: F. Scott Fitzgerald
Rating:
Editura: Woodsworth Editions
Anul aparitiei: 1994
Numar pagini: 320
ISBN: 9781853260971

(ediţia în limba engleză)
De cărţile clasate mă apropii cu greu şi numai dacă apare un impuls din exterior. Tender is the Night (Blandetea noptii), de exemplu, este o carte clasată, clarificată, pusă în categoria sa. E adevărat că apariţia sa, în 1934, a fost întîmpinată de opinii diferite: personajele ar avea o notă de fals; ar fi o carte frivolă; ar fi, din contra, previzibilă şi plictisitoare; ar fi puternică şi elegantă. Momentan, s-a ajuns la opinia cum că acest volum despre nebunie, dragoste şi aceeaşi generaţie pierdută dintre războaie ar fi un portret liric al cuplului.

Impulsul exterior a fost - tocmai potrivit, urmărind părerile de mai sus - o biografie romanţată despre ultimii ani ai lui F. Scott Fitzgerald. Filmul se numeşte Last Call şi e bazat pe memoriile lui Frances Kroll, secretara scriitorului în ultimii ani de viaţă. Pus în faţa unei biografii, filmul se dovedeşte a fi realist, iar portretul personajului Fitzgerald oferă un alt fel de apropiere de romanele sale.

În ce mă priveşte, Tender is the Night este un roman despre maturizare, despre drumul spre normalitate al unora şi despre declinul altora. Aceste două curgeri formează un întreg pe care îl caracterizează mai puţin lirismul, cît claritatea şi potrivirea tonului. Prin potrivirea tonului înţeleg atenţia la detaliul psihologic, fineţurile în portretizare, marcate aproape de un fel de afectare. E poate necesară această afectare, deoarece romanul atinge zonele obscure şi tremurătoare ale schizofreniei, fără să pară că le explorează.

Pe scurt, doctorul Diver se îndrăgosteşte de Nicole, bolnavă psihic, şi rămîne să aibă grijă de ea, jucînd ambele roluri, de psihiatru şi soţ. Cuplul e vestit pentru rafinament şi dispoziţii, din Elveţia pînă în Franţa, însă Diver se îndrăgosteşte de Rosemary, o tînără actriţă, adică de un alt fel de personalitate fărîmiţată. În timp ce aceste două femei se cristalizează, devin tot mai sigure, Dick Diver cade, se risipeşte. Din bărbatul care lumina încăperea şi netezea conflictele, devine o cauză ironică şi amară a lor. E ca şi cum Nicole şi Rosemary îşi iau toată forţa din el, procesul fiind secundat de înălţările şi căderile celorlalte personaje.

S-ar spune că înălţările şi căderile formează un echilibru. Însă la baza acestui echilibru există excesul şi distrugerea, risipirea. Spre deosebire de cea din romanele lui Hemingway, de exemplu, generaţia pierdută a lui Fitzgerald nu e răvăşită şi lipsită de speranţă, ci mai mult copleşită, fără experienţă, complet nerezonabilă. Complet nerezonabilă aş fi şi eu să dau atenţiei pe care o are Diver pentru copilărie, copii, infantilism o tentă sexuală. Pare a fi mai degrabă o atenţie disperată, senzuală, o căutare a inocenţei cu toate simţurile. Poate o încercare de a cunoaşte instinctiv, de a potrivi şi ghici lumea în loc de a o gîndi cartezian.

În fine, ce ar putea aduce romanul Tender is the Night unui cititor trecut prin alte povestiri şi romane, experimentale, potenţiale, postmoderne? Punctez, pe rînd: o reţea de aluzii care face dintr-o poveste de amor particulară una generală şi din situaţia precisă a schizofrenicului una generală a omului; caractere şi situaţii credibile, vizuale, într-o lume departe temporal şi aproape emoţional; o formă fără fisuri şi fără ezitări, fraze care măsoară exact, fraze care se desfăşoară liric, fraze care spun ceva. În mod surprinzător, deşi unele realităţi i-au fost model, Fitzgerald e invizibil în structura romanului (în afară de mîna care dispune materialul şi numele de pe copertă), iar cartea nici nu stîrneşte curiozităţi în sensul biografic.