Titlu: Fetele Căpitanului
Autor: Maria Duenas
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2019
Traducere: LaviniaSimilaru
Numar pagini: 588
ISBN: 978-973-46-7932-4

Societatea La Nacional, fondată în 1868, are ca obiectiv principal „(…) promovarea, încurajarea și răspândirea spiritului fraternității și solidarității printre rezidenții spanioli și latino-americani ai acestei țări”. Prezentarea din pagina oficială continuă explicând că nevoile membrilor săi s-au schimbat mult, odată cu trecerea timpului. Chiar dacă nu le mai oferă „(...) mâncare, adăpost, îngrijire și servicii funerare”, Societatea rămâne fidelă în asistența oferită celor veniți din Spania în navigarea prin peisajul urban complicat al New York-ului.

Servicii funerare primește și Emilio Arenas. „Stivuitor în porturile din Marsilia și Barcelona, ospătar în Piața Independenței din Montevideo, vânzător ambulant la Manila (...)”, veșnicul călător își găsește sfârșitul în urma unui accident stupid, pe cheiurile new yorkeze. Cu toate că „nu conviețuiseră niciodată pe de-a-ntregul”, din pricina spiritului aventurier al bărbatului, soția sa alesese, la scurtă vreme înainte de moartea lui, să i se alăture pe tărâm american. Într-o pornire de moment caracteristică, Emilio cumpărase un local dărăpănat și hotărâse să îi schimbe înfățișarea și vadul. Trimisese apoi acasă, în Malaga, patru bilete de transatlantic – o chemare fără drept de apel pentru Remedios și cele trei fiice ale lor.

Însoțită (fără tragere de inimă) de Victoria, Mona și Luz, Remedios nu își mai prinde soțul în viață. Și ca primirea pe tărâmul făgăduinței să fie cu adevărat memorabilă, cele patru femei se trezesc nu doar lipsite de singurul om care se descurca în Marele Oraș, ci și împovărate de datoriile deja acumulate și de cele care urmează încă să se strângă. „El Capitan”, restaurantul pe care Emilio Arenas îl visase plin de forfotă și du-te-vino, pentru care plănuia meniuri ca acasă și pe care îl vedea ca pe o ușă spre un crâmpei de Spania, merge cum nu se poate mai prost. Singurii clienți sunt câțiva vecini care apucaseră să îl cunoască pe Arenas și vin din solidaritate să mănânce aici de prânz. Biletele mamei și fiicelor au fost cumpărate pe datorie, și, deși toată lumea pare să își dorească să le sară în ajutor, ele nu știu boabă de engleză și fiecare scânteie de necunoscut le sperie.

Suntem în 1936, o perioadă incertă, o perioadă nebună. În New York-ul imigranților spanioli, pe 14th Street (unde se află barul și locuința lui Emilio Arenas) și Cherry Street, la o distanță nu tocmai mare de zona cunoscută pe atunci drept Spanish Harlem (acum East Harlem), se trăiește cinstit, cu muncă grea, dar se și fac tot soiul de afaceri, se cântă, se petrece, se dansează mai mult sau mai puțin „tradițional” și se face „schimb de experiență” cu mafia italiană, care controlează jocurile de noroc, dar are și influență în rândul lucrătorilor simpli, membri de sindicate.

Într-o perioadă premergătoare transformării Harlemului Spaniol într-un cuib de inspirație pentru dansatorii latino care aveau să scrie istorie, „Fetele Căpitanului” descrie enchuflas și sacalas într-un ritm amețitor, dar care dă dependență. Citești și nu știi ce ți-ai dori mai mult: să afli dacă mândra Victoria se va căsători într-adevăr cu un compatriot mult mai în vârstă, numai de dragul mamei sale, care visează stabilitate, amenințând că, altfel, se întoarce în Malaga? Să știi pe cine va alege Mona dintre doctorul sensibil și atent, care o curtează cuminte (și totuși o lasă la mila mătușii lui capricioase și cleptomane), și italianul care ar putea sau nu să fie mafioso, care învârte prea multe relații și afaceri dubioase să nu fie, și care pare să o iubească sincer și să se lase atras în tot soiul de scheme nebunești, de dragul ei? Să înțelegi de ce o tânără frumoasă și talentată ca Luz ar alege să își cedeze farmecele unui bărbat care îi promite o faimă incertă, pentru că impune condiții aproape imposibil de respectat?

Sau, poate, să contextualizezi situația celor patru protagoniste? Doctor în limba și literatura engleză, autoarea are un background academic ușor recognoscibil, dar și o fluiditate a narațiunii care încorporează cu ușurință șuvoiul de informații, de note de subsol care clarifică nume de regi, politicieni și partide, de frânturi de istorie a unei migrații care, spunea chiar ea, nu a fost deloc tratată în opere de ficțiune și mai deloc în cercetare.

Maria Dueñas spunea că îi face mare plăcere să spună povești la feminin, dar că nu consideră că scrierile ei ar fi destinate cu precădere femeilor; dimpotrivă, argumenta ea, într-un material televizat pentru EFE, în timpul unei vizite în Columbia: „(...) au existat atâția autori bărbați care nu au scris neapărat pentru bărbați, nu-i așa?”. Nici mie nu mi se pare că povestea „femeilor Arenas” (pentru că, oricât de mult accent s-ar pune pe cele trei surori, nici mama nu este de neglijat, iar odată cu ea este descrisă o întreagă comunitate în care femeile rămân baza) ar fi excesiv de romanțată, cu toate că dragostea, în multele ei forme, se ițește frecvent și pregnant dintre rânduri.

Cu toate acestea, cartea (într-o traducere de excepție, trebuie să menționez, o traducere care vădește o documentare temeinică și mult timp petrecut studiind perioada și referințele culturale) are și crime, și urmăriri primejdioase pe cheiuri, noaptea, și amenințări, și bătăi în baruri sau pe străzi; are dansuri lascive sau tradiționale, nunți, înmormântări, întorsături de situație, și reușește să te țină cu sufletul la gură până la sfârșit.

Și da. Citind, auzi mai mereu ritm de maracas.

• Plusuri

  Autoarea are un fler fantastic și reușește de minune să te țină cu sufletul la gură. Citești mai departe nu din obligație și nici pentru a ține ritmul, ci pentru că vrei să știi ce se petrece mai departe. Te fură descrierile pitorești ale locurilor, portretele aproape caricaturale ale oamenilor, alegerile teribil de proaste pe care le fac femeile acelea strămutate într-o societate care vorbește limba lor, de acasă, dar este la mii de kilometri distanță nu doar geografic, ci și ca mentalitate și atitudine. Avertisment: te prinde; rezervă-i un weekend, măcar.

• Minusuri

  Pe alocuri, abundă în informații. Există pagini cu note de subsol stil Camil Petrescu. Pentru echilibru, recomand o suită de fotografii realizată la aproape cincizeci de ani de la evenimentele din carte, aici.

• Recomandari

  Tuturor celor pe care viața i-a îndemnat să emigreze le dedică Maria Dueñas „Fetele Căpitanului”. Aș spune că e potrivită și pentru cei care sunt curioși cum arăta New York-ul cu aproape un secol în urmă, sau cu ce brațe și cu ce spinări s-a clădit o parte din renumele orașului. E potrivită și pentru a reflecta la condiția femeii, mai ales într-o lună „potrivită”, cum este martie. Nu că personajele feminine și importanța lor în literatură și în viață n-ar fi de menționat în orice lună, firește.