bookblog.ro

The Year's Best Fantasy and Horror, 19th annual collection

Scris de • 9 June 2009 • in categoria

0SF and Fantasy
Coordonatori: Ellen Datlow, Kelly Link, Gavin J. Grant
Rating: SF and Fantasy
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Roxana Brinceanu
448 pagini
ISBN: 978-973-143-202-1



Poate că e vina mea. Poate devin prea bătrân pentru genul acesta de poveşti. Am citit o antologie de fantasy şi horror zilele trecute, în pauzele dintre meciurile de la Roland Garros, şi nu sunt teribil de impresionat. Nu sunt nici foarte dezamăgit. Aproape că nici nu vreau să vorbesc despre ea, ceea ce este în unele privinţe mai rău decât a fi dezamăgit.

Apatia mea pentru literatura SF şi fantasy contemporană se datorează stării jalnice în care se află aceste genuri. Nu vorbesc doar despre imitaţiile ieftine după Harry Potter, ci de mediocritatea în care lumea se complace. Nu mai este de mult vorba despre literatură, ci despre câte cărţi poţi să vinzi. Dar asta e altă discuţie.

Să trecem direct la antologie. Pentru a lămuri detaliile tehnice mai întâi, care este diferenţa dintre SF şi fantasy? Există multe definiţii, dar prefer metoda mea de a rezolva lucrurile: dacă are roboţi şi nave spaţiale este SF, dacă nu este fantasy (sau orice alt gen literar). De unde a apărut şi horror-ul în titlu? Este o greşeală de tipar? Este reacţia cititorului la unele dintre povestiri? Este un gen literar de sine stătător? Nu am de unde să ştiu că eu mă sperii uşor şi nu mai dorm noaptea.

Cred că marea mea nemulţumire este o problemă de fond (şi că e foarte urâtă coperta), nu de formă. Nu ştiu de ce am avut mereu senzaţia că literatura ar trebui să explice unele lucruri. Doar că fantasy-ul nu îşi permite un asemenea lux.

Să dăm un exemplu concret. Într-o povestire fantasy pe care am inventat-o eu chiar acum, un om se plimbă prin pădure şi vede ceea ce crede el că este un yeti. Desigur, nu există aşa ceva şi omul are îndoieli. De aici se pot întâmpla două lucruri: omul nu află niciodată dacă chiar a văzut un yeti, sau omul caută prin pădure şi dă nas în nas cu animalul şi moare în mod îngrozitor (atunci cine spune povestea?).

Literatura fantasy modernă constă în acel moment al îndoielii. Momentul în care realitatea pe care o cunoaştem se schimbă şi ne întrebăm dacă chiar am descoperit un yeti sau doar ne proiectăm propriile fantezii întunecate asupra lumii din jur.

Majoritatea povestirilor se termină cu această îndoială şi omul nu găseşte niciodată yetiul. Acestea sunt de obicei povestirile bune, care se preocupă cu natura şi psihicul uman. Cealaltă parte din povestiri se termină cu omul mâncat de yeti. Acestea sunt de obicei scrise de oameni care nu ar trebui lăsaţi lângă creioane sau tastaturi.

Păstrând acest lucru în vedere, antologia începe cu o povestire numită "După-amiaza Walpurgiilor", în care o casă apare din senin într-un cartier dintr-o suburbie americană. Vecinii cred că proprietarele sunt vrăjitoare. Surpriză, chiar sunt! Mulţumesc Delia Sherman, chiar nu mă aşteptam.

A doua povestire este uşor de citit şi uitat, dar de abia în a treia ("Incident pe plaja agatelor") se mai întâmplă ceva remarcabil. O femeie se întâlneşte pe o plajă cu un băiat despre care bănuieşte că este siren (mă rog, masculinul de la sirenă). În final aflăm că chiar aşa este! Uimitor! Partea bună e că stilul în care este scrisă povestea este oarecum captivant.

Cred că sirenii sunt cea mai tare modă de la vampiri încoace. Stau sub apă (nu în coşciuge), sunt chinuiţi de propria lor natură întunecată (la fel ca vampirii), dar au şi o latură romantică (la fel ca vampirii). Plus că sunt "cool", din moment ce temperatura apei variază odată cu adâncimea. Şi pot vorbii cu peştii. Spun asta deoarece mai este o povestire cu sireni în antologie - "Lumina Călăuzitoare" de Elizabeth Bear - şi este chiar bună. Dar îmi plăcea de Elizabeth Bear de ceva vreme, pentru că nu scrie oribil.

Povestirile care chiar mi-au rămas în minte (prin calităţile lor) sunt puţine la număr. "Pasajul de Nord-Vest" este despre o bătrână care trăieşte în pustietatea canadiană şi nu se întâlneşte cu un yeti, ci cu doi băieţi fugari. Doar că dealurile au ochi. Ooooooooo. Asta cred că e mai horror. În "Vacanţa Luntraşului", Charon îşi ia un concediu scurt şi încearcă să evadeze din Infern. "Un cal de o culoare deosebită" este despre moartea vodevilului şi Sfântul Graal, iar "Stări de penumbră" (a lui Albert E. Cowdrey) este în părerea mea umilă cea mai bună povestire din antologie (şi ultima - aşa că au păstrat ce era mai bun pentru sfârşit, ce chestie).

Povestirile acestea sunt singurele pe care pot să le recomand. Antologia mai are şi poezii inserate printre povestiri, dar sunt imposibil de citit în română. Nu e vina trăducătoarei, ci a limbii în sine. Poezia tradusă nu sună niciodată la fel de bine şi singura opţiune adevărată ar fi fost să lase şi textul în engleză paralel cu textul tradus. Mi-aş dori să facă asta pe viitor, dar nu vă faceţi speranţe.

În final cred că, citind această antologie, am descoperit nişte scriitori interesanţi (Cowdrey, Waldrop). Puţini, dar promiţători. Ceea ce cred că nu este aşa de rău, dar consider că mi-am făcut cota de antologii şi fantasy contemporan pe anul acesta, aşa că o să mă întorc la clasici, sau poate o să caut nişte cărţi cu sireni.

Cristi Mitran este supărat doar pentru că nu a fost trimis şi el la Hogwarts când era mic.

Scris de
Cristi Mitran

Categorie: | Editura:



Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro