bookblog.ro

Trădarea cărturarilor

Scris de • 18 February 2008 • in categoria

0Autor: Julien Benda
Rating: Julien Benda - Trădarea cărturarilor rating - recenzii carti
Editura: Humanitas

Julien Benda - Trădarea cărturarilor - recenzie cartiSe poate afirma fără exagerare că Julien Benda este un necunoscut. Deşi bibliografia lui numără peste patruzeci de volume în domenii precum critica literară, filozofia sau cultura politică, iar Trădarea cărturarilor (carte de atitudine, cu atât mai dramatică cu cât autorul era desigur conştient că prin lansarea ei îşi semnează viitoarea ostracizare), a reuşit la vremea publicării - în anul 1927 - să provoace adversitatea intelectualilor de toate orientările politice, numai după două reeditări răzleţe ale acestei lucrări autorul a fost uitat de Franţa natală, mult mai ocupată cu propăşirea teoriilor marxiste şi neomarxiste decât cu exerciţiile de luciditate. Asumându-şi curajos rolul ingrat de critic neînregimentat ideologic al vremurilor, divulgând cu exactitate mecanismele minciunii politice, Julien Benda a căzut victimă eternului complot global al prostiei împotriva valorii individuale. Totuşi, nu este prea greu de intuit ce perfid mecanism psiho-sociologic face ca Occidentul să nu încerce să-l redescopere, după mai bine de optzeci de ani. Autorul ar continua să ofenseze prin claritatea analizei şi a diagnosticului - mărci unice ale personalităţii căreia îi repugnă organic orice formă de ură, sub orice tip de pretext:

"Îmi pot închipui foarte uşor un viitor război în care o ţară s-ar hotărî să nu mai îngrijească răniţii celeilate, sau o grevă după care burghezia ar hotărî să desfiinţeze spitalele destinate unei clase care o ruinează sau vrea s-o distrugă"; "S-a format o omenire care nu mai crede decât în propriile ei egoisme şi-i batjocoreşte pe naivii care îşi închipuie că se poate ameliora. Cărturarul modern a săvârşit această lucrare cu totul nouă: l-a învăţat pe om să-şi renege divinitatea"; "Pentru ei [realiştii moderni, n.m. S.M.], actul care întăreşte statul este învestit, prin acest singur fapt şi oricum ar fi, cu un caracter moral; răul care slujeşte politica trece din sfera răului în cea a binelui."

Una din tezele fundamentale ale cărţii este aceea că "pasiunile politice" au cunoscut o extindere fără precedent începând cu secolul al XIX-lea, pentru a se ajunge la începutul secolului trecut la contextul în care "aproape nu există om în Europa care să nu fie sau să nu se creadă atins de o pasiune provocată de rasă, de clasă sau de naţiune, sau, cel mai adesea, de toate trei deodată". Extinderea, prin efectul concurent al mijloacelor de comunicare, face ca pasiunile politice să capete, mai mult ca oricând, coerenţă şi omogenitate. Efectul conjugat al acestor factori, dezvoltă Benda mai departe, este dobândirea unor caractere deseori atipice sentimentelor obişnuite: continuitate şi preeminenţă faţă de celelalte "pasiuni". Deraierea fundamentală se produce însă din clipa în care aceste pasiuni capătă conştiinţă de sine, devenind apte de a se autodefini cu precizie, de a-şi regla dinamica proprie şi de a-şi fixa obiectul manifestării (evreii, burghezia ş.a.).

Astfel, conştiinţa naţională deviază înspre orgoliul patriotard - popoarele ţinând să se afirme prin excluderea celorlalte, considerate a fi, astfel, inferioare din punct de vedere moral, iar de cealaltă parte, internaţionalismul ţinteşte, pe calea luptei de clasă şi reducţionismelor inerente acesteia, la amputarea completă a specificului neamurilor. Două teorii-tampon - utilizate şi în zilele noastre la scară globală - vin să definitiveze acest eşafodaj eterogen: existenţa unui "sens determinat al istoriei" (la care, bineînţeles, numai o anumită ideologie se poate ralia) şi invocarea ştiinţei drept criteriu pentru măsurat legitimitatea unei atare ideologii. Benda înţelege acest mecanism perfid, născut din incestul bizar dintre sentiment şi teoria justificativă şi îi amendează radical impostura: "secolul nostru va fi fost, într-adevăr, secolul organizării intelectuale a urilor politice".

Incestul teoriei cu sentimentul este dublat, în chip dramatic, de o trădare. Benda stabileşte o diferenţiere clară între laici (oameni ai temporalului, ai concretului, ghidaţi de interese, operând cu date concrete) şi cărturari (oameni care se desfăşoară activităţi fără scop "practic" - artă, religie, metafizică, ştiinţă, gândind in abstracto), demonstrând că trecerea dintr-o "tabără" în alta nu poate avea decât consecinţe catastrofale. Rostul cărturarilor de-a lungul istoriei este, dacă nu de a-i împiedica pe laici să înfăptuiască răul, acela de-a nu permite naşterea cultului răului înfăptuit. O centură de siguranţă morală, transistorică, a cărei eficienţă depinde însă de "neamestecul în treburile interne" ale statului. Cărturarul, desigur, poate lua parte la viaţa publică, însă numai cu condiţia păstrării unei distanţe generoase, fără a-şi lăsa raţiunea să se subordoneze pasiunilor ori intereselor de moment. Trădarea are loc când cărturarul coboară în cetate şi îşi însuşeşte viziunea laicilor, iar cel mai pervers efect al acestei opţiuni este că el nu numai că nu va renunţa la dreptul de a critica de pe poziţia "superioară" conferită de statutul de cărturar, dar va lăsa pasiunea politică să îi infesteze domeniul de activitate. Astfel, filozofia, ştiinţa, arta, religia, metafizica ori perspectiva lui istorică vor deveni instrumentele cele mai rafinate de fundamentare a ideologiei. Numai astfel legitimată şi întărită cu un atât de vast arsenal de argumentaţii, ideologia se poate revendica drept posesoare unică a Adevărului. În numele căruia, fireşte, va începe să ucidă.

Seduşi de gândul puterii, cărturarii renunţă la turnul de fildeş. Coborând în cetate, perspectiva se îngustează iar ei, demonstrează Benda, renunţă la exaltarea universalului şi spiritualului, în favoarea practicului şi particularului. Preţul acestei cecităţi: pe nesimţite, politicul devine reper absolut, iar cărturarii ajung, precum Charles Maurras, gânditor antisemit şi simpatizant al lui Mussollini, să declare pragmatic şi programatic că "politica determină morala". Înrobiţi de realisme de circumstanţă, ei vor începe să aprecieze gradul de dezvoltare al unui stat prin forţa sa militară, să ridice în slăvi spiritul războinic, atitudinea dispreţuitoare, discursul dur şi actul sângeros.

Cunoaşterea ţine de libertate, iar libertatea obligă şi responsabilizează. Iată de ce murdărirea cuvântului, a principiului moral, a învăţăturii religioase şi a conceptului filozofic constituie, în viziunea lui Benda, impietatea supremă. Probabil prin aceasta se explică faptul că rezultatele alterării gândirii nu se rezumă numai la consolidarea delirului ideologic de factură nazistă ori comunistă. Din cărţile celor care "cer ca toga să se plece în faţa spadei" emană izul sufocant al unor idei devenite astăzi axiome - precum aceea că "activitatea intelectuală este demnă de stimă în măsura în care se dovedeşte practică şi numai în această măsură" sau că ştiinţa s-ar fi născut nu din fascinaţia jocului, precum la vechii greci, ci din dorinţa omului de a stăpâni materia.

Din fericire, dincolo de descrierea înfiorătorului proces de metamorfozare al rolului gânditorului, în Trădarea cărturarilor se demonstrează un adevăr salutar: acela că raportarea la un Etern de dincolo de istorie este nu un act "naiv" ori "idealist", ci unul cât se poate de necesar pentru minima condiţie preliminară a ameliorării lumii: posibilitatea reală de a distinge între bine şi rău. Din nefericire însă, această condiţie nu se poate îndeplini acum decât printr-un utopic exod al cărturarilor lumii înspre turnurile de fildeş, adăposturile părăsite ale conştiinţei critice, iar nu ale absenţelor abstracte.

Scrisă de Silviu Man

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Radu Iliescu spune:

    O carte profetica, la vremea ei. Azi ne putem mira doar cum de oamenii nu au luat in serios aceste avertismente…

    raspunde

  2. candid spune:

    Imi plac mult comentariile voastre, au un continut minunat, totusi un pic cam lungi, nu am fi mai castigati sa facem ceva in privinta asta?

    raspunde

  3. obsessive spune:

    Mie cateodata mi se par cam scurte. Si in evenntualitatea ca le-ar mai scurta, mi s-ar parea ca nu au continuitate… parerea mea :)

    raspunde

  4. man spune:

    candid, nu esti obligat sa citesti comentariile noastre pe de-a intregul. poti fi selectiv. personal, nu pot vorbi despre o carte – mai cu seama una precum cea de fata – in doua paragrafe. si, in plus, actul lecturii (fie de carti, fie de recenzii), ca orice act care implica dpdv spiritual, nu se poate face cu ochii pe cronometru. altfel ar fi ca in vorba aia a lui Woody Allen: “Am facut un curs de citire rapida si am terminat “Razboi si pace” in douazeci de minute. E despre Rusia”.

    raspunde

  5. candid spune:

    Inteleg, si voi aveti dreptate!

    raspunde

  6. Nene Man, pe scurt: informaţia este sursă de putere şi, în acelaşi timp, instrument politic sau, după caz, folosit pentru a justifica o ideologie. Curat post-modernism. De aceea cred că nu toţi tembelii ar trebui să urmeze o facultate…

    raspunde

  7. man spune:

    Musatine, dracovenia e ca si informatia, si dezinformatia sunt surse de putere. iar pentru a nu fi sedus de aceasta micuta confuzie, nu-ti ajung nici psihiatria, nici facultatile, nici un sobor intreg de preoti.

    raspunde

  8. Pingback: Minunata lume nouă | Stiinte umaniste si religie

  9. Pingback: Brave New World (1980) « Pro(-)scris

  10. Mi se pare foarte interenanta , cand ajung in Romania so cumpar,va povestesc …

    raspunde

  11. simona spune:

    Nu am gasit o expresie similara gandirii mele pentru spiritul epocii in care traim, pentru ca nu am cautat-o neaparat, dar sper – potrivit comentariului de mai sus – ca tocmai am gasit-o la Benda.

    P.S. Comentariu de nota 10!

    raspunde

  12. Liviu Druguș spune:

    Am scris 36 de episoade ale unei pseudorecenzii la această carte. Concluzia mea m-a speriat, oarecum, și pe mine: Benda, în ultimele pagini ale cărții, pledează pentru o societate de tip sovietic, între Italia și Rusia el alegând Rusia (deși o țară cu acest nume nu mai exista din anul 1922!). Comunistul Benda s-a înscris oficial în PCF câțiva ani mai târziu, iar pe parcursul vieții sale a susținut politica Moscovei în defavoarea luptătorilor pentru democrație. Episoadele pot fi citite fie pe Facebook, fie pe blogul meu de pe wordpress. Fiind singurul recenzent care îl ”acuză” pe Benda de trădare a democrației, aștept contraargumente.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro