bookblog.ro

Ultimul rege al Scoţiei

Scris de • 7 July 2008 • in categoria

0Autor: Giles Foden
Rating: 3 stele - Giles Foden - Ultimul rege al Scoţiei rating - recenzii carti
Editura: All

Giles Foden - Ultimul rege al Scoţiei - recenzie cartiÎntr-o ediţie frumoasă, cu referinţe critice mai multe şi mai bogate (deşi departe de a fi precise) decât eternele două-trei citate-şoc aruncate pe coperta a IV-a, invadate de semne isterice de exclamaţie, preluate din diverse publicaţii străine mai mult sau mai puţin culturale, cu explicaţii utile şi oportune ale traducătorilor, bestseller-ul lui Giles Foden se vrea a fi o ficţiune cu iz de protest post-mortem în numele drepturilor omului. Să nu fiu greşit înţeles : cred în vocaţia (re)fondatoare de sensuri a literaturii (exemplul loviturii date de Soljeniţîn blocului sovietic, cu Arhipelagul Gulag, este cel mai potrivit pentru a ilustra această teorie) dar pentru dobândirea acesteia sunt imperios necesare o luciditate, un curaj şi o forţă ieşite de comun (ca de Orwell, de Huxley, de Zinoviev, de Zamiatin, de Kafka, de Ilf şi Petrov), iar nu plăcerea de a croşeta în ritm de menuet pe o temă care garantează un succes fără riscuri majore (dictatura lui Idi Amin Dada, personajul-cheie, a luat sfârşit în 1979, cu douăzeci de ani înainte de publicarea romanului).

Nicholas Garrigan este un doctor care, printr-un concurs bizar de împrejurări, ajunge medicul personal al dictatorului Ugandei. Idi Amin Dada, ocupant al prestigiosului loc 41 în topul dictatorilor listat de www.dictatorofthemonth.com (top în care Stalin, pe nedrept, este lăsat în siajul lui Hitler, şi în care locul 18 este ocupat de Nicolae Ceauşescu), care a ordonat uciderea a 300.000 de oameni - fireşte, cifrele reale sunt mult mai mari. Preţ de vreo două sute de pagini nu vedem decât cum personajul nostru... o duce bine. Fireşte, profesia de medic nu este din cele mai plăcute, însă nu avem nici un indiciu clar că susnumitul s-ar da de ceasul morţii, fiind angajat în cine ştie ce mari procese de conştiinţă.

Cursul vieţii lui placide nu este periclitat decât de mofturile originale ale stăpânului şi de vreo două eşecuri amoroase - de altfel, meritate cu prisosinţă. Trăieşte bine-mersi într-un clopot de sticlă, mulţumit în adâncul sufleţelului său mic de darurile soartei. Nici după ce va lua act cu adevărat de ororile regimului şi va reuşi, printr-un noroc nemaipomenit, să fugă din Uganda, Garrigan nu va putea decât să îngaime un dezgustător: "Eu nu mi-am făcut decât meseria" , după care se va retrage cuminţel şi nepăsător vizavi de propria sa compromitere la o cabană plăcută de prin Scoţia, fără vreun aparent simptom psihosomatic. E obtuz de sigur că "viaţa merge mai departe", că "timpul le rezolvă pe toate", că, în fond, "oameni suntem"...

Personajele din Ultimul rege al Scoţiei par a fi nişte păpuşele cârpite în grabă şi montate stângaci într-un scenariu prea amplu pentru un sinopsis de film, prea însiropat în detalii personale pentru un reportaj şi prea ambiguu pentru a putea alcătui scheletul unui cărţi de acţiune. Pentru a construi credibil un personaj precum acela al lui Idi Amin Dada, un ghem de contradicţii, un amestec capricios de cinism şi sensibilitate - aşa cum l-a intuit Foden - trebuie să ai vocaţia rară a sculptării în inefabil a nuanţelor şi absenţelor, un know-how nativ care nu poate fi dobândit prin vocalizele pufoase ale creative writingului. A rezultat astfel o proză-pandişpan, a cărei eventuală brumă de morală este astupată pe parcursul cărţii de dialoguri şi întâmplări lipsite de naturaleţe, presărate cu filozofii de viaţă călâi, de personaj naufragiat sexualmente, precum aceasta de mai jos :

"Nu poţi trece cu vederea când lucrurile merg prost în pat. Nu-ţi poţi băga capul în nisip. Dar dacă te gândeşti la asta, fără a vorbi despre asta, lucrurile se înrăutăţesc din ce în ce mai mult."

Nu contest că, prin succesul de casă pe care l-a avut romanul său, dublat şi de recenta ecranizare a lui Kevin MacDonald, cu Forest Whitaker în rol principal, Giles Foden a reuşit să amintească lumii, măcar vag, că istoria delirurilor politice îşi urmează cursul, chiar şi în timp ce Europa jubilează autist, pacifist şi comunitar. Mi-ar plăcea însă ca ţinta acestui gen de romane să fie câte un viu şi nevătămat Robert Mugabe (Zimbabwe), un Aleksandr Lukaşenko (Belarus), un Muhammad Hosni Mubarak (Egipt), un Choummaly Sayasone (Laos), un Fidel Castro (Cuba) etc. Altfel, se vor putea repeta la nesfârşit poveştile cu oameni liniştiţi, odihnindu-se în cabane confortabile "

Scrisă de Silviu Man

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Khaled spune:

    Filmul a fost tare! :D

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Pe cand eram o opera de arta

Copyright ©2011 Bookblog.ro