Titlu: Peregrinul
Autor: Attya
Rating:
Editura: Herald
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-111-242-8

„…eu sunt doar un mesager. Sunt o legătură între tine şi Dumnezeu. Ai ştiut că El există, dar nu L-ai auzit până acum. Alţii ţi-au povestit, iar tu te-ai modelat după spusele lor, după felul în care ei Îl privesc. Ai fost surdă la tot ce ţi-a şoptit toată viaţa, prin tot ce te-a înconjurat. În acest mod ne vorbeşte Dumnezeu…”

Peregrinul îmi aminteşte oarecum de Adam şi Eva, al lui Liviu Rebreanu, centrându-se pe două personaje-suflete pereche, care se reîntâlnesc în fiecare viaţă pentru a încerca din nou, ceea ce în precedenta au eşuat. Este şi o dovadă clară că legile spirituale sunt mult mai puternice decât cele lumeşti, fiindcă Anna Maria şi Mihael se găsesc, chiar dacă abia la jumătatea vieţii, şi în ciuda faptului că aparţin unor lumi diferite. Femeia nu-şi aminteşte vieţile trecute, bărbatul nu-i dezvăluie prea multe, dar ceea ce mintea a uitat, prin ferestrele sufletului se recunoaşte.

În urma pierderii unei sarcini şi chinuită de-o boală ruşinoasă, palatina Anna Maria se lasă un timp pradă deznădejdii găsindu-şi refugiul în artă. Dar, cum omul nu poate trăi fără speranţă, începe a se ruga în taină pentru un miracol, pe care îl întâlneşte prin intermediul prietenei sale Gitta, în persoana lui Mihael de Santis, un înţelept în straie orientale, ce colindă lumea ca tămăduitor. Cei doi se retrag în casa de la ţară a femeii, în mijlocul naturii şi-n solitudine, pentru a începe tratamentul care, mai mult decât vindecarea trupului, se transformă într-un proces de evoluţie spirituală. Iar tămăduitorul îi devine palatinei medic, ghid spiritual şi…iubit.

Cine se aşteaptă să găsească în acest roman o poveste de dragoste captivantă, ori un roman de aventuri aşa cum îl credeam şi eu, va fi dezamăgit profund. Personajele sunt slab conturate şi acţiunea aproape că lipseşte pentru că nu sunt altceva decât un vehicul de transmitere a unor informaţii, un pretext pentru intenţia autoarei de a-l iniţia pe cititorul profan în tainele evoluţiei spirituale. Peregrin nu e doar personajul masculin al cărţii, peregrin e fiecare suflet de pe pământ, iar călătoria e mai degrabă una interioară şi nu spre tărâmuri noi, ci spre origine, către ceea ce suntem, dar am uitat.

Mihael de Santis nu este doar un bărbat atrăgător, un tămăduitor iscusit, ci şi un bun povestitor, astfel că textul este presărat cu numeroase povestioare captivante, un fel de parabole: „Pe vremea când Dumnezeu era doar un copil, lumea noastră nu exista încă. Într-una din zile, jucându-se, El a început să facă din ţărână o minge(…).Şi s-a bucurat atât de mult, încât din inima Lui au început să iasă flăcări de iubire, care au învăluit mingea.(…).Când a observat aceasta, s-a speriat şi a vrut să stingă focul, dar nu ştia cum(…)Atunci … Dumnezeu a început să plângă, văzând cum se mistuie jucăria Lui. Iar lacrimile cădeau pe minge şi în fiecare loc unde ajungeau ieşea un mic norişor alb şi pufos. Aşa a plâns El, până când mingea s-a acoperit aproape complet de apă sărată, iar focul s-a micşorat, rămânând doar în interior şi devenind o inimă asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu.”

Geneză, micro şi macrocosmos, chakre, reîncarnare, călătorii astrale, ying şi yang- sunt doar câteva noţiuni cu care ne întâlnim la fiecare pagină, formulate într-un limbaj surprinzător de accesibil. Cartea nu se vrea a fi o îndreptare a cititorului spre o religie sau practică anume, ci mai degrabă încearcă să ne elibereze de dogmele cu care ne-am căptuşit existenţa, fiind o pledoarie pentru comuniunea cu natura şi divinul din noi.

• Plusuri

  Felul în care aspecte complexe ale vieţii sunt prezentate atractiv şi pe înţelesul tuturor

• Minusuri

  Prea multă teorie şi prea puţină acţiune

• Recomandari

  Celor interesaţi de spiritualitate