Titlu: Amintiri. Viața mea înainte și după Perestroika
Autor: Mihail Gorbaciov
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Justina Bandol
Numar pagini: 656
ISBN: 978-606-686-477-0

„Din cei 80 de ani ai vieții mele, 42 i-am petrecut în ținutul Stavropol, iar ceilalți – în Moscova. Stavropolul, regiune de la poalele Caucazului, se află la intersecția multor civilizații, culturi și religii. Istoria lui diversă mi-a stârnit întotdeauna interesul.” Așa își începe unul dintre coloșii istoriei contemporane cel mai intim volum de amintiri pe care l-a scris, despre care explică în Lămuriri: „Ea [scrierea] se deosebește de toate celelalte cărți ale mele. Nu este un volum de memorii – memoriile mi le-am scris cu mulți ani în urmă – deși există în ea pagini memorialistice. Aici nu am urmat însă strict ordinea cronologică a evenimentelor. Cartea nu e nici roman, nici măcar relatarea unor fapte istorice reale. Este povestea vieții noastre împreună, așa cum am scris-o eu.” Iar când spune împreună se referă la el și la soția lui, eleganta primă doamnă a Rusiei, Raisa.

Volumul de față este, de fapt, mult prea politic pentru ceea ce declară autorul în aceste Lămuriri. Practic, din când în când pare a uita despre ce s-a pornit să scrie. Indiferent ce cauți atunci când citești, sunt capitole întregi când uiți de Raisa Gorbaciova sau de fiica lor. Pur și simplu în capitolele respective Mihail Gorbaciov reintră în labirintul politic pe care în final a reușit să-l dărâme, în drumul său prin el.

Mihail Gorbaciov este un om care nu are nevoie – cel puțin în contextul actual și în perioada aceasta, când ne este contemporan încă – de niciun fel de prezentare. El este ceea ce este, a făcut ceea ce a făcut și acum reprezintă ceea ce reprezintă. Spuneam la început că este un colos al istoriei contemporane. Cui i se pare exagerată formularea, să se gândească doar la milioanele de oameni care au murit pentru ca o mână de alienați să instituie, în estul Europei și în alte părți ale lumii, un regim politic aberant, pe care acest om, aproape de unul singur, într-un timp atât de scurt, încât pare imposibil, l-a înlăturat.

Chiar dacă nu a urmărit desființarea Uniunii Sovietice – de care, potrivit spuselor lui, nici măcar nu este el responsabil, ci Boris Elțîn – sau căderea regimului comunist, cu siguranță a vrut relaxarea politicii externe a țării și încheierea războiului rece, cu siguranță a vrut să ofere o autonomie mai mare sovietelor, așa cum și-a dorit cu adevărat să ofere oamenilor libertate de exprimare, o mai mare putere de control asupra deciziilor care sunt luate în numele lor. Că a vrut să facă aceste lucruri, poate nu este chiar atât de spectaculos: au mai fost oameni care au vrut, în decursul istoriei Rusiei (Lavrenti Beria era un om în care mulți își puseseră speranțe de relaxare a regimului, dar pe care Nikita Hrușciov l-a asasinat pentru a pune mâna pe putere, la fel cum mulți își puseseră speranțe și în Iuri Andropov și în Constantin Cernenko, cei doi lideri care l-au precedat pe Gorbaciov, dar care au murit la mai puțin de doi ani, fiecare, de la preluarea puterii). Ceea ce îl deosebește pe Mihail Gorbaciov de ceilalți și ceea ce face ca povestea lui să fie spectaculoasă cu adevărat este faptul că el a și reușit să facă toate acestea. Și chiar dacă volumul Amintiri nu descrie pas cu pas și în amănunt urcarea lui în ierarhia politică, măcar amintește câteva momente cruciale din cariera sa.

Totuși, centrul acestei cărți este viața lui intimă. Deși în paginile ei apare în permanență activitatea lui politică – și cum altfel, până la urmă el a fost un om politic prin excelență – autorul face mai mult referire la ea prin prisma impactului pe care l-a avut asupra vieții sale familiale. Și, aproape jumătate din carte este dedicată relației sale cu Raisa Titorenko, cea care i-a devenit soție în 1953 și pe care Rusia și lumea avea s-o cunoască drept Raisa Gorbaciova. Dar atât Rusia, cât și lumea – și evident, Istoria – avea să o mai cunoască drept întâia primă doamnă a Rusiei cu care soțul ei s-a afișat la toate întâlnirile oficiale și pe care a luat-o în toate călătoriile sale. Și mai aveau s-o cunoască drept una dintre cele mai elegante prime doamne, dar și ca o primă doamnă activă politic, care se trăgea dintr-o familie a cărei legături politice cu Moscova aveau să-l favorizeze pe Mihail Gorbaciov mai târziu.

Dar autorul nu prea pomenește despre toate acestea în volumul de față. După cum spuneam, politica este nelipsită din paginile lui, însă Raisa Gorbaciova este soția la care se întorcea în permanență, căreia în permanență îi împărtășea temerile, care se implica în viața lui politică doar atât cât el să-și depășească anxietățile și complexele. Imaginea care se formează în mintea omului de rând atunci când vine vorba despre un om ca Mihail Gorbaciov are tendința de a înlătura partea umană. Pentru miliarde de oameni din întreaga lume, el este liderul politic al Uniunii Sovietice care a pus capăt regimului comunist, care a redat statelor din componența ei libertatea și care a înființat cele mai interesante concepte politice ale secolului XX, Perestroika și Glasnost. Dar dincolo de această imagine, omul Mihail Gorbaciov se dovedește a fi la fel ca noi, ceilalți. Obosește, iar ca să se odihnească, are nevoie de somn. Flămânzește, iar ca să se sature, are nevoie de mâncare. Se sperie, iar ca să își depășească spaimele, are nevoie de un om de încredere lângă el – și aici intervine soția sa. Mai mult chiar, omul Mihail Gorbaciov este definit, poate mai mult decât oamenii obișnuiți, de relația cu soția lui, datorită sprijinului pe care ea i l-a oferit. Raisa Gorbaciova nu a fost doar o soție și o mamă iubitoare. A fost o femeie extrem de inteligentă, fiind licențiată în filozofie la Universitatea de Stat din Moscova (spre deosebire de ultima primă doamnă a României comuniste, care avea titluri peste titluri, însă toate obținute fără niciun merit real).

Momentele vieții de familie descrise de Mihail Gorbaciov în volumul Amintiri sunt impresionante. Felul în care a cunoscut-o și a curtat-o pe Raisa, riscurile pe care le-a presupus nașterea Irinei – doctorii le-au recomandat celor doi soți să nu aibă copii, deoarece o sarcină și o naștere ar fi putut-o omorâ pe Raisa – precum și temerile, emoțiile prin care trec cei doi în perioada extrem de tumultoasă pe care au petrecut-o în Moscova, sau entuziasmul cu care cei doi preiau copleșitoarea funcție de conducători ai Uniunii Sovietice, toate acestea creează o imagine absolut inedită a cuplului Raisa și Mihail Gorbaciov.

• Plusuri

  Amintiri. Viața mea înainte și după Perestroika este un volum impresionant, o carte care scoate în evidență umanitatea lui Mihail Gorbaciov, pe care lumea îl percepe – și îl va percepe, probabil, întotdeauna – mai mult prin prisma activității lui politice. Deși oarecum apologetic, volumul nu încearcă să ascundă greșelile pe care le-a făcut omul politic Mihail Gorbaciov, sau omul de familie – tată și soț – Mihail Gorbaciov. Sinceritatea lui este dezarmantă.

• Minusuri

  Cartea este ușor apologetică – după cum spuneam – iar unele evenimente politice descrise sunt destul de controversate. Autorul le prezintă cu pretenția că versiunea aceasta este cea adevărată, însă la fel fac și oponenții săi politici, cum ar fi Boris Elțîn, care și-a scris și el memoriile.

• Recomandari

  Volumul de față acoperă o perioadă foarte controversată din istoria Rusiei. Așa cum spune Adrian Cioroianu în Prefață, „Românii – alături de maghiari sau bulgari, polonezi, germani, cehi, slovaci sau baltici și nu numai – ar trebui să știe mai multe despre omul care a închis acest capitol al vieții lor de stat. Numele lui a fost Mihail Sergheevici Gorbaciov”. În consecință, îl recomand celor care chiar vor să știe unele lucruri despre ultimul lider politic al Rusiei Sovietice, dar și celor care vor să afle cum a fost omul din spatele liderului.