Titlu: Pan. Victoria
Autor: Knut Hamsun
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Valeriu Munteanu
Numar pagini: 232
ISBN: 978-689-672-9

„Jos, la capătul scării, mi-am întors privirile; Edvarda stătea la geam și se uita după mine – trăsese perdelele la o parte cu amândouă mâinile ca să vadă mai bine. Fața îi era gânditoare. Pătruns de o bucurie ridicolă, mă îndepărtez repede cu un pas ușor, cu privirea întunecată. Mi se pare că pușca e ușoară ca un baston de promenadă. O, dacă ar fi a mea, m-aș face un om cu adevărat bun, îmi ziceam. Ajuns în pădure, îmi continuam firul gândurilor: dacă ar fi a mea, aș sluji-o neobosit. Chiar dacă s-ar dovedi că nu este demnă de mine, chiar dacă s-ar încumeta să-mi ceară imposibilul, aș face tot ce mi-ar sta în putință, bucurându-mă că este a mea… M-am oprit, m-am așezat în genunchi și am lins, umilit, câteva fire de iarbă de pe marginea drumului.”

Cumpără titlul în engleză

Cele două romane publicate de Humanitas într-un singur volum se numără printre cele mai bune scrise de Knut Hamsun, scriitor norvegian, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură în 1920. Ambele sunt romane de dragoste și ambele îi sunt dragi autorului, cel de-al doilea inspirându-l, chiar, pentru numele primei sale fiice. Despre Pan, Knut Hamsun spune: „Noua mea carte va fi frumoasă; întâmplările se petrec în Nord land, e o poveste de dragoste liniștită, mistuitoare. Nu vor exista polemici în ea, doar oameni născuți sub văzduhuri diferite.”

Când am citit pentru prima oară Knut Hamsun, am avut ocazia să citesc Foamea. Un roman bântuit, un personaj permanent hăituit de propria lui conștiință, reală nebunie. M-am îndrăgostit de autorul norvegian după primele pagini. Mă așteptam și în Pan și în Victoria să descopăr aceleași personaje mistuite de imaginea lor proiectată asupra lumii, obsedate de idealuri de neatins, soiul de „geniu neînțeles” și hăituit sau mai degrabă hulit, dar m-am înșelat. Totuși, deși Thomas Glahn, personajul masculin din Pan, este destul de asemănător naratorului-scriitorului din Foamea, apariția Edvardei și interacțiunea cu Eva îl schimbă, îl umanizează. Nu de tot însă; unele dintre acțiunile lui rămânând categoric sub influența nebuniei.

Nevoia de auto recluziune a personajului este în acord total cu atitudinea sălbatică pe care o are atunci când se află în societate. Pare absolut incapabil de a se integra în orice soi de societate, are senzația că intențiile lui, deși nu sunt neapărat evidente, trebuie înțelese de la sine iar oamenii trebuie să se comporte în consecință, cu el în centrul atenției lor. Interesant este că Edvarda pare să sufere de același gen de tulburări comportamentale, parcă pentru a justifica mai târziu acțiunile lui Thomas. Este clar că modelul pentru aceste personaje este unul și același, cel mai probabil însuși autorul.

Totuși, aspectul general al romanului nu este neapărat unul grotesc. Foarte des în paginile sale se descoperă stilul liric extraordinar al lui Knut Hamsun, chiar dacă păstrând atingerea de nebunie: „O, voi, oameni, animale și păsări! Ridic cupa în cinstea nopții petrecute în singurătatea pădurii! Ridic cupa în cinstea murmurului divin de sub copaci, a armoniei simple, a liniștii, a frunzelor verzi sau galbene. […] Strig ”ura” frenetic pentru pisica sălbatică ce stă culcată pe burtă, pândește o vrabie și se pregătește să o înhațe pe întuneric! Apoi încă un ”ura” pentru liniștea cucernică ce domnește pe pământ, pentru stele și pentru lună… da, pentru toate acestea! Mă ridic și ascult. Dar nu m-a auzit nimeni. Mă așez din nou.”

Și în Victoria personajul principal masculin, Johannes, are aceleași porniri nebunești, chiar dacă mult mai moderate, și tot iubirea îl umanizează și pe el. Aici talentul și perseverența sunt cele care îl propulsează pe Johannes pe treapta socială superioară, în dorința de a trata relația cu femeia iubită de la același nivel. Faptul că, practic, schimbă locurile cu Victoria pare a fi o ineluctabilă justiție divină, prin care ea este pedepsită, împreună cu familia ei, pentru faptul că l-a refuzat atunci când condiția lui socială îi era inferioară.

Unul dintre dialogurile care au loc între cei doi este definitoriu pentru perceperea corectă a celor două personaje:

„Faptul că ea a putut să-i spună la revedere atât de simplu, ca și când ar fi dorit parcă să-l părăsească mai repede, îl îndârjește, trezește mânia în sufletul lui jignit. Se oprește brusc și, pe un ton de justificată agitație lăuntrică, spune:
- Să știi însă, Victoria, că nimeni nu o să mai fie atât de bun cu tine cum aș fi fost eu. Atât am vrut să-ți spun.
- Dar și Otto e bun, spune ea atunci.
- Bine, bine, ia-l pe el.”

Aceasta este, într-un fel, cheia de boltă a întregului roman. Acest joc de ping-pong între cele două personaje, care sfârșesc, cum spuneam, prin a-și schimba locurile.

Am perceput romanele ca fiind așezate în oglindă. În primul, personajul masculin este amăgit continuu de personajul feminin, iar în al doilea, personajul masculin își ia revanșa. Este important însă de știut că aceste întâmplări sunt încastrate în povești ceva mai elaborate, care și ele își au morala lor. Asta îl face pe Knut Hamsun să fie deosebit.

• Plusuri

  Atât Pan cât și Victoria sunt în esență romane de dragoste, dar inserate cumva în povești mai largi, care analizează în profunzime o societate cu o puternică conștiință a propriilor valori. Romanele lui Hamsun prezintă una dintre cele mai sănătoase societăți de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX și o face în contrast cu dezaxarea câte unuia dintre membrii ei.

• Minusuri

  Am dat acestui roman doar 4 stele din cauza faptului că nu am reușit să-l mai descopăr pe acel Knut Hamsun de care m-am îndrăgostit cu mult timp în urmă. Știu că e un argument destul de slab, dar pentru mine autorul reprezenta într-un fel culmea sălbăticiei omului civilizat, retragerea brutală din umanitate a celor care nu se pot integra. Așa cum spunea chiar autorul, cele două romane sunt prea „liniștite”, prea „fără polemici”.

• Recomandari

  Volumul este în primul rând pentru cei care îndrăgesc literatura lui Knut Hamsun. De asemenea, pentru cei care vor să afle cum sună literatura scriitorului norvegian, probabil că ar trebui să înceapă de aici.