0Autor: Barry Unsworth
Rating:
Editura: Leda

Am început cartea cu un aer de suspiciune dat de către titlu, ce mă trimitea cu gândul la misterele cavalerilor templieri. Chiar şi apoi, după primele pagini, aerul nu s-a risipit, chiar dimpotrivă, deoarece mi se descria în detaliu moartea unui om. Apoi am început să înţeleg, uşor, ce vrea autorul să-mi povestească şi am început să găsesc pasaje frumoase, de ţinut minte. Am început să pun semne între pagini, iar acum dacă mă uit la carte, văd semne puse cam o dată la cinci sau zece pagini.

Ce a vrut autorul să ne povestească

Am încadrat cartea la categoria "roman poliţist", deşi nu poate fi vorba de poliţişti sau detectivi, deoarece suntem în epoca medievală. Totuşi, avem de-a face cu un narator-personaj, care ne păstrează atenţia cu fraze ce ridică semne de întrebare la sfârşitul fiecărui capitol, ţinându-ne astfel în suspans. Acesta urmăreşte traseul unei crime şi a unor dispariţii, alături de prietenii săi, însă din perspectiva unor actori. Iar aceasta este în fapt miza cărţii. Ni se prezintă viaţa actorilor aşa cum era atunci şi mutaţiile care s-au produs în cadrul ei, la un moment dat.

Actorii, reprezentativi pentru epoca respectivă, săraci, cu tot avutul format din costume şi măşti adăpostit într-o căruţă, pleacă la drum din oraş în oraş pentru a da reprezentaţii. Ei joacă ceea ce se numea atunci, în Anglia, morality, o alegorie dramatică ce prezintă o scenă biblică cu deopotrivă personaje şi categorii abstracte, cum sunt Adevărul sau Vanitatea.

Fiecare actor este conturat foarte bine, cu personalitate distinctă şi totuşi parte din trupă, contopindu-se cu ea. Şi nici nu ar fi avut altfel cum decât să se cunoască îndeaproape, pentru că jocurile erau în mare măsură improvizate, ei trebuind să se adapteze unul altuia. Ni se povestesc multe amănunte din lumea actorilor de atunci, când, spre exemplu, jocul de scenă era foarte limitat, fiecare emoţie având exprimarea ei printr-un gest precis sau când textele nu erau scrise ci doar reţinute şi completate de actori, pe parcurs.

Momentul despre care autorul ne vorbeşte este mutaţia pe care teatrul a întâmpinat-o atunci când a trecut de la interpretarea unei poveşti biblice, la cea a unei întâmplări obişnuite, din viaţa de zi cu zi. Nouă poate ni se pare uşor, însă trecerea de la un tipar ancorat în doctrina ce stătea fundament pentru orice formă de educaţie sau divertisment, la libertatea dată de interpretarea subiectivă a unui fapt de viaţă, a fost un important pas în evoluţia expresiei artistice.

Se urmăreşte traseul unei crime şi a unor dispariţii, însă parcă acest lucru nu este decât un pretext pentru a ni se prezenta viaţa de atunci, caracterele unor oameni sau ce înseamnă teatrul. Am avut senzaţia că urmăresc o piesă ce se joacă în altă piesă de teatru şi chiar eu sunt personaj, în altă piesă mai mare. Prefacerile prin care trece personajul-narator ar recomanda această carte şi ca o "saga/bildungsroman", deşi la prima vedere pare foarte greu să ne transpunem în acea vreme, în straiele acelui povestitor. Şi totuşi este vorba, la sfârşit, despre libertatea de a alege ce rol vrei să joci în viaţă, important fiind să-l joci pe cel care te reprezintă, prin care poţi fi sincer. Altfel, te pierzi câte puţin în fiecare rol ce nu ţi se potriveşte.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit

Mi-a plăcut şi m-a uimit un lucru poate exterior poveştii în sine, care însă i-a dat savoare. Este vorba de traducerea fidelă a stilului în care a fost scrisă. Un lucru la care de obicei nu ne gândim, dar care cred că are o importanţă foarte mare. În acest caz traducătorul, ţin să-i menţionez numele, Cristian Baciu, a ales un limbaj foarte potrivit prin cuvintele arhaice alese sau de etimologie anglo-saxonă. De asemenea, a reuşit să traducă versurile ce apăreau când se juca o piesă, care au în acelaşi timp rimă, ritm şi sens.

În final, nu a fost vorba de un mister al cavalerilor templieri, despre care se poate citi în nenumărate variante, ci despre un mister cum nu am mai întâlnit în alte cărţi, despre teatru şi libertatea de a-ţi alege în viaţă rolul potrivit.

Scrisă de Gia Codrescu