bookblog.ro

Un om sfârşit

Scris de • 10 September 2010 • in categoria

Titlu: Un om sfârşit
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 274
ISBN: 978-973-46-1349-6

Un om sfârşit este romanul descriptiv al unui peisaj mental. Îl integrez fără ezitare tot în sfera romanelor de idei, deşi el este deopotrivă un roman autobiografic. Pe mari distanţe, se dezvoltă ca un eseu despre întruparea, dezvoltarea, înălţarea şi ratarea unui spirit. M-am întrebat prin ce ţine acest roman curiozitatea trează în cititorul neobişnuit cu străfulgerări ori căutări filozofice. Căci nu există inserţii de amor, nici vreun suspans al intrigii, doar o căutare interioară neostoită. Iar răspunsul mi-a venit curând. Cititorul este extrem de implicat în tribulaţile eului-personaj de vreme ce acesta caută un adevăr. El, cititorul, vrea să afle dacă într-un final filozoful va descoperi sensul pe care îl caută.

Cartea pare să înceapă ca un bildungsroman cu prezentarea unui copil care şi-a refuzat declarativ şi practic copilăria. În afara sărăciei, nu chiar atât de neobişnuită pentru acele timpuri, nu este semnalată nicio traumă care să fi indus atâta tristeţe în aceste copil ce nu ştie zâmbi. O dată sau de două ori, pomeneşte de părinţii care nu par să îl înţeleagă, deşi îl iubesc. O sensibilitate infantilă exagerată şi enormitatea unui sentiment de insignifianţă se dezvoltă în inima sa în urma unei mărturisiri pe cât de pasagere, pe atât de semnificante: ,,Încă de pe vremea aceea a început războiul dintre mine şi oameni.(…) nu-i iubeam, iar ei mă urau.( …)la ţară, chiar şi în casa bunicului, băieţii ţăranilor mă goneau cu pietre, fără să le fi făcut nimic, ca şi când ar fi simţit că eram de alt soi.’’ ( p. 10 ) În calitate de cititor nu poţi ocoli suspiciunea că acea cruzime infantilă se adresa copilului care era Papini în calitate de ins cu care Natura n-a fost generoasă în privinţa datelor fizice. Aş putea chiar lansa ipoteza că acele pietre de tristă amintire din copilărie vor fi elementele simbolice care vor schimba ambiţiile celui exclus. Izgonitul copil Papini va deveni autoizolatul erudit Papini în dorinţa continuă de a dovedi lumii că este diferit, dar meritoriu.

Adolescenţa este un timp nu mai puţin frustrant, dar totuşi altfel. Acum tânărul Papini descoperă accesul la bibliotecă. I se revelează extazul lecturii, dar totodată şi dilema cu privire la utilitatea a ceea ce învaţă din cărţi. Îşi propune să devină un enciclopedist, dar în scurt timp constată că este o iluzie să conceapă o enciclopedie exhaustivă. O sută de ani, aproximativ, mai târziu va apărea internetul care desfide orice idee anacronică de enciclopediere a lumii. În jurul vârstei de douăzeci de ani, îşi face un cerc mic de prieteni cu care va scoate revista ,,Leonardo’’ce îşi propunea să schimbe optica oricui ar fi citit-o. În timp, revista se restrânge la teme de filozofie şi îi atrage notorietate şi uneori oprobriu lui Papini. Ajuns la vârsta de treizeci de ani, Papini constată că a parcurs mai multe sisteme filozofice, dar niciunul nu i-a servit descoperirii sensului vieţii şi al spiritului. Cinismul său atinge paroxismul, se consideră un uomo finito. Se izolează complet de toţi apropiaţii, se retrage din societate, dar revine apoi, bolnav şi mai dezabuzat. Mi s-a părut semnificativă concepţia sa anacronică de a a te simţi sfârşit la treizeci de ani. În mai puţin de un secol, chirurgia estetică şi tabloidizarea vor spulbera această idee cu iz preromantic, iar oamenii de treizeci vor fi percepuţi ca tineri în drepturi.

Pe când nici măcar eu, în calitate de cititoare, nu mai credeam că spiritul papinian se va însufleţi din nou, se întâmplă un fapt curios. Papini se întoarce în Toscana natală şi îşi redescoperă rădăcinile şi chiar iubirea de semeni. Legătura cu pământul este descrisă în câteva pagini pline de lirism spre sfârşitul cărţii şi uimeşte prin şocul sensibilizării pe care îl provoacă în cititor. ,,La început toată lumea era în mine. Mai târziu, m-am regăsit singur şi aproape fără viaţă. Pentru a-mi recăpăta forţele a trebuit să pun din nou mâna pe bucata mea de lume care-mi era mai apropiată şi mai înrudită.Acum, după ce am supt din nou la sânul primei mele mame şi i-am auzit din nou graiul, acum, când îmi simt trupul înviorat de sânge şi limba mai dezlegată, pot să pornesc iar la drum spre adevăratul meu destin.’’(p. 259)

Căci, da, Papini se ascunde admirabil în carapacea cinismului vituperant, păcăleşte ca un prestidigitator, dar o face, iată, numai şi numai, pentru a-şi prezerva o sensibilitate care altfel, neferecată, l-ar răpune. Finalul cărţii este năvalnic şi el, concentrat în proiectul nou al eruditului şi cugetătorului Papini de a porni iarăşi, renăscut, pe alte căi, neumblate, în căutarea Sensului. Prin urmare, epilogul cărţii aparţine nicidecum unui căutător dezabuzat, ci unui explorator spiritual revoltat, unui titan al negării şi al neantului, pe care negare şi neant intenţionează să le ordoneze.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. bogdanm spune:

      Eu am citit o in liceu si m a marcat atat de mult incat i am dat o si unui f bun prieten s o citeasca..simteam ca nu pot s o tin doar pt mine:)..bine, era si o perioada de fronda,anti sistem, a “adolescentului miop” ..acu nu stiu dc mi ar mai placea, au trecut niste ani..cert e ca am mai citit recent de acelasi autor Gog si nu mi a placut

      raspunde

      • Marc Georgeta spune:

        Va recomand reluarea lecturii cartii Gog in paralel , un capitol din Gog si acelasi capitol din Antigog , scrisa de Husar Alexandru .
        Astept cu rabdare si curiozitate un raspuns dupa incheierea lecturii paralele pe adresa :
        [email protected]

        raspunde

    2. anca giura spune:

      Eu am fost marcată la 16-17 ani de ,,Fructele pământului” a lui Gide. Tot îmi propun să revin la ea, să văd dacă la 30+ o mai gust la fel. Interesante sunt vârstele lectorilor şi ale lecturilor, nu? :) Papini scrie cartea asta pe la vârsta de treizeci, deci are maturitatea necesară de a se face înţeles nu doar de cei foarte tineri. Dar era o modă atunci( 1920-1930), l-am asociat pe Papini cu Cioran într-un articol, altundeva: aceeaşi dorinţă de sfidare a sistemelor şi aceeaşi voluptate a analizei ratării.

      Cred că atâta vreme cât există ratare, ambii sunt mereu credibili, chiar dacă zeitgeistul se schimbă. :)

      raspunde

    3. yiedyie spune:

      Nu sunt un cititor complet nu pot să citesc romane :(
      Numai eseu și poezie.

      Mă parazitează personalitatea personajelor mă angoasează contexturile și constrângerile sociale.

      raspunde

      • anca giura spune:

        … şi eu citesc eseu şi poezie. În rest, te sfătuiesc să începi cu proza scurtă a unor autori mari.:) Mai rău ne angoasează realitatea în formă brutală decât eterica literatură, nu crezi?

        raspunde

        • yiedyie spune:

          Am scurtcircuitat programul de carieră, așa că sfârșesc ori prin a munci foarte mult fără timp liber (și profit), ori zile fără nici un program.

          Realitatea e chiar creativă și puțin ironică chiar poetic de ironică, mai degrabă mă parazitează propria-mi personalitate și mă angoasează societatea cu căutarea sau împăierea la nevoie a eternei și iluzivei „Siguranțe”.

          Să fi la program e rău, să fi pe cont propriu e greu.

          raspunde

    4. ileana spune:

      Minunata si adevarata prezentare. Multumesc.

      raspunde

    5. Anca spune:

      Un om sfarsit si Gog de Papini, plus Fructele Pamantului de Gide sunt singurele carti pe care le-am citit de doua ori pana acum la o diferenta de cativa ani. Prima impresie, cea din adolescenta a fost edificatoare pentru dezvoltarea mea ca om, iar revenirea la aceste carti la maturitate – sa spun asa – a fost ca privirea unei esente pure din alta perspectiva, insa la fel de impresionanta.

      raspunde

      • anca giura spune:

        Da, Anca, Papini şi Gide i-au influenţat enorm pe mulţi cititori, implicit pe mari creatori. Toată generaţia ’27 românească l-a agreat pe Gide, să nu uităm. Am citit ,,Fructele pământului” la 15-16 ani şi a fost ca o cărămidă la construcţia persoanei adulte care deveneam.

        raspunde

    6. diana spune:

      acum citesc cartea si imi place foarte mult

      raspunde

    7. Geomaciseni spune:

      La Papini precum si in mai toata “filosofia mirabilis”de altfel nu compararea directiilor cu ale altor filosofi conteaza si nici ajungerea la un adevar “absolut” ceea ce ar duce clar la o deceptie ci mai degraba faptul ca ne tine ancorati in lecturare si nici macar la faptul asta nu ar trebui sa-i gasim o logica ci sa ne multumim ca “omul”are capacitatea de a transmite tinandu-ne in fata randurilor prin descoperirea exoticului mintii sale

      raspunde

    8. Dubei ioan spune:

      Am citit si eu cartea, mi a plăcut. M am regăsit un pic in ea( păstrând proporțiile)

      raspunde

    9. This is excellent article, thank you for the share! This is what I am looking for, hope in future you will continue sharing such an superb work.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro