bookblog.ro

Un pamfletar nițel trist

Scris de • 10 November 2020 • in categoria

Titlu: Recrutorii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 316
ISBN: 978-973-46-7963-8

Literatura română contemporană este, pe bună dreptate, un exercițiu de constantă imaginație și curaj, pentru că, s-ar părea, nu mai avem cum să inventăm bicicleta și cum să uimim cititorii versați. În realitate, lucrurile sunt mult mai fericite, mai ales când dăm peste o porție de proză scrisă cu deosebit umor acidulat, exact ca o băutură răcoritoare cu care să-ți răsfeți papilele estetice într-o vară toridă. Pff, cred că Mihai Buzea ar izbucni în râs la această descriere nițel siropoasă. Sper să-mi scuze ingerința ușor infantilă, dar trebuie să dau frâu liber tinereții mele de cititor.

Deci, după cum ați înțeles, azi vom analiza volumul Recrutorii, semnat de Mihai Buzea și apărut în 2019 la editura Polirom, în colecția Ego Proza. Deși are drept început istoria unui emigrant pornit în căutarea unei concubine și a unei fiice nelegitime (purtătoare a petei albastre, maghiare), cartea se transformă încet într-un jurnal de scriitor despre un manuscris care nu se creează. Mihai Buzea devine naratorul și Eul central al lucrării,  persoana chinuită de datoriile morale și financiare pe care le are, dar și de dorința de a mirosi fibra unei scriituri care vine, dar pe care nu o poate prinde din urmă. Da, cartea pe care vrea și trebuie să o scrie, despre care le comunică tuturor, este un așa-zis roman a lui Săndel. Cine este acel Săndel?

Săndel este România parvenită, este România celor plecați, ajunși în alte țări și ridicați la rangul de oameni cu căpătâi. De ce vrea Mihai Buzea să scrie o carte despre el? Probabil, pentru că evită să scrie despre sine sau cel puțin își dorește să denote o modestie forțată, plasându-l pe Săndel în centrul motivației sale. Lucrurile rămân incerte, în acest sens.

Totuși, acest jurnal de călătorie, căci așa vede autorul aventurile lui Săndel, devine ulterior un chin al facerii, al facerii de sine.

„Aici, în România, e foame de modele, de reușite, de self-made men, tineretul nu mai e așa prost ca pe vremea mea, când pleacă în viață, vrea să știe unde o să ajungă și cam în cât timp.”

Mihai Buzea este un fin și sarcastic observator al lumii, despicând, fir cu fir, până și minunata aură a lumii literare în care se învârte: „O biografie este o capcană. O biografie e-o oră de română predată de-un profesor mediocru…”. Umorul său este pe potriva realității noastre: „Ager la minte ca o piatră de pavaj...„ sau „În România poți să cumperi cititori la tonă, dacă ai destui bani, dar în lume nu merge așa. Mint: în România poți să cumperi tone de cumpărători de carte dacă ai destui bani, să iei la ofertă și cam toată critica literară, că și asta-i ruptă-n coate, dar cititori nu poți cumpăra nici în România, ca niciunde”.

Intuiesc că acest curaj voit se datorează background-ului său de reporter la Cațavencii, dar mă bucur să am ocazia de a citi o carte francă, limpede, fără multe compromisuri de dragul confortului. Mihai Buzea este un autor care jonglează perfect cu scene din rutina cotidiană, adăugând încet anumite particule amare, pe care n-ai cum să le contești: „Ești prost, băiatule; dictatura e cea mai bună, ascultă-mă pe mine. Dictatura îi face pe oameni cuminți și la locul lor; sărăcuți, prostuți, da’ cuminți.”

Recrutorii sunt o cronică a vremurilor în care încercăm să supraviețuim, cu orice preț, iar Mihai Buzea e un cronicar care dă cu tifla tuturor conveniențelor și comodităților cu care ne-am obișnuit.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro