Titlu: Grădina cețurilor din amurg
Autor: Tan Twan Eng
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Irina Bojin
Numar pagini: 400
ISBN: 978-973-464-132-1

„Trăia odată, pe un munte cu vârful pierdut în nori, un om care fusese grădinarul împăratului Japoniei. Puțini erau cei care auziseră de el înainte de război, dar eu mă număram printre aceia. Omul își părăsise căminul aflat pe tărâmul soarelui-răsare și se stabilise în regiunea muntoasă din centru Malaieziei. Aveam șaptesprezece ani când sora mea mi-a vorbit de el și avea să mai treacă un deceniu până să urc în munți ca să-l găsesc.

Nu și-a cerut iertare pentru ceea ce ne făcuseră compatrioții lui mie și surorii mele. Nici în dimineața spălată de ploaie când ne-am întâlnit, nici cu alt prilej. Ce vorbe mi-ar fi putut alina durerea ori ar fi adus-o pe sora mea înapoi? Asemenea vorbe nu existau. Iar el, spre deosebire de mulți alții, înțelegea acest lucru.”.

Cumpără titlul în engleză

Grădina cețurilor din amurg, o carte care a câștigat premii prodigioase (Man Asian Literary Prize – 2012, Walter Scott Prize – 2013) și a fost nominalizată la altele, la fel de prodigioase (Man Booker Prize – 2012, International IMPAC Dublin Literary Award – 2014), ar trebui citită fără prejudicii, fără idei preconcepute și fără așteptări de un anumit tip. Asta pentru că, indiferent de ce anume ne așteptăm să găsim în paginile ei, indiferent de cum anume ne așteptăm să evolueze acțiunea, cartea va fi, categoric, o surpriză.

Personajul principal Yun Ling Teoh, se află la răspântia dintre amintirile despre sora ei, cea care, în vremuri de restriște, i-a insuflat dragostea pentru grădinile japoneze, și Nakamura Aritomo, grădinarul împăratului Japoniei, care își creează lângă proprietatea unor prieteni de-ai lui Yun Ling, în Cameron Highlands, o grădină tradițională, pentru el însuși, nu pentru a fi vizitată. Cei doi se apropie atunci când Yun Ling se hotărăște să îi ceară grădinarului să o ajute să facă o grădină în memoria surorii ei. Încet, cu un ritm care nu poate fi grăbit, aflăm despre perioada petrecută de Yun Ling într-unul din lagărele japoneze, alături de sora ei, despre incredibila ei evadare, despre remușcările care au măcinat-o toată viața. Astfel, apropierea de maestrul japonez devine cu atât mai dificilă și poartă în ea simbolul neputinței și al umilinței, chiar dacă se metamorfozează mai târziu în iertare și, în final, în iubire.

Memoria surorii lui Yun Ling o călăuzește pe aceasta în mai multe căutări. Lagărul în care au fost ele deținute este în capul listei. Un maestru grădinar pentru grădina promisă este următorul. Dar cea mai perseverentă dintre căutări este cea care a ajuns să-i modeleze femeii viața: criminalii de război. Yin Ling a devenit judecător la Curtea Supremă din Kuala Lumpur, specializată în cazurile de crime de război.

În ciuda acestor căutări și a cursului pe care l-a luat viața judecătoarei, romanul nu este unul despre răzbunare. Acesta este principalul motiv pentru care am spus că ar trebui citit fără idei preconcepute. Maestrul japonez nu simbolizează fostul călău, așa cum nici tânăra Yun Ling, proaspăt eliberată din lagăr, nu simbolizează fosta victimă. Deși așa pare la început, pactul dintre cei doi nu reprezintă preludiul unei viitoare răzbunări, ci chiar pactul dintre un discipol și maestrul lui. Este foarte adevărat că drumul de la pact până la realizarea obiectivului întâmpină multe bariere, dar interesant este că cea mai de netrecut este iubirea. Ideea a reprezentat pentru mine o piatră de hotar. Atunci am hotărât să capitulez și să mă las purtat de poveste, de tonul liniștit și răbdător al autorului, care este un povestitor desăvârșit, ce știe să împletească cu o măiestrie deosebită prezentul cu trecutul, tragedia cu împăcarea, ostilitatea cu iubirea…

Twan Eng Tan este un autor al descrierilor. Deși o mare parte din romanul Grădina cețurilor din amurg este acțiune, descrierile sunt baza scriiturii sale. Grădina în sine, prezentată pe parcursul romanului în mai multe tonalități, are parte de cele mai detaliate descrieri: „Printre copaci vedeam porțiuni din Yugiri așa cum zărești un peisaj prin spărturile norilor. […] De la roata învârtită neîncetat de apă am urmărit cursul șerpuit al pârâului coborând la vale până s-a pierdut sub coroanele copacilor.” Stampele pe care Aritomo le colecționează sunt și ele subiect al unor descrieri elaborate. Relația dintre cei doi, Nakamura Aritomo, artistul grădinar, și Yun Ling Teoh, discipolul îndărătnic, este descrisă aproape ca un peisaj, etapele evoluției sale fiind punctate de diferite stadii de intensitate a familiarității care se instalează între ei. Una dintre primele întâlniri este marcată de o ostilitate nestăvilită, chiar dacă ea curge doar într-un singur sens:

„- A existat vreo femeie care să învețe arta grădinăritului?
- Nu, dar asta nu înseamnă că nu e îngăduit. Pe de altă parte, ai nevoie de forță fizică pentru a construi o grădină. Unei femei i-ar veni greu și n-ar rezista multă vreme.
- Dar ce crezi că ne-au pus gardienii să facem? l-am întrebat într-o izbucnire de mânie. Ne-au pus la săpat tuneluri, femei și bărbați, laolaltă. Bărbații sfărmau stânca, iar noi aruncam bolovanii într-o trecătoare, la câțiva kilometri distanță. Am tras aer în piept și l-am dat afară șuierând. Yun Hong mi-a spus o dată că pentru a crea o grădină, ai nevoie de puterea minții, nu a trupului.
- Pe cât se vede, ai și una și alta din belșug, a zis.”

După o vreme însă, răspunsul lui Yun Ling la primirea unui cadou din partea grădinarului este plasat într-o cu totul altă zonă, și o surprinde până și pe ea: „Am întins amândouă mâinile și l-am luat. Apoi, uimită eu însămi de gestul meu, am făcut o plecăciune aproape până la pământ. Când m-am îndreptat, am știut amândoi că fusese din inimă.”

La fel ca și scena de mai sus, în roman există multe simboluri care aparțin lumii asiatice, gesturi care pentru un occidental ar putea părea nesemnificative („ Am întins amândouă mâinile…”), dar care sunt încărcate de un înțeles foarte profund – un cadou oferit cu ambele mâini implică o sinceritate sacră a gestului, iar acceptarea lui cu două mâini, de asemenea – sau care nouă ne-ar putea părea absurde („…am făcut o plecăciune aproape până la pământ”), dar care sunt foarte normale pentru asiatici – de la salut până la mulțumire sau aprobare, plecăciunea este un gest larg răspândit în Asia și este departe de sensul de umilire pe care îl percepe un occidental când vine vorba de așa ceva.

Sunt sigur că multe dintre aceste simboluri îmi scapă, cu toate astea însă, romanul m-a captivat, m-a fascinat și mi s-a părut că m-a îmbogățit.

• Plusuri

  Începând cu splendidele descrieri ale peisajelor asiatice și terminând cu relațiile dintre personaje, prezentate gradual, modelate de etapele evoluțiilor lor, nelăsând însă deoparte sentimentele, situațiile-criză sau arta, romanul Grădina cețurilor din amurg este o lectură deosebit de valoroasă, în care personajul Yun Ling Teoh este creat într-un mod extrem de realist.

• Minusuri

  De fapt, nu sunt minusuri; este mai mult vorba despre unele lucruri care, cu siguranță, scapă unui cititor occidental, nefamiliarizat cu societatea asiatică și cu tradițiile ei, perpetuate până în ziua de astăzi.

• Recomandari

  Recomand romanul celor care nu se sfiesc să citească o carte tristă, mai ales că finalul este mai mult realist decât trist. Pentru cei pasionați de al II-lea război mondial, părțile în care este descrisă perioada 1942 – 1945 ar putea reprezenta o tentație suficientă pentru lecturarea unui roman care va merge direct la inima oricărui cititor.