bookblog.ro

Timpul se învârte în loc

Scris de • 28 April 2011 • in categoria

Titlu: Un veac de singurătate
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Numar pagini: 480
ISBN: 9789731034621

Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primavără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.

Un veac de singurătate nu este un roman despre un bătrân singur care îşi povesteşte viaţa solitară şi plictisitoare, plină de regrete spoite cu nostalgie si ornate cu cugetări filosofice, aşa cum am crezut iniţial datorită titlului. Este, dimpotrivă, un roman care abundă în personaje, poveşti şi întâmplări, alert şi plin de viaţă. Este scris cu atâta maiestrie încât poate fi comparat cu un caleidoscop; în funcţie de unghiul din care priveşti, descoperi mereu altceva în esenţa sa.

Povestea neamului Buendia şi a satului Macondo pe care l-a întemeiat şi cu care s-a identificat perfect până la final, a fost pentru mine ca o poveste – spusă aproape în ordine cronologică – a istoriei lumii, aşa cum poţi s-o descoperi în mod indirect din literatura scrisă, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. O lume cu eroi legendari, întâmplări fantastice, obiecte vrăjite şi ritualuri magice care, odată, făceau parte din realitatea cotidiană. Aceasta evoluează către o realitate mai recentă, însă pură, datorită lipsei ştiinţei şi-a tehnologiei dincolo de alchimie şi teorii neverificate despre lume. Urmează războiul care strecoară spaima şi neîncrederea în sufletele oamenilor, înveninându-i şi trezindu-le instinctul de conservare, apoi dezvoltarea şi prosperul ce vin odată cu evoluţia tehnologiei şi-a ştiinţei incearcă să echilibreze oarecum balanţa. Apoi are loc o revoltă care se sfârşeşte cu un masacru muşamalizat (care pe mine m-a dus cu gândul la Holocaustul despre care există voci care susţin că nu a existat), după care un oarecare final este semnalizat de cei trei ani interminabili de ploi neîncetate care bagă satul într-o lâncezeală şi amorţire indiferentă vecine cu moartea, în urma căreia mai rămâne doar un sat în ruină. Toate acestea pot fi identificate cu momente din istorie. Totuşi, capitolele de final mi s-au părut mai degrabă ca fiind o profeţie a ceea ce va urma decât o retrospectivă a ceea ce a fost.

Cuvintele pe care le repetă bătrânii, în special Ursula, care spun că timpul nu trece ci se învârte în cerc (la fel cum numele din familia Buendia se repetă din generaţie în generaţie), este tot un mod de-a spune că istoria se repetă. Pentru mine, aceste cuvinte prezintă realitatea lumii prezente care, redusă la esenţial, nu difera prea mult de orice alt moment din istorie.

Pe langă acestea, Gabriel Garcia Marquez face parte dintre scriitorii pe care-i citesc cu plăcere datorită realismul său fantastic care este uneori mai real decât pare. Cred că cel mai mult îmi place faptul că spune lucrurilor pe nume, dezvăluind adevăruri greu de digerat pe care oamenii încearcă, în general, măcar să le înfrumuseţeze, dacă nu chiar să le nege.

Aceste adevăruri dezvăluie că ceea ce pare a fi dragoste nu e întotdeauna dragoste, la fel cum ura nu e întotdeuna ură, că motivaţiile care ne împing să facem anumite lucruri pot fi doar o suprafaţă amăgitoare care ascunde adâncuri mult mai complexe. Însă, cel mai pregnant dintre aceste adevăruri este acela că oamenii trec singuri prin viaţă, indiferent de numărul de persoane cu care se înconjoară în traiul cotidian, că nu există dragoste îndeajuns de profundă şi de durabilă pentru a alunga singurătatea pentru totdeauna, iar aceea dragoste pasională care amăgeşte sentimentul de singurătate prin fuziunea fizică ori se potoleşte ori devine obsesie distructivă, ambele având ca rezultat însingurarea în care suntem sortiţi să trăim ca indivizi. Şi tocmai pentru că suntem indivizi, adică entităţi separate şi clar delimitate, oricât am încerca să ne contopim cu ceilalţi indivizi folosind dragostea, pasiunea, comunicare ca lianţi, în realitate această contopire nu poate să aiba loc sau, dacă are, atunci nu durează niciodată prea mult.

Această temă a singurătăţii omului în lume este reluată în mai multe din operele lui Marquez, probabil fiindcă este un adevăr care poate fi ignorat însă nu poate fi negat. Oricât ar vrea să se amăgească, omul trebuie să înfrunte viaţa, cu toate suişurile şi coborâşurile sale, formarea istoriei, daca vreţi, de unul singur.

  • Plusuri

    stilul captivant, poveştile individuale ale personajelor sunt foarte interesante, realitatea care poate fi întrezărită dincolo de ficţiune

  • Recomandari

    celor care vor să citească o carte despre viaţă, iubire, condiţia umană şi adevăruri brute prezentate într-o lumină suavă

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Prin blogosfera literara (25 aprilie – 1 mai 2011) | Filme si carti

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro