Titlu: Universul elegant
Autor: Brian Greene
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Dragoş Anghel şi Anamirela-Paula Anghel
Numar pagini: 440

(ediţia în limba engleză)

Oare cum scrie Dumnezeu poezie? Îşi ia o foaie de hârtie la birou, mâzgăleşte nişte puncte pe ea şi o transformă în cer? Clipeşte prin ochiul unei stele către făpturile de pe aici - două mâini, două picioare şi priviri pierdute către abisul albastru? Oare scrie versuri pe care le pune pe muzica exploziilor solare, sau a îmbrăţişărilor pasionale a unor braţe de galaxii îndepărtate? Sau este această elegantă muzică ascunsă în însăşi ţesătura a tot ceea ce există?

Nu, Universul elegant nu descrie un demiurg care scrie poezie - nu explicit, cel puţin. Dar e o carte foarte poetică, cu toate că subiectul tratat este fizica modernă. Autorul începe mărturisind că este conştient de probabilitatea ca subiectul să nu atragă un public deosebit de larg, sau ca aceasta să nu fie o carte potrivită pentru citit pe plajă sau înainte de culcare. Din contră, mi s-a părut o lectură deosebită pentru asemenea prilejuri - doar este cea mai veche şi palpitantă poveste a tuturor timpurilor. Aş merge şi mai departe şi aş spune că este o carte pentru oricine se trezeşte dimineaţa şi se uită dincolo de oglindă, întrebându-se din ce este făcută textura realităţii acelei oglinzi.

Supercorzile, dimensiunile ascunse şi căutarea teoriei ultime nu trebuie să sperie cititorul neavizat, căci introducerea în cosmologie are loc foarte lin, iar explicaţiile referitoare la teoria generală a relativităţii şi fizica cuantică sunt arhipline de paralele la viaţa de zi cu zi. Cum ambele teorii explică parţial realitatea înconjurătoare, dar se contrazic reciproc, a fost necesară dezvoltarea unui nou cadru teoretic, unificator, care să reconcilieze neconcordanţele existente: aceasta este povestea teoriei corzilor - sau, mai democratic, a teoriei branelor (corzile fiind brane unidimensionale), pornind de la ideea că particulele elementare, nu sunt, de fapt, particule, ci corzi care vibrează.

Aceste minuscule corzi par a cânta o extraordinară simfonie cosmică, astfel încât împacă elegantul univers al lui Einstein cu un Dumnezeu care joacă zaruri, precum în fizica cuantică. Teoria este încă în lucru, cu detalii încă aşteptând să fie rafinate şi nefiind (încă) posibil de a se testa experimental toate ipotezele sale, dar având ambiţia de a tinde către o teorie despre tot. Teoria supercorzilor e atât de ambiţioasă, încât este ori total corectă, ori total greşită. a spus Sheldon Lee Glashow, laureat al premiului Nobel pentru fizică.

Universul elegant trece în revistă punctele centrale ale cosmologiei, de la Newton la Einstein, dezvoltarea mecanicii cuantice, nelipsind găurile negre sau principiul antropic. Dincolo de povestioare SF inventate de autor (un George şi o Gracie bând un suc de papaia şi o vodca tonic la un bar, prin ai cărui pereţi apoi trec, lăsându-i intacţi - pentru a ilustra efectul de tunelare al particulelor la nivel microscopic, de exemplu) ni se dezvăluie un lung şi nesfârşit drum de cercetare a pietrelor care stau la temelia a tot ce există. Ce este spaţiul, ce este timpul? S-ar părea că ele nu sunt structuri primordiale ale realităţii, aşa cum ne spun legile lui Newton, ci simple instrumente prin care interacţionăm cu ceea ce ne înconjoară. Dincolo de lumea tridimensională în care vieţuim, teoria corzilor prezice alte opt dimensiuni - un total de unsprezece dimensiuni spaţio-temporale necesare pentru a se desfăşura.

Printre ideile fascinante din carte se numără aceea că textura spaţială se poate sfâşia, descoperire la care a contribuit chiar Brian Greene, la vârsta de 30 de ani. Sau ipoteza lui Lee Smolin despre posibilitatea ca fiecare gaură neagră să conţină un univers născându-se printr-un big bang, dar care să ne fie veşnic ascuns de către orizontul evenimentelor găurii negre, dincolo de care nimic nu poate scăpa. Desigur, fiind o carte despre fizică, nu lipsesc tabelele, ilustraţiile şi foarte multe concepte teoretice ce îmbârligă creierul (citând din Richard Feynman - cred că pot spune cu certitudine că nimeni nu înţelege mecanica cuantică, întrucât ea revelează o natură absurdă). Pentru cititorii pasionaţi, cartea are la sfârşit note cu detalii (matematice, fizice, istorice) suplimentare, precum şi un glosar al termenilor de specialitate.

Revenind la imaginea pe care mi-a inspirat-o Universul elegant, mi se pare minunat cum o carte despre fizică poate să deschidă porţile imaginaţiei. Sigur, povestea corzilor este o teorie încă în lucru, un alt pas în direcţia adevărului ultim (dacă el există şi ne este accesibil), dar, dacă ştiinţa spune că universul este muzică, şi pentru mine universul elegant poate ascunde un Dumnezeu poet.